Cinci dinți serios afectați, alți doi rupți de-a binelea, dar și niște fisuri ale mandibulei sunt câteva din urmele încăierării dintre Boureanu și agentul rutier Ovidiu Andrei. După o serie de investigații medicale făcute în chiar noaptea în care fostul politician l-a pocnit cu genunchiul sub centură pe polițist – gest care l-a costat un KO rapid cauzat de o directă de dreapta care l-a pus la pământ -, Boureanu s-a cerut la dentist. Nu putea să mănânce, iar durerile de dinți și de cap nu-i dădeau pace.
Tavi Clonda, primul mesaj după ce a fost dat afară de la Kanal D. “Îmi pare rău că nu am putut..” Cine i-a luat locul artistului în emisiune
Așa se face că, în cele aproximativ trei săptămâni de când e arestat, fostul deputat a repurtat, în urma mai multor cereri, o singură victorie. Să facă tratament stomatologic îndelungat, iar cabinetul agreat a fost exact cel la care lucrează dentistul său! Cu alte cuvinte, Cristian Boureanu a intrat, pe termen nelimitat, adică până când se va pronunța specialistul, în ”reparații capitale”.
La ușa cabinetului dentar vor sta polițiști de la escortă
”Șefii arestului i-au aprobat acest tratament îndelungat. Pentru asta, Boureanu va fi scos din arest o dată la două zile pentru a fi dus la cabinetul stomatologului său. Tratamentul se va face sub paza polițiștilor de la escortă, care îl vor aștepta la ușa cabinetului. Firește, tot sub escortă, va fi dus înapoi în celulă. Perioada de tratament o va stabili doar medicul său, cel care va urmări evoluția leziunilor”, ne-au dezvăluit surse judiciare.
Martori și polițiști sunt audiați de procurorii bucureșteni
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 au început audierile polițiștilor care, în acea noapte, au făcut parte din echipajele care au oprit mașina în care Boureanu se afla ca pasager, împreună cu iubita lui, Laura Dincă. Prin birourile investigatorilor vor trece și martorii care au asistat la lovitura sub centură pe care Boureanu i-a aplicat-o agentului rutier Ovidiu Andrei, dar și la riposta care a urmat – acel pumn care l-a năucit complet pe fostul politician.
Boureanu este acuzat de ultraj și a fost arestat pentru 30 de zile într-un dosar în care, la rându-i, a făcut plângere împotriva subofițerului de la ”Circulație”.
Campioană națională a României, doarme pe stradă, infectată cu HIV
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro