Libertatea prezintă publicului imagini în premieră din curtea
suspectului crimelor din Caracal, Gheorghe Dincă. Fotografiile au
fost făcute din afara proprietății acestuia, în partea din spate,
opusă drumului principal. Dezastrul din curte este vizibil cu ochiul
liber, iar scenele par a fi desprinse dintr-un film de groază.
În afară de gunoaiele pe care Dincă le avea împrăștiate pe toată suprafața terenului și care au fost aruncate de anchetatori în spatele curții, tot acolo a ajuns și o toaletă ecologică, necesară pentru numărul impresionant de agenți de poliție, procurori și criminaliști. Săptămâni întregi, cât a durat cercetarea casei lui Dincă și a terenului de sute de metri pătrați, oamenii au avut nevoie de un minimum de confort, astfel că toaleta era imperios necesară.
Gheorghe Dincă a participat, luni și marți, la reconstituire și
a arătat cu mâna locurile de pe proprietatea sa unde susține că a
comis ororile.
Pe baza declarațiilor sale anterioare și a informațiilor din
anchetă, criminaliștii au scotocit în întregime uriașa
proprietate. Zonele de însemnătate în anchetă au fost marcate,
așa cum se vede în fotografii, cu bandă galbenă inscripționată
„Poliția nu treceți”.
Criminaliștii au făcut și săpături în curte și au cercetat
și mai multe puțuri de beton unde credeau că Dincă ar fi putut
scăpa de probe. Pe jos se mai văd încă urmele trasate cu alb de
polițiști pentru delimitarea perimetrelor de interes.
Oricum, accesul oricărei persoane străine de anchetă a fost
restricționat, iar intrările pe proprietatea lui Dincă au fost
păzite permanent de jandarmi.