“Suflet gol”! Acesta este ultimul cântec pe care Mădălina l-a repetat în subsolul obscur de pe Calea Victoriei, acolo unde se află Spirit Studio/Mix Music, sală care-i aparţine lui Gheorghe Gheorghiu.
După ce acordurile triste ale piesei au încetat, în cameră s-a făcut linişte. Şi aşa a rămas până acum. De când Mădălina Manole a plecat împreună cu soţul ei spre casa din Otopeni, acolo unde, după câteva ore, s-a sinucis, nimeni nu a mai mişcat nimic aici.
A venit tristă la repetiţii
Microfonul din studio păstrează şi azi amintirea vocii de aur a Mădălinei. Pe unul dintre pereţii înguşti se află o fotografie în care interpreta primea un trofeu la Piatra Neamţ. Erau zile frumoase, a căror amintire îi ridica moralul Mădălinei.
În noaptea fatidică, Mădălina a venit la studio tristă, îmbrăcată din cap până- n picioare în maro. Colegii de trupă au bănuit că are emoţii pentru concertul pe care urma să-l susţină la Brăila şi au încercat să o înveselească.
![]() |
![]() |
Studioul se află într-un subsol luminat slab şi are o uşă grea, metalică | Fotografia cu Mădălina, făcută cu ani în urmă, care îi amintea interpretei de anii frumoşi din cariera ei, tronează pe perete (medalion) |
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_ca9c304e19e323b972afb3ab6ec16210.png)
Li s-a părut că au reuşit, însă nimeni din acea cameră, nici măcar Puiu (Petru Mircea), nu a înţeles cu adevă rat tristeţea aceea. Gândul blestemat îi încolţise deja în minte, iar atunci, în studio, a luat decizia finală a sinuciderii. O dorinţă a morţii pe care nimeni şi nimic nu i-a mai alungat-o. Apropiaţii au priceput acest lucru abia a doua zi, însă a fost prea târziu.
Sala se află în acest bloc de pe Calea Victoriei
Sala de repetiţii în care Mădălina Manole şi-a luat adio de la muzică se află la subsolul unui bloc de pe Calea Victoriei din Bucureşti (foto medalion).
Nimic nu dă de bănuit că aici ar exista un studio de înregistrare, nici o firmă luminoasă, însă vecinii îşi amintesc că îi vedeau des pe interpretă şi pe soţul ei parcând maşina în faţa imobilului şi intrând în bloc.
S-a filmat în oglindă în luna mai (vezi aici înregistrarea)
Mădălina Manole a decedat la data de 14 iulie 2010, chiar în ziua în care împlinea 43 de ani. Cântăreaţa şi-a luat viaţa în locuinţa sa din Otopeni, înghiţind Furadan, un pesticid extrem de toxic. În urmă cu câteva zile, Petru Mircea, soţul ei, a dat publicităţii, în cadrul emisiunii Happy Hour de la PRO TV, un filmuleţ în care interpreta se înregistrează în oglindă şi în care pare că-şi ia adio de la cei dragi (foto stânga).
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_48df0898c4736b8ea208a8b59c3e9a76.webp)
Deşi bărbatul a declarat pentru EVZ că a găsit caseta miercurea trecută, anchetatorii l-au contrazis, spunând că se ştia de film de aproape două luni, din ziua morţii Mădălinei.
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_da56251c599f9754cbe7be4abfed4068.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_85ffd88660b320d02283d9cab417bf18.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f9d3b037754f896a44eb72b4155de75e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1eac88d557e436d7c2a8b57de02aa50.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_86579540183892a29c8a8cfcee4c78cb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_064e50d08b651b459e93db6b551421ff.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_d54fae184251a64a2cc635c7711b6b6e.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d7c91e4a0139f488f4c95b5ad7dc592e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_1eaa735030c37edfa99176a33b378a73.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_e91c82fde31e64f0bb0fc47172544993.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_8bdc1196771c7d321935fdc1dd905a9f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_a7be0a4bcc2fc7c2af671f493631c7a7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c9a84233bfc14655132f2be095768894.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c96b7abdf72221af4f2895c5c2a4f103.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_5e35b0340682778e186e8fcafebac94b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_20dee53e3b5c3d8595dae7b5407effec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_96c937c6b797f034130936da7f1e91fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_d99727dbd03885bcdbe2c06adb64b831.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_f8de0237d3746f2721e442138a76361c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_fffa29b2ef9f3400ff8d6c223ae139f3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_554fe983d390b3351b0f23ff369e2fc9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_f6987a833aa06d954aefdbd8ecac1e9a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c9b54eefde1cc24dbcde3dea850f9e82.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_843027712575f44a2743888855b12e1f.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.