• Ziarul oferă elementele pe care le-a considerat utile, fără a publica însă numele tuturor medicamentelor sau dozajele, pentru că automedicația nu este recomandată în cazul nici unei boli, cu atât mai puțin în situația pandemiei cu COVID-19.

Comisia a redactat protocolul de management clinic al pacienților infectați cu noul coronavirus, pe baza dovezilor medicale internaționale disponibile până în prezent. 

La ora actuală nu există tratamente aprobate pentru tratamentul infecției COVID-19, amintește protocolul.

Documentul trece apoi în revistă toate medicamentele care ar putea să fie opțiuni terapeutice de încercat pentru medici. 

Aceste medicamente trebuie prescrise și dozate doar de medici. De aceea Libertatea nu publică schema de tratament din protocol, facând un rezumat, explicat și contextualizat pentru cititorii săi.

Vorbim despre substanțe care sunt știute deja în spațiul public, ca hidroxiclorochină, antiviralul remdesivir, sau, în cazurile ușoare, simplul paracetamol. 

Protocolul definește cum și cui trebuie prescrise aceste medicamente. Amintim repetat că toate pot fi toxicitate în anumite doze sau pentru anumiți pacienți, așa că automedicația nu este deloc indicată.

Ce spune protocolul de tratament pentru coronavirus, aprobat de Ministerul Sănătății. Fără ibuprofen. Care sunt bolile pacienților din grupa de risc
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Din protocolul românesc lipsesc antiinflamatoarelor non-steroidine

Tratamentul simptomatic poate fi util în majoritatea cazurilor. Există însă o reticență privind utilizarea antiinflamatoarelor non-steroidine -de pildă ibuprofenul-în tratamentul COVID19. Această îngrijorare a fost exprimată public întâi în Franța și este legată de inhibarea efectului benefic al inflamației în cazurile de infecție cu severitate redusă spre medie. Prin urmare, aceste medicamente lipsesc din protocolul emis de MS.

Protocolul definește apoi și pacienții aflați în grupele de risc: cei cu vârsta de peste 65 de ani și/sau disfuncții de organ (pulmonare, cardiace, hepatică), diabet zaharat, boală cardiovasculară, boala pulmonară obstructivă cronică sau hipertensiune arterială.

Potrivit protocolului, durata de tratament a pacienților este orientativă. Ea se poate prelungi sau scurta în raport cu evoluția pacientului, dar nu se va reduce sub 5 zile.

Când vor fi externați pacienții

Cazurile ușoare se pot externa rapid sau pot primi direct îngrijiri la domiciliu, cu următoarele recomandări: minim 14 zile de izolare cu monitorizarea stării de sănătate (direct sau telefonic) și cu anumite precauții. 

Pacientul ar trebui să stea într-o cameră individuală, să poarte mască, să mănânce singur, să respecte igiena mâinilor și să nu iasă din casă, pentru a proteja membrii familiei și comunitatea.

Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”
Recomandări
Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

Pacienții spitalizați vor fi externați după două teste PCR SARS COV 2 consecutive negative, pe probe recoltate la cel puțin 24 de ore distanță, din nazofaringe și/sau orofaringe. 

Aceste probe se recoltează la cel puțin 7 zile de la primul test pozitiv și după minim 3 zile fără febră.


   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI