Ce treburi atât de urgente l-au făcut pe bărbat să se urce pe gara trenulețului de agrement într-un moment în care ploua cu găleata, iar vântul sufla în rafale, nu se știe. Cert este că omul, personaj de bază în angrenajul firmei care a adus mașinăria în Capitală – practic cel care a montat monorailul în parc -, nu s-a speriat de furtuna care s-a abătut ieri asupra Capitalei și și-a văzut de ale lui. S-a urcat mai întâi pe trenul de mică viteză, oprit pentru public din cauza vremii nefavorabile, și apoi pe gara instalației de agrement, în dreptul locului de îmbarcare.

Ploaia torențială și vântul puternic par să fi fost dușmanii specialistului care, probabil, a vrut să inspecteze trenulețul înainte să fie repus în funcțiune. Era undeva la o înălțime care nu depășea 3,5 metri însă, chiar și în aceste condiții, căzătura pe care nu a putut-o controla – cel mai probabil cauzată de vântul puternic și de ploaia torențială -, i-a fost fatală.

”Nu se știe de ce s-a urcat acolo pe o vreme atât de rea, cu ploaie torențială și cu vânt puternic, în rafale. Instalația era oprită tocmai din cauza vremii. Patroana firmei care gestionează trenulețul de agrement spune că nu l-a trimis acolo, ci că s-a dus de capul lui. Bărbatul a fost luat pe sus de vânt și trântit la pământ de la o înălțime de 3,5 metri. S-a dezechilibrat, a căzut și a murit pe loc. A suferit o fractură a coloanei cervicale. Adică și-a rupt gâtul”, ne-au dezvăluit surse judiciare.

Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”

Polițiștii bucureșteni vor să afle dacă cineva l-a pus pe bărbat să se urce pe tren în timpul furtunii

Chiar dacă prima ipoteză a anchetatorilor este cea a unui accident de muncă, polițiștii bucureșteni continuă cercetările în ceea ce ei numesc ”moarte suspectă”. De aceea încearcă să afle dacă moartea specialistului, survenită  marți seara – pe când instalația era oprită -, a fost cauzată de o acțiune exclusivă a bărbatului sau acesta a fost trimis pe acoperișul gării trenulețului de superiorii săi.

”Investigatorii vor audia angajați ai firmei, dar vor verifica și corespondențele electronice ale victimei cu ceilalți colegi. Dacă există vreo dovadă că cineva l-a pus să se urce acolo în timpul furtunii, atunci ancheta poate lua o altă turnură”, ne-au explicat surse judiciare.

Mama bărbatului mort a venit imediat la fața locului

Imediat după producerea tragediei, la căpătâiul bărbatului care și-a dat ultima suflare lângă șinele trenulețului de agrement a venit și mama lui. Câțiva prieteni ai victimei au susținut-o permanent pe biata femeie care și-a văzut băiatul mort în urma unui stupid accident cauzat, probabil, de furtună. Surse din interiorul firmei la care victima lucra spun că patroana firmei este, la rându-i, în stare de șoc după decesul angajatului ei, unul dintre cei mai vechi oameni care lucrase pentru ea în parcuri din mai multe orașe ale țării.

Dosarul Colectiv: Nicio șansă ca autoritățile să mai fie trase la răspundere penală pentru intervenția haotică din 30 octombrie 2015 sau pentru decesele din spitale
Recomandări
Dosarul Colectiv: Nicio șansă ca autoritățile să mai fie trase la răspundere penală pentru intervenția haotică din 30 octombrie 2015 sau pentru decesele din spitale

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Cazul ”ploşniţe în Căminul LEU”, etapa confruntării. Administratorul îl acuză pe student că el a adus paraziții

EXCLUSIV / Un spărgător de meserie a jefuit o casă ca să se…îmbrace. Infractorul ieșise din pușcărie acum mai puțin de o lună

VIDEO / Viața lui Eugen Iancu, părintele care și-a pierdut fiul în Colectiv, e o luptă continuă cu durerea: ”Vorbesc despre el ca să mă eliberez”

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Șase zodii care sunt binecuvântate în luna decembrie. Oportunități uriașe, noroc și bani din cer pentru Tauri și Fecioare
FANATIK.RO
Șase zodii care sunt binecuvântate în luna decembrie. Oportunități uriașe, noroc și bani din cer pentru Tauri și Fecioare
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI