Procurorii DNA au făcut ieri percheziţii la sediul Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEC), vizând mai multe proiecte POSDRU derulate în perioada 2008-2011. Ei au ridicat documente din mai multe birouri ale MEC, însă până la închiderea ediţiei nici un oficial nu a fost citat la audieri, deşi surse din DNA confirmă că sunt în vizor mai mulţi directori ai instituţiei din perioada în care s-au derulat proiectele.
Dosarul priveşte derularea proiectului POSDRU, – “Toţi la grădiniţă, toţi în clasa I”. Programele aveau ca scop creşterea accesului la educaţie al copiilor din comunităţi defavorizate, cu precădere romi.
Valoarea totală a proiectului este de 18.500.000 de lei. Procurorii au indicii că nu există documente justificative pentru cheltuielile efectuate şi pentru cererea de rambursare depusă.
Copiii ar fi trebuit ajutaţi cu încălţăminte, un trening gros şi unul subţire, tricouri, pantofi sport, pulover, jachetă de fâş, ghete sau cizme, căciulă, mănuşi, fular, lenjerie de corp, precum şi ghiozdan şi rechizite. Potrivit unor surse judiciare, în acest dosar ar fi implicat secretarul general al Ministerului Educaţiei, Gabriel Liviu Ispas. Acesta a declarat pentru ziarul Libertatea că nu a fost chemat la audieri

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate
Viva.ro
Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate
Delia a zis, în sfârșit, cu cine votează în turul 2! “Vă rog frumos să nu mă așteptați cu o bâtă sau să mă așteptați la colț să mă scuipați”
Libertateapentrufemei.ro
Delia a zis, în sfârșit, cu cine votează în turul 2! “Vă rog frumos să nu mă așteptați cu o bâtă sau să mă așteptați la colț să mă scuipați”
Supercalculatoarele confirmă scenariul de care se teme Elon Musk. Data estimativă la care pe Terra va fi imposibil de locuit
Adevarul.ro
Supercalculatoarele confirmă scenariul de care se teme Elon Musk. Data estimativă la care pe Terra va fi imposibil de locuit
Surpriză în showbiz! Celebra actriță a devenit mamă de gemeni și a dezvăluit prima imagine cu aceștia: „Îmi ocupă complet mâinile și inima”
Elle.ro
Surpriză în showbiz! Celebra actriță a devenit mamă de gemeni și a dezvăluit prima imagine cu aceștia: „Îmi ocupă complet mâinile și inima”
Nadia Comăneci s-a filmat la piscină, într-un costum de baie din două piese, și a publicat clipul pe rețelele sociale. La 63 de ani, „Zeița de la Montreal” a făcut senzație în online cu apariția sa

Un român care a spus că e multimilionar în euro a primit ajutor social din partea Germaniei timp de 5 ani. Cum a păcălit autorităţile
Observatornews.ro
Un român care a spus că e multimilionar în euro a primit ajutor social din partea Germaniei timp de 5 ani. Cum a păcălit autorităţile
Horoscop 12 mai 2025. Racii au ocazia să-și testeze abilitățile de persoană capabilă să rămână calmă chiar și în mijlocul unei furtuni
HOROSCOP
Horoscop 12 mai 2025. Racii au ocazia să-și testeze abilitățile de persoană capabilă să rămână calmă chiar și în mijlocul unei furtuni

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI