După două zile în care transplantul a înregistrat un record al acestui an fiind prelevate mai multe organe de la donatori în moarte cerebrală, iată că luni, un alt donator salvează patru vieți .

”Din nefericire, inima nu a putut fi prelevată pentru că nu era în stare bună. În schimb, ficatul, rinichii și plămânii au fost deja prelevați și vor pleca spre spitalele din Cluj și București,  în care se află bolnavi compatibili cu donatorul”, explică pentru Libertatea, cooronatorul echipei de transplant.

Chirurgul român, Igor Tudorache, cel care conduce cel mai mare centru de transplant pulmonar din Germania, cel de la Hanovra, a promis directorului Spitalului ”Sfânta Maria” din București că va ajuta echipa din această unitate să pună bazele transplantului pulmonar aici , în România.

Și s-a ținut de cuvânt. A venit în 18 martie când a făcut primul transplant de plămâni și va ajunge, din nou, în București, în această noapte, pentru al doilea transplant pulmonar. În plus, medicul Tudorache a fost toată ziua de joi în permanentă legătură cu echipa de la Tg Mureș, pentru a verifica starea plămânilor.

Echipa de recoltare pentru ficat a fost coordonată de medicul Radu Zamfir de la Institutul Clinic Fundeni. Prelevarea plămînilor a fost realizată  de echipa de la ”Sfânta Maria” condusă de mediul Dragoș Chiriță. Rinichii vor fi transplantați unor bolnavi din Cluj.


Citește și: VIDEO/Emilia Popescu își amintește de vremurile când mergea cu gașca la Costinești, de 1 și 2 mai: “E dificil să te lupți cu amintirile și să vezi că se alege praful!”


 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News