Cazul concedierii preotului Radu Ilaș de la biserica din curtea Spitalului de Psihiatrie „Obregia” redeschide o discuție care s-a purtat și în legătură cu profesorii de religie din școli. Aceștia sunt angajați prin concurs, dar au nevoie de aviz scris de la episcopie pentru a-și face meseria. Iar pentru avizul de la episcopie, au nevoie de aviz de la preotul duhovnic. Iar pentru avizul de la preotul duhovnic, ei bine, ca simpli muritori, au nevoie ca taina spovedaniei să funcționeze. 

În spitale, preoții nu dau concurs, dar nici nu beneficiază de prevederile din Codul Muncii. Fără alte avertismente sau discuții pregătitoare, din senin, părintele Ilaș a primit o înștiințare scrisă de încetare a raporturilor de muncă, prin voința unilaterală a conducerii de la „Obregia”. În locul lui, a fost instalat imediat un fost secretar de la Biroul de Presă al BOR, hirotonit preot cu câteva zile înaintea numirii.  

Concedierea unui preot

În luna februarie, conducerea Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” a decis să-l „pensioneze pe limită de vârstă” pe preotul Radu Ilaș, care slujea de peste 21 de ani la biserica din curtea instituției. 

Biserica Adormirea Maicii Domnului din curtea Spitalului „Obregia”. Foto: Eli Driu

Părintele Ilaș împlinise 67 de ani și, motivează conducerea spitalului, în răspunsul pentru ziar, „în Arhiepiscopia Bucureștilor, după împlinirea vârstei de 65 de ani, preoții își mai pot prelungi activitatea anual, dar nu mai mult de doi ani, la cerere, justificând solicitarea printr-un memoriu de activitate”. 

De fapt, pensionarea la 65 de ani este menționată într-o recomandare a Patriarhiei Române, de acum 10 ani, și se referă la preoții care slujesc în parohii. 

Statutul unui preot de spital este altul, după cum precizează și lămurirea scrisă și semnată de managerul de la „Obregia”, dr. Andrian Țîbîrnă. „Din punct de vedere administrativ, preoții din unitățile sanitare se subordonează conducerii unității sanitare în cadrul căreia activează”, subliniază documentul citat.

Postul de preot este inclus în organigrama spitalului, este remunerat de spital, iar preotul angajat al unității sanitare este supus tuturor regulilor privind personalul contractual din instituțiile publice. 

Prin urmare, și numirea preotului în post, și ieșirea lui la pensie se fac în conformitate cu legile în vigoare. Astfel, prin noua Lege a pensiilor, nr. 360 din noiembrie 2023, angajații „pot opta între acordarea pensiei pentru limită de vârstă și continuarea activității, cu acordul anual al angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani” (Secțiunea 1, articolul 46). 

Protocoale minister-biserică și un spital al primăriei

Conducerea de la „Obregia” argumentează că statutul preoților de spital este definit nu de Codul Muncii, ci de înțelegerile dintre Biserică și Ministerul Sănătății. 

Poarta Spitalului „Obregia”. Foto: Eli Driu

„Activitatea de asistență religioasă creștin-ortodoxă, desfășurată în unitățile sanitare și în instituțiile de medicină legală, este organizată de Patriarhia Română, în acord cu Ministerul Sănătății, conform Protocolului privind desfășurarea activităților de asistență religioasă creștin-ortodoxă în unitățile sanitare subordonate Ministerului Sănătății, încheiat între cele două instituții menționate în anul 2023, care actualizează și completează protocoalele anterioare, încheiate în anii 1995 și 2008”, se arată în răspunsul managerului Țîbîrnă.

Protocolul respectiv a fost încheiat, de fapt, în octombrie 2022 și poartă semnăturile ministrului Alexandru Rafila și ÎPS Patriarhul Daniel. 

Acest Protocol prevede, în mod limpede, că, din punct de vedere religios-canonic, preoții din unitățile sanitare se subordonează conducerii chiriarhului locului, iar, din punct de vedere administrativ, se subordonează conducerii unității sanitare în cadrul căreia activează.

Răspunsul conducerii Spitalului „Obregia”:

Spitalul Clinic de Psihiatrie condus de dr. Țîbîrnă nu se subordonează, însă, Ministerului Sănătății, ci Primăriei Municipiului București, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB). 

Libertatea a întrebat în scris ASSMB despre modul cum sunt angajați preoții în spitalele din subordine, dar nu a primit, deocamdată, răspuns.  

Compartimentul Confesional de la „Obregia”

În regulamentul de organizare și funcționare a Spitalului de Psihiatrie, publicat pe site-ul instituției, este descris rolul Compartimentului Confesional, care are următoarele atribuții:

„a) îndeplinește serviciile religioase atât la solicitarea conducerii spitalului, cât și la solicitarea pacienților sau aparținătorilor acestora;

b) întreține convorbiri duhovnicești cu bolnavii, cu membrii familiei sau cu aparținătorii lor;

c) asigură servicii în cazuri de urgență și administrează Sfintele Taine;

d) săvârșește slujbele speciale: înmormântarea decedaților abandonați sau fără familie;

e) cultivă o atmosferă spirituală echilibrată a bolnavilor, pentru a se evita prozelitismul de orice fel și sprijină, la cererea lor, pe cei de altă confesiune pentru a primi asistență religioasă din partea cultului de care aparțin”. 

Potrivit regulamentului sus-menționat, compartimentul confesional se află în subordinea directă a managerului spitalului. 

Dr. Țîbîrnă, invitat la Trinitas TV

Managerul Țîbîrnă invocă două articole, 55 și 56, din Codul Muncii, Legea nr. 53 din 2003, pentru a explica încetarea contractului cu preotul Ilaș „prin voința unilaterală a uneia dintre părți” (art. 55, litera c), „la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârsta standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, după caz, la data comunicării deciziei de pensionare pentru limita de vârstă ori invaliditate a salariatului, potrivit legii (art. 56, litera d). 

Managerul Țîbîrnă, la Trinitas TV. Foto: captură Trinitas TV

De asemenea, conducătorul de la „Obregia” afirmă că numirea preoților în postul din compartimentul confesional al spitalului este făcută de însăși Arhiepiscopia Bucureștilor:

„(…) în baza Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române și a regulamentelor de organizare și funcționare, Arhiepiscopia Bucureștilor – Permanența Consiliului eparhial a dispus numirea unui alt preot în postul vacant de caritate din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia din București. De altfel, în aceeași modalitate s-a realizat și numirea părintelui IIaș Radu în cadrul lăcașului de cult al Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia, în anul 2003”.

La întrebările formulate în scris de Libertatea, Arhiepiscopia Bucureștilor a trimis câteva precizări legate de situația preotului Ilaș, în particular, și a preoților de spital, în general: 

„Activitatea de asistență religioasă creștin-ortodoxă, desfășurată în unitățile sanitare și în instituțiile de medicină legală, aflate în subordinea Ministerului Sănătății, este organizată de Patriarhia Română, în acord cu Ministerul Sănătății, conform Protocolului privind desfășurarea activităților de asistență religioasă creștin-ortodoxă în unitățile sanitare  subordonate Ministerului Sănătății, încheiat, în anul 2023, între cele două instituții  menționate, care actualizează și completează protocoalele anterioare, încheiate în anii 1995 și 2008. 

Acest Protocol prevede că, din punct de vedere religios-canonic, preoții din unitățile sanitare se subordonează conducerii episcopului locului, iar, din punct de vedere  administrativ, se subordonează conducerii unității sanitare în cadrul căreia activează. 

În ceea ce îl privește pe preacucernicul părinte Radu Ilaș, vă facem cunoscut faptul că  acesta nu a fost demis nici de către Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic de Psihiatrie  «Prof. Dr. Alexandru Obregia», nici de către Arhiepiscopia Bucureștilor, ci a fost pensionat  pentru limită de vârstă, conform Legii 263/2010 (cu actualizările ulterioare). 

În Arhiepiscopia Bucureștilor, după împlinirea vârstei de 65 de ani, preoții își mai pot  prelungi activitatea anual, dar nu mai mult de doi ani, la cerere, justificând solicitarea printr-un memoriu de activitate. Ținând cont de activitatea părintelui Radu Ilaș, Arhiepiscopia Bucureștilor a prelungit activitatea sa timp de doi ani, iar începând cu luna februarie 2024 a  fost numit un alt preot de caritate care să activeze în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia din București. 

Având în vedere situația familială a părintelui Radu Ilaș, Permanența Consiliului  Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor a aprobat, în mod excepțional, prelungirea activității  acestuia până în luna septembrie 2024”.

Pe data de 10 martie, managerul de la „Obregia” a apărut, alături de noul preot al spitalului, Florin-Ciprian Petre, și de Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, într-o emisiune la Trinitas TV

Foto: captură Trinitas TV

Episcopul Varlaam: „Numirea s-a făcut la solicitare personală”

Înainte de a fi numit în postul de la spital, Florin-Ciprian Petre a activat ca secretar în cadrul Biroului de presă și relații publice al Patriarhiei Române. Potrivit basilica.ro, el a fost hirotonit preot pe 1 februarie, pentru a putea prelua postul de la biserica Spitalului de Psihiatrie. 

Florin-Ciprian Petre. Foto: captură Trinitas TV

„Numirea sa ca preot la Spitalul de Psihiatrie Obregia s-a făcut la solicitare personală, întrucât sfinția sa are preocupări în acest domeniu al îngrijirii oamenilor aflați în diferite suferințe ale minții, ale sufletului”, a afirmat, conform sursei citate, episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, care a oficiat hirotonisirea.

Statutul BOR din ianuarie 2008, republicat în 2020 în Monitorul Oficial, nu prevede nicăieri, printre atribuțiile ierarhilor ortodocși, numirea și revocarea preoților în funcții din instituții publice. Bisericile, capelele, paraclisele din cadrul instituțiilor laice – spitale, penitenciare, unități militare – au un statut diferit de bisericile de parohie. 

De altfel, managerul Țîbîrnă i-a solicitat preotului Ilaș, în scris, în februarie 2023, să completeze o condică de prezență, la fel ca restul angajaților. Cererea a fost adresată „în urma verificărilor efectuate de salariații Serviciului R.U.N.O.S. și din compartimentul Aprovizionare Transport”. „S-a constatat că nu aveți condică de prezență”, motivează documentul semnat de șeful spitalului. 

Solicitare semnare condică

„Părintele Ilaș își petrecea ziua de la 6 dimineața până la zece seara în biserica spitalului, era fie alături de pacienți, fie alături de personalul medical”, declară, pentru Libertatea, un fost angajat al spitalului, sub protecția anonimatului.  

O biserică nouă, din bani privați

Prima meserie a preotului Radu Ilaș a fost aceea de inginer proiectant. Văduv de la vârsta de 25 de ani, și-a crescut singur cei doi copii. Cum unul dintre băieții săi suferă de o boală psihică gravă, Radu Ilaș a cunoscut Spitalul „Obregia” întâi ca aparținător. 

Preotul Radu Ilaș. Foto: captură Trinitas TV

Treptat, s-a apropiat tot mai mult de biserică și, în 1993, a devenit student la Facultatea de Teologie Ortodoxă Pastorală din București. Patru ani mai târziu, în 1997, era hirotonisit preot. A slujit întâi la parohia Siliștea Snagovului. Din 2003, a ajuns la Biserica Sfânta Teodora de la Sihla, din curtea Spitalului „Obregia”. 

„Îmi amintesc că nu era o biserică propriu-zisă, ci o capelă mică. Și se auzise că vor să o mute, pe lângă WC-urile de serviciu de la anexele spitalului. Asta l-a pus pe gânduri pe părintele Ilaș, cred. La scurtă vreme, ne-a anunțat că va ridica o biserică nouă”, povestește fratele unui fost pacient de la „Obregia”. 

Pentru a aduna fondurile necesare ridicării unei biserici, preotul Ilaș a întemeiat Asociația „Terapia Sufletului”. Și-a pus la bătaie și propriile economii. Apoi a cerut și a obținut aprobări de la conducerea spitalului pentru amplasament și de la Primăria Sectorului 4. Copii ale acestor documente se află în posesia ziarului. 

Construcția lăcașului de cult a durat doi ani, între 2006 și 2008. Bucovinean de origine, părintele Ilaș a vrut ca biserica nouă să fie după modelul Mănăstirii Putna. Turlele țuguiate și crucile aurii ale bisericii străjuiesc acum poarta mare a spitalului, dinspre mai neîncăpătoarea Șosea Berceni. 

Pentru toate cheltuielile, de la turnarea temeliei la pictură, plățile au fost făcute de Asociația „Terapia Sufletului”. Spitalul a contribuit doar cu terenul, pe care l-a pus la dispoziție pentru construcție. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„Dreptul de proprietate asupra imobilelor și terenului ce deservesc unitatea medicală aparține Primăriei Municipiului București”, susține dr. Andrian Țîbîrnă.

Potrivit unui raport efectuat de un evaluator autorizat și comandat de Asociația „Terapia Sufletului”, raport consultat de Libertatea, valoarea edificiului este de aproximativ 300.000 de euro. 

„O nedreptate strigătoare la cer”

În jurul bisericii noi din curtea Spitalului „Obregia” s-a format, de-a lungul anilor, o comunitate, din care fac parte cadre medicale, pacienți sau foști pacienți, rude și cunoscuți ai lor. 

„A fost un șoc când am aflat că părintelui Ilaș nu i se mai dă voie să intre în biserica făcută de el. Sentimentul care a urmat a fost unul de furie, pentru că mi se pare o nedreptate strigătoare la cer”, spune unul dintre credincioșii care fac parte din această comunitate. 

Meritele părintelui Ilaș, doctor în teologie, au fost recunoscute inclusiv de patriarhul Daniel, care, în 2008, l-a ridicat în rang de iconom stavrofor, un rang onorific acordat prelaților cu o activitate pastorală excepțională. 

La biserica din curtea Spitalului „Obregia”, preotul a adus, dar de la Mitropolia Cernăuților, o parte din moaștele Sfântului și Evlaviosului Varsanufie de la Optina. În 2022, după demersurile părintelui Ilaș, acest sfânt a fost introdus și în calendarul ortodox românesc, cu zi de sărbătoare pe 1 aprilie.

Mitropolitul Cernăuților, alături de părintele Radu Ilaș

Contactat de Libertatea, preotul Radu Ilaș a refuzat să comenteze decizia prin care a fost concediat, motivând că încă așteaptă explicații de la instituțiile implicate. 

Foto colaj: Eli Driu, Inquam Photos / George Călin, captură Trinitas TV

 
 

Urmărește-ne pe Google News