Locţiitorul purtătorului de cuvânt al unităţii spitaliceşti, dr. Leonard Grecescu, a declarat că pacientul este în stare bună, i s-au vindecat plăgile, fiind pe tratament cu antibiotice. Sobaru va reveni pentru controale periodice, la 10 şi 30 de zile. Medicul a precizat că pacientul a fost consultat din punct de vedere psihologic pe perioada în care a fost internat.
Tehnicianul TVR a declarat la ieşirea din spital că de abia aşteaptă să-şi vadă familia.
Adrian Sobaru s-a aruncat în gol de la balconul sălii de plen a Camerei Deputaţilor în timp ce premierul Emil Boc se pregătea să ţină un discurs, fiind la un pas să strivească mai mulţi parlamentari. Bărbatul de 43 de ani s-a urcat pe marginea balconului de la etajul întâi al sălii (o distanţă de opt metri) unde avea loc şedinţa şi a început să strige: “Asta este viaţa în care trăim noi! Boc, ai luat pâinea de la gura copiilor mei!”.
Sobaru a fost diagnosticat cu multiple fracturi la nivelul feţei şi contuzii fără leziuni la abdomen, la coapsă şi la membre şi a fost operat pe data de 29 decembrie de o echipă de neurochirurgi şi chirurgi buco-maxilo-faciali.