• Sute de spaţii comerciale de la metrou – controlate de 24 de ani de sindicat, în baza unui contract de asociere între Metreorex și firma USLM – trebuiau evacuate până luni 19 noiembrie.
  • Metrorex a denunțat contractul și recent a notificat societatea că va sista alimentarea cu electricitate şi apă pentru spațiile comerciale din subteran.
  • Sindomet Servcom nu a pus în aplicare notificarea companiei de stat, ci a prelungit contractele de închiriere.

Nota liderilor sindicali, ajunsă în posesia ziarului Libertatea, subliniază importanţa acestor spaţii pentru „protecţia socială” a angajaţilor, în condițiile în care asociatul unic al Sindomet Servcom sunt toți membrii USLM.

Șefii de sindicat îi atenționează pe membri: „Dacă veţi primi ordin de implicare în întreruperea activităţilor comerciale, vă rugăm să o faceţi numai în urma unui ordin scris, pentru că altfel puteţi intra pe nedrept în dosare penale la comanda ministrului şi a directorilor”.

Libertatea a scris zilele trecute că Metrorex a refuzat prelungirea înţelegerii, veche de aproape 24 ani, prin care 5.800 de metri pătraţi de chioşcuri şi magazine au ajuns „în curtea” sindicatului.

Contractele de închiriere a spațiilor de la metrou sunt încheiate de Sindomet Servcom SRL cu comercianţii şi orice prejudiciu creat chiriaşilor poate fi imputat firmei sindicatului.

Firma sindicatului a fost deja notificată că alimentarea cu apă  vor fi întrerupte ca urmare a denunţării unilaterale a contractului de asociere. Cu toate acestea, Sindomet Servcom SRL a reînnoit înţelegerile cu comercianţii.

„A fost un afiş pus pe stâlpi, ca la grevă, că ne taie apa şi curentul. Înţeleg că e ceva pe la tribunal dar noi avem contract cu firma sindicatului”, a spus un comerciant din subteran, fără a preciza când a semnat prelungirea contractului de închiriere.

Spaţiile comerciale trebuiau evacuate cel târziu până în 19 noiembrie. În aceeaşi zi conducerea USLM a anunţat că intră în grevă generală, însă ulterior a renunţat la protest.

Ziarul a cerut lămuriri de la compania de stat cu privire la situaţia spaţiilor comerciale, însă până la ora publicării acestui material, instituţia nu a furnizat niciun răspuns.

Din 2015 şi până la sfârşitul lui septembrie 2018, când a fost denunţat contractul de către Metrorex, valoarea chiriilor plătite de comercianţii din subteran se ridică la peste 2,4 milioane de euro. Din această sumă, în conturile Metrorex au intrat puţin peste 665.000 de euro. Asta înseamnă 27,7% din total. Diferenţa a ajuns la firma sindicatului.


CITEŞTE ŞI

„Coincidenţa” din subteran | În ziua anunţului privind greva generală, Metrorex trebuia să evacueze spaţiile comerciale controlate de sindicat 

Firma sindicatului de la metrou, condusă de un consilier local PSD de la sectorul 1

Paradoxul Metrorex | În timp ce sindicatul cere majorări de 42%, compania se împrumută şi pune gaj trenuri pentru plata lucrărilor din Drumul Taberei 

EXCLUSIV/ Face legea-n două locuri! Numărul doi din sindicatul Metrorex e reprezentantul PSD în companiile municipale înființate de Gabriela Firea

Legăturile „bolnăvicioase” de la metrou. Metrorex plătește cu sute de mii de euro sindicatul care amenință cu greva generală!

 
 

Urmărește-ne pe Google News