afise

Respectul cuvenit celor 64 de tineri care au murit pe 30 octombrie 2015 în condiții tragice și celor care au supraviețuit cu traume fizice și psihice majore a ajuns subiect de întâlnire la… berărie. Necăzând de acord asupra unor aspecte privind asocierea în lupta pentru drepturile victimelor, dar și pentru organizarea unui spectacol gradios, într-un loc demn pentru o comemorare concertistică, o parte a supraviețuitorilor a decis să comemoreze victimele timp de trei zile, într-un loc plin cu halbe cu bere și ”chef de viață”, așa cum sună sloganul localului.

De cealaltă parte, se vor strânge bani pentru continuarea tratamentului răniților într-un eveniment ce are loc  într-un spațiu mai potrivit – Arenele Romane.

Spectacolul în cauză, intitulat ”Colectiv-nouă ne pasă”, care se va desfășura chiar în ziua care va marca un an de la tragedie, 30 octombrie, este creditat de mari nume ale muzicii, amintim Tudor Chirilă, Dan Bittman și Nicu Covaci, în vreme ce organizatorii concertului de la berărie, care se va întinde de pe 28 octombrie, până pe 30, s-au înarmat cu alți artiști de valoare, și care, de asemenea, au dat curs evenimentului din bună credință- Coma, Truda, Altar, Florin Chilian, Compact, Costi Cămărășan, Hatemode (trupa lui Cătălin Scânteie- foto, instrumetist afectat de incendiu) s.a.m.d.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

nelu-brandu-san-scanteie

FOTO: Cătălin Scânteie (stânga) va cânta la evenimentul Eveniment Caritabil Colectiv #3010 și Nelu Brîndușan (drepata), organizator al concertului ”Colectiv-nouă ne pasă”.

Victimele – fotografi și-au anunțat retragerea

Cum era de așteptat, între organizatorii celor două evenimente  – ”Colectiv-nouă ne pasă!” (Asociația Promusic Events alături de o parte din supraviețuitorii incendiului), respectiv Asociația Colectiv GTC 3010 (Eveniment Caritabil Colectiv #3010)- se acuză reciproc că încearcă să profite cumva de pe urma concertelor.

O altă asociație ce s-a vrut implicată în comemorarea corespunzătoare a tragediei, #Find_Us, cea a fotografilor de concert supraviețuitori, și-a făcut publică decizia de a nu participa cu fotografii la vânzare pentru sprijinul celor care mai au nevoie de asistență medicală, argumentând că și-ar fi dorit ca, pe data de 30 octombrie, să fie un singur spectacol, pe măsura intenției de a comemora tinerii pieriți la Colectiv.

”Ne întristează și ne mâhnește un asemenea comportament în sânul unei comunități atât de lovite. Considerăm că o asemenea scindare nu își are rostul, drept urmare decizia noastră este finală, de a nu participa la niciunul din cele două evenimente. Noi, cei din Asociația #Find_Us, ne vom întâlni în privat pentru comemorarea celor pierduți în tragicul eveniment și pentru susținerea celor dragi nouă, fără a avea nevoie de publicitate pentru asta”.

Marcel Ciolacu a publicat pe TikTok facturile pentru zborurile la Nisa: „Nu este nici prima, nici ultima greșeală a mea” | VIDEO
Recomandări
Marcel Ciolacu a publicat pe TikTok facturile pentru zborurile la Nisa: „Nu este nici prima, nici ultima greșeală a mea” | VIDEO

colectiv1

64 de tineri au murit în urma incendiului din Colectiv

În urmă cu 10 luni, vineri seara, pe 30 octombrie, artificiile aprinse în timpul concertului trupei Goodbye to Gravity, care își lansa noul album în clubul Colectiv, au provocat un incendiu în urma căruia şi-au pierdut viaţa 64 de persoane. Dintre aceștia, 27 au murit în noaptea tragediei şi 37 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate, printre ei fiind fotografi, artişti, elevi olimpici şi studenţi străini.

CITEȘTE ȘI:  

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
FANATIK.RO
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie de poliţie şi un spital
Observatornews.ro
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie de poliţie şi un spital
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI