O femeie divorţată, cu foarte mulţi bani, căreia îi plăcea să călătorească. Nimeni nu îşi închipuia că o tânără atât de veselă cum era Cristina Verona ar fi capabilă să comită o tragedie care i-a şocat nu doar prietenii, ci întreaga opinie publică.
Se întâmpla în urmă cu doi ani, atunci când un apel la 112 avea să scoată la iveală proporţiile unei tragedii înfiorătoare.
Cristina şi-a sufocat mama în living, iar apoi s-a spânzurat de calorifer, în baie! Vecinii ei au declarat atunci că ziarista premeditase acest plan diabolic şi a chemat-o pe bătrâna de 77 de ani, tocmai din Drumul Taberei, cu un scop precis în apartamentul de lux pe care ea îl avea în cartierul Primăverii: acela de a o ucide.
Apartamentul e scos la vânzare
Deşi au trecut doi ani de la această tragedie, apartamentul în care au murit cele două femei a rămas nelocuit chiar şi acum.
“Nu a mai stat nimeni aici deatunci, iar acum am auzit că apartamentul este scos la vânzare”, a declarat proprietarul uneia din locuinţele vecine. Motivul care ar fi stat la baza gestului făcut de Cristina Verona ar fi fost atunci, din spusele apropiaţilor, o depresie în dragoste.
Bărbatul, de origine turcă, la care se făcea referire, s-a dovedit că nu a mai avut nici el noroc în afaceri după această întâmplare terifiantă. Administrator la un restaurant care se afla chiar pe strada Cristinei, acesta este silit, în instanţă, să renunţe la pachetul majoritar de acţiuni pe care îl deţine.