Actuala coaliție de guvernare nu renunță la pensiile speciale. Dar promite că cel târziu în toamnă va veni în Parlament cu legea pensiilor, care va aduce o reașezare în sistem. Liderul PSD Liviu Dragnea a anunțat după ședința coaliției că pensiile celor din sistemul de apărare şi ordine publică nu vor scădea, pentru că România are nevoie de acești ofițeri.

Ministrul muncii Lia Olguța Vasilescu spune că va finaliza proiectul legii pensiilor în toamnă, fiind o lege cu foarte multe sensibilități. Ministrul a vorbit, în nenumărate rânduri, despre nevoia de a avea o lege unitară a pensiilor, în condiţiile în care un beneficiar de pensie specială încasează echivalentul a 40 de pensii normale.

„Este adevărat că 100.000 de pensii speciale echivalează cu patru milioane de pensii ale românilor de rând. Date foarte clare vom putea avea în perioada următoare, după ce le strângem de la instituții. Deocamdată, aceste informații au fost date de Institutul Național de Statistică”, afirma recent Lia Olguţa Vasilescu.

În plus, Guvernul vrea să reducă şi vârsta de pensionare pentru mamele care au mai mult de trei copii, ca o masură de stimulare a natalităţii, potrivit declarațiilor ministrului muncii.

Statul român plătește 68.130.696 de lei, pentru 8.584 de beneficiari de pensii de serviciu

În total, din bugetul asigurărilor sociale sunt plătite 14.562.478 de lei, în timp ce de la bugetul de stat merge spre aceste pensii suma de 53.568.218 lei. Astfel, pensiile de serviciu costă statul român 68.130.696 de lei, potrivit Ministerului Muncii.

În sistemul public de pensii, în luna mai 2017, existau în plată 8.584 de beneficiari de pensii de serviciu, potrivit informațiilor Ministerului Muncii.

Astfel, avem 830 de pensionari din corpul diplomatic și consular al României, pentru care este plătită suma de 1.615.821 de lei, din bugetul asigurărilor sociale, și 2.848.375 de lei, din bugetul de stat.

În total, beneficiază de pensie de serviciu 678 de funcționari publici parlamentari, care primesc 1.184.920 de lei, din bugetul asigurărilor sociale, și 1.125.489 lei din bugetul de stat.

1.441 de pensionari cu pensii de serviciu vin din sistemul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă. Pentru aceștia statul român plătește 3.964.650 de lei, din bugetul asigurărilor sociale, și 11.668.347 lei, din bugetul de stat.

Cele mai mari sume se duc către judecătorii și procurorii care beneficiază de această pensie de serviciu. Sunt 3.345 de persoane, iar suma totală pe care statul o plătește este de 31.521.562 de lei, de la bugetul de stat, și 3.646.049 de lei, din bugetul asigurărilor sociale. Și personalul auxiliar de specialitate din instanțele judecătorești și parchete au pensii de serviciu.

Sunt 1.726 de persoane care beneficiază de aceste drepturi, prin legi speciale, iar statul plătește 2.506.1289 de lei, de la bugetul asigurărilor, și 3.758.342 de lei, de la bugetul centralizat.

Doar 564 de persoane, foști angajați ai Curții de Conturi, au pensii de serviciu. Din bugetul asigurărilor sociale se plătește suma de 1.584.849 de lei, iar de la bugetul de stat, 2.655.103 lei.

Pe lângă aceste pensii de serviciu mai există și pensiile speciale ale celor din MApN, MAI și alte structuri de ordine publică, precum și pensiile parlamentarilor. Toate aceste pensii au fost stabilite de Legislativ, de-a lungul timpului și sunt plătite de casele de pensii sectoriale, respectiv cele ale MApN, MAI și SRI.

Iar pensiile parlamentarilor, stabilite tot prin vot, de Parlament, sunt plătite de la bugetul celor două instituții, Camera Deputaților și Senatul României, care primesc bani tot de la bugetul de stat.


Andreea Bălan nu a publicat imagini cu fiica ei în care să i se vadă față. Soțul ei a postat acum o fotografie foarte frumoasă!

 
 

Urmărește-ne pe Google News