Înainte de evenimentul de lansare a noului sezon de stand-up comedy, Dan Chișu, fondatorul conceptului în România, și soțul Deliei, Răzvan Munteanu, cel care duce mai departe munca lui Chișu, au avut o mică dispută, Chișu fiind deranjat de faptul că Răzvan nu-i mai recunoaște meritele. Deși lucrurile păreau că s-au calmat și că sunt pe un făgaș normal, în seara lansării, polițele au fost plătite. Cu toate că a jurat că nu mai urcă pe scenă pentru a prezenta evenimentul, Dan Chișu a făcut-o, însă mai mult pentru a se răzbuna pe Răzvan Munteanu. „Să-l aplaudăm și pe Răzvan. Nu știți cine este Răzvan? E SOȚUL DELIEI. Eu nu am vrut neapărat să vând Deko, dar Răzvan m-a bătut la cap. Cred că se lăudase la Delia că are și el un club și trebuia să facă tranzacția”, a spus printre râsete Chișu.
Horia Brenciu luat imediat în vizor
Nu s-a terminat bine „disputa” dintre Dan Chișu și Răzvan Munteanu, că pe scenă a urcat Dan Badea, fostul soț al Lorei, care a continuat în aceeași manieră. „Cine stă la masa mea? (n.r. vers din melodia lui Ștefan Bănică Jr.) A Horia, tu erai?”, a intrat pe scenă și Dan Badea, fostul soț al Lorei. Acesta nu s-a oprit din „înțepăturile”, la adresa lui Horia Brenciu. „Da, mă, Bobonete a luat Sala Palatului pe 17, 18, 19 decembrie, dar stai liniștit că pe 25 ai loc că …„Doar o dată e Crăciunul” (n.r. numele de afiș a lui Ștefan Bănică Jr). Glumesc, Horia. După astea, toată Sala Palatului e doar a ta”, a mai completat Dan Badea la adresa lui Horia Brenciu, care culmea, nu s-a arătat deloc supărat, deși toată lumea știe de disputa dintre el și colegul lui pe Sala Palatului. Fostul soț al Lorei nu s-a limitat doar la Brenciu, ci a fost acid, însă cu subînțeles, și la adresa fostei sale soții. „Am fi avut mai mulți bani dacă Dan Chișu nu ar fi investit în filme, apoi dacă Răzvan nu ar fi băgat tot în cariera Deliei. Bravo, Răzvane! Delia are o carieră frumoasă, spre deosebire de altele”, a spus amuzat Badea, făcând ștrengărește cu ochiul, semn că replica a avut țintă directă spre Lora.
Bobonete, invidiat de colegi
Deși a fost vedeta evenimentului, dat fiind faptul că a ajuns unul dintre cei mai cunoscuți actori de stand-up din România, Mihai Bobonete nu a scăpat de glumele colegilor. „Recunosc, mă roade invidia. Da mă, Bobonete este peste tot. Nu mai pot să fac un pas că îl văd. Am ajuns să-i dau unfollow pe Facebook să nu mai văd cât de bine îi merge. Fraților, dar nu are și el probleme, nu are și el datorii? Jur că mă roade invidia. Eu stat la Unirii și într-o dimineață, când să ies pe geam să iau o gură de aer, ce să văd, mare afiș cu Bobonete pe Sala Palatului. Am ajuns să merg pe stradă pe modul clipitul lung (n.r. mai mult cu ochii închiși) să nu-l mai văd pe Bobonete peste tot. Păi omul ăsta a pornit o dată cu noi. Ce, nu vă mai aduceți aminte că Bobo era băiatul ăla din public de la Răzvan și Dani care făcea doar „hahaha” (n.r. urmat de un râs tâmp)”, a spus mai în glumă mai în serios, comediantul Costel.
Cu sau fără atacuri sub centură, seara a fost una delicioasă, toți cei prezenți au râs mult și bine, iar toată lumea a plecat mulțumită spre casă. Inclusiv Brenciu, Dan Chișu, Răzvan Munteanu sau Bobonete și colegii lui de scenă. Delia și Lora nu au fost prezente la inaugurarea noului sezon, așa că nu au avut niciun drept la replică.