”Au fost eliberați deținuții periculoși pentru societate, oameni cu mai multe condamnări, care erau indisciplinați în  penitenciar”, spune Dumitru Gîrbacea, președintele Organizației Consiliul Local al Tinerilor din Brăila.

”Au fost eliberați deținuții periculoși pentru societate”. Reprezentanți ai societății civile explică cine sunt primii 500 de pușcăriași care au plecat acasă

Cum s-a ajuns într-o asemenea situație? Aplicarea legii celor șase zile, botezată ”Legea recursului în compensație”, a fost extrem de benefică pentru pușcăriașii care și-au executat pedeapsa ”zi la zi”, cum se spune, adică la termenul decis de instanță, fără niciun fel de bonus. Deținuți indisciplinați, fără familii, care pentru o porție de mâncare sau pentru un beneficiu de orice natură s-au aservit unor indivizi puternici care le-au asigurat, oarecum, protecția.

”În această primă etapă au fost eliberați deținuții periculoși pentru societate. Cei mai periculoși. De ce? E vorba de cei necăutați, adică de cei fără familii, de persoane care în închisoare s-au implicat în scandaluri, care au rapoarte de pedepsire, care au luat asupra lor niște obiecte interzise (n.r. bani, telefoane…) sau chiar fapte când a fost vorba de vreun scandal. Totul pentru a putea supraviețui din mila celor pe care îi serveau după gratii. Aceștia sunt deținuții care nu au avut nimic de pierdut pentru că oricum își executau pedepsele, de regulă mici, dar foarte dese, la termen.

La primul calcul, ei – dintre care extrem de mulți sunt recidiviști pentru furturi și tâlhării – sunt cei care au ieșit. În pușcării nu erau periculoși pentru că cineva le dădea de mâncare, însă în libertate vor fi, pentru că vor trebui să se întrețină într-un fel. Și nu există nici măsuri de protecție pentru populație, nici de ajutor pentru ei. Subiectul ar putea face obiectul unei dezbateri publice la care să participe reprezentanți ai Ministerul Justiției, ai Administrației Penitenciarelor, ai serviciilor de Probațiune și ai societății civile ”, ne-a explicat Dumitru Gârbăcea.

Pe pușcăriașii rămași în închisori, legea doar îi apropie de comisii, nu le garantează eliberarea

Dacă în cazul acestor pușcăriași legea celor șase zile a fost echivalentul scurtării pedepsei cu câteva luni, pentru restul de câteva mii – se preconizează că  vor fi eliberați peste 5.000 din cei aproximativ 25.000 de pușcăriași -, lucrurile par să nu mai fie atât de sigure. Adică momentul în care vor putea păși în libertate nu ar fi atât de aproape pe cât s-ar crede.

Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”
Recomandări
Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”

”Pentru primul lot a fost o certitudine. A fost vorba de personaje care, în urma calculelor, s-a stabilit că și-au făcut pedeapsele. Ba chiar le-au și depășit cu cele șase zile bonus la lună. Însă, pentru ceilalți, legea înseamnă doar o apropiere de comisia de liberare condiționată care le va trimite dosarele în instanță. Nimeni nu le poate garanta acestor deținuți că vor fi eliberați pe considerentul unei detenții în condiții improprii. Instanța va ține cont de trecutul lor infracțional și de modul în care s-au purtat în închisoare. E posibil să le dea amânare. Așa că eu consider că legea e superficială și fără niciun efect legat de supraaglomerare, așa cum se lasă să se înțeleagă”, a completat Gîrbăcea.

Pușcăriașii care au primit bonusul de șase zile la lună nu mai au dreptul să meargă în instanță pentru rele tratamente

Un alt capitol al legii pe care președintele Organizației Consiliul Local al Tinerilor din Brăila îl vizează este acela că deținuții care au beneficiat de clemența legii celor șase zile acordate bonus la fiecare lună de detenție în condiții improprii îngrădește dreptul beneficiarilor la actul de justiție.

”Da, deținutul a fost eliberat. Însă legea spune că nu mai are voie să cheme în instanță statul român pentru rele tratamente, pentru că și-a primit beneficiul. Adică cele șase zile. Câteva zile stabilite de guvern. De ce șase? De ce nu 10? Sau două? Cum s-a ajuns la acest număr?”, a conchis Dumitru Gîrbăcea.


Citește și:

FOTOGRAFII DE COLECȚIE | Condițiile din pușcării care au dus la eliberarea a mii de deținuți

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina
Știrileprotv.ro
Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina
Wow! Alexia Eram, surprinsă de paparazzi în compania fostului iubit al unei mari artiste de la noi, după destrămarea relației de 8 ani cu Mario Fresh. Cine este bărbatul
Viva.ro
Wow! Alexia Eram, surprinsă de paparazzi în compania fostului iubit al unei mari artiste de la noi, după destrămarea relației de 8 ani cu Mario Fresh. Cine este bărbatul
Sărbătoare mare vineri, 18 octombrie! Mulți români poartă numele acestui sfânt. Cui trebuie să-i spui „La mulți ani”
Libertateapentrufemei.ro
Sărbătoare mare vineri, 18 octombrie! Mulți români poartă numele acestui sfânt. Cui trebuie să-i spui „La mulți ani”
Apare un parc nou în Bucureşti. Se va întinde pe câteva hectare și mii de oameni se vor bucura de el
FANATIK.RO
Apare un parc nou în Bucureşti. Se va întinde pe câteva hectare și mii de oameni se vor bucura de el
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Fabrica din România care face un produs de o importanță națională. Sunt printre cele mai bune din Europa și ne salvează viețile în caz de pericol
FANATIK.RO
Fabrica din România care face un produs de o importanță națională. Sunt printre cele mai bune din Europa și ne salvează viețile în caz de pericol
'A cumpărat haine şi încălţăminte pentru copiii dintr-un sat de lângă Bucureşti. A încălţat Isa jumătate de sat'. La doar 10 ani, fiica Oanei Roman a făcut un gest emoționant
Unica.ro
'A cumpărat haine şi încălţăminte pentru copiii dintr-un sat de lângă Bucureşti. A încălţat Isa jumătate de sat'. La doar 10 ani, fiica Oanei Roman a făcut un gest emoționant
Boală contagioasă care ucide în 48 de ore! A fost descoperită în România
Financiarul.ro
Boală contagioasă care ucide în 48 de ore! A fost descoperită în România
Cât de periculos este mirajul de a face repede bani prin jocuri de noroc. Profitul companiilor înseamnă pierderea oamenilor
Observatornews.ro
Cât de periculos este mirajul de a face repede bani prin jocuri de noroc. Profitul companiilor înseamnă pierderea oamenilor
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui
HOROSCOP
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI