Procurorii Anticorupție susțin că Gigi Becali nu poate fi eliberat condiționat, atâta vreme cât a încercat, constant, să inducă autoritățile în eroare, susținând că ar suferi de diverse boli. ”În ceea ce priveşte criteriul subiectiv stabilit de dispoziţiile art. 59 C.p. din anul 1969, respectiv conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, reţinem faptul că pe parcursul executării, condamnatul a încercat în repetate rânduri să nu se supună regimului de detenţie şi constrângerilor inerente acestui regim, prin formularea de cereri de întrerupere a executării pedepsei, invocând în acest sens motive medicale neîntemeiate, aspect care rezultă din propriile declaraţii ale condamnatului, încercând aşadar să inducă în eroare organele judiciare în scopul obţinerii unei soluţii favorabile în acest sens”, menționează DNA în Contestația depusă.
În sprijinul susținerii sale, DNA, arată că Gigi Becali și-a programat o operație la o clinică în Germania, înainte ca autoritățile să decidă dacă îl eliberează condiționat sau nu: ”Relevantă din acest punct de vedere este şi cererea formulată de condamnatul BECALI GEORGE la data de 09.03.2015, prin care solicita redactarea de urgenţă a hotărârii pronunţate în cauză, fiind invocate aceleaşi motive medicale ca şi pe parcursul executării pedepsei aplicate, condamnatul depunând şi dovada programării intervenţiei chirurgicale la data de 26.03.2015, în cadrul unei clinici din Germania. Prin urmare, condamnatul BECALI GEORGE a procedat la programarea unei intervenţii chirurgicale în Germania mai înainte ca instanţa să fie sesizată, aspect care reflectă pe deplin comportamentul condamnatului pe întreaga perioadă de executare a pedepsei”.
Procurorii DNA arată și că Gigi Becali nu își recunoaște, nici acum, faptele: ”În acelaşi sens, condamnatul, în ultimul cuvânt, a învederat instanţei că din punct de vedere medical, raportul de constatare medico-legală aflat la dosarul cauzei, poate executa pedeapsa aplicată numai cu condiţia ca intervenţia chirurgicală să fie efectuată, intervenţie care nu s-a realizat, fiind „ţinut în puşcărie ilegal, abuziv, pentru că intervenţia chirurgicală nu a fost efectuată şi nimeni nu i-a propus să o facă în regimul penitenciar. Totodată, BECALI GEORGE a menţionat că a fost condamnat pe nedrept pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, iar în ceea ce priveşte infracţiunile de dare de mită pentru care a fost condamnat, BECALI GEORGE a considerat că premierea nu este o infracţiune”.
Anchetatorii consideră și că ”sihăstria” invocată de Gigi Becali este, mai degrabă, un motiv ca el să rămână în închisoare, și nu unul pentru care să fie eliberat: ”În acest sens, aprecierea instanţei că BECALI GEORGE a dobândit capacităţii concrete de mobilizare şi responsabilizare în sensul reintegrării sale licite în societate, acesta acceptând pedeapsa care i-a fost aplicată, starea de detenţie fiind apreciată de condamnat ca fiind „cea mai folositoare perioadă din viaţa sa spirituală”, este lipsită de fundament, atâta timp cât condamnatul nu a realizat faptele pentru care a fost condamnat şi consecinţele acestora, scopul educativ al pedepsei, prin urmare, nefiind atins. Acest aspect este de o relevanţă deosebită cu privire la soluţionarea fondului cauzei, liberarea condiţionată fiind un beneficiu acordat condamnatului, aprecierea referitoare la îndeplinirea criteriului subiectiv trebuind să reflecte toate aspectele de fapt care rezultă din comportamentul condamnatului în timpul regimului de detenţie”.
Tribunalul Constanța decide, mâine, definitiv, dacă Gigi Becali va fi sau nu eliberat condiționat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro