Sub schelele trenulețului de agrement unde specialistul hidraulist și-a găsit sfârșitul totul a încremenit aievea, precum în fatidica amiază în care Alexandru a fost smuls de puternicele rafale de vânt și trântit cu putere pe caldarâm. Scara telescopică pe care a folosit-o să se urce, până la vagoanele monorailului, undeva la peste trei metri și jumătate înălțime, nu a mai fost atinsă de nimeni de atunci. Cablurile atârnate pe stâlpii de susțiere ai schelei, vagoanele prinse-n șină pe care, probabil, a vrut să le mai verifice o dată nu s-au mai clintit…Ascunse într-o cutie, ferite de zbaterile vântului, câteva lumânări pâlpâie palid, adunate-ntr-o mică troiță….În rest e pustiu.
Orășelul Copiilor era închis din cauza furtunii, dar Alex a lucrat pe vijelie
Doi dintre colegii bărbatului mort în parc – o tânără și un băiat -, vin, la intervale de timp, să mai arunce un ochi la instalația parcă părăsită pe care bietul specialist și-a găsit sfârșitul marți seara, în timpul unei furtuni violete care s-a abătut asupra Capitalei. Fata plânge înfundat. Tremură, dar nu de frig…Privește în gol spre locul în care bărbatul s-a zdrobit de caldarâm.
”L-am ținut de mână până și-a dat ultima suflare. ”Alex, Alex, ce ai pățit?”, îl tot întrebam…Nu zicea nimic, nici măcar un icnet nu scotea…Avea ochii ațintiți asupra mea, dar nu-i mai mișca. Apoi s-a dus…Nici măcar nu știam ce se petrecuse, nu știam cum să-l ajut…”, își amintește tânăra care, doar din întâmplare, a ajuns la locul nenorocirii la scurt timp după ce Alex se prăbușise de pe schela trenulețului.
Vremea rea a închisese complet Orășelul Copiilor așa că, din când în când, trebuia să iasă din sala de jocuri unde lucrează și să verifice dacă totul e în regulă și la instalația trenulețului de agrement. Așa l-a găsit pe Alex, căzut pe caldarâm sub o ploaie torențială și rafale puternice de vânt care măturau totul în jur…
Mama și soția bărbatului au privit îmbrățișate cum Alex a fost resuscitat
Cele trei sferturi de oră care au urmat au fost cele mai lungi și mai grele din viața mamei bărbatului și a soției acestuia care au venit într-un suflet la locul nenorocirii. Prietenii le-au fost sprijin în fața durerii…Îmbrățișate, au privit cu disperare spre medicii care încercau să-l readucă la viață pe Alexandru. Când au primit vestea morții lui, cerul s-a prăvălit peste ele. În urma căzăturii pe care nu as putut-o controla, Alexandru și-a frânt gâtul.
”A suferit o fractură cervicală, și-a rupt gâtul…Ruperea continuității medulare a făcut ca el să moară sufocat, asfixiat. Moartea a fost instantanee”, ne-au dezvăluit surse medicale.
::placeholdeR–>
În familia specialistului tragedia a fost cu atât mai mare cu cât unuia dintre cei doi băieți ai familiei cineva trebuia să-i explice cumva de ce tăticul lui nu va mai veni nicicând acasă.
”Băiețelul cel mare al lui Alex doarme, de atunci, cu poza tatălui sub pernă și plânge în continuu. Are doar șase anișori și nu prea înțelege ce se întâmplă…Frățiorul lui, un bebeluș care abia dacă a făcut șase luni, își va cunoaște tatăl doar din poze. Pe amândoi copiii îi sărutase marți, la despărțire, când a plecat către serviciu”, ne-au spus apropiați ai familiei.
Trenulețul de agrement urma să fie dat în folosință la începutul anului viitor
Moartea bărbatului, considerată suspectă, face acum obiectul unei anchete a polițiștilor bucureșteni. Ei încearcă să afle ce s-a întâmplat acolo, de ce Alexandru s-a urcat, pe schelă, chiar în timpul unei violente furtuni din pricina căreia Administrația Parcurilor închisese complet Orășelul Copiilor. Angajații și patronul firmei vor fi chemați la audieri pentru a se afla dacă cineva l-a trimis pe bărbat acolo. Specialiștii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) își fac și ei propriile verificări.
Trenulețul de agrement, a cărui procedură de instalare era în ultima fază de lucru înaintea probelor tehnice, urma să fie dat în folosință la începutul anului viitor. Între timp, familia îndoliată se pregătește de înmormântarea lui Alexandru al cărui trup a fost depus la o capelă din București.
fotografii: Cristian Burcioiu