E 19 octombrie 2021. Unul dintre sateliții Agenției Spațiale Europene trece pe deasupra României. Undeva în largul plajei de la Tuzla e ceva ce nu era acolo cu o zi mai devreme. O urmă uleioasă, lungă de 85 de kilometri, iar la capătul ei este o navă cargo sub steagul unei țări insulare din mijlocul Oceaniei.
Echipajul Ever Comfort se îndrepta către portul Constanța, când echipajul închide brusc sistemul automat de identificare (AIS). Nava, a cărei călătorie este de acum invizibilă pentru autorități, este deținută de un gigant al producției de oțel din Taiwan.
După vreo câteva ore de tăcere, ea reapare pe radar, e la doar 30 de kilometri în larg de plaja Tuzla și înfiptă bine în apele României.
Dar o urmă uleioasă, o linie de zeci de kilometri lungime, se întinde între ea și ultima locație transmisă prin AIS.
Scurgerea e sesizată din satelit
Din cer, urma uleioasă e văzută de constelația europeană de sateliți Sentinel-1, iar o alertă bipăie într-un birou din Lisabona, unde funcționează CleanSeaNet, sistemul de monitorizare a imaginilor satelitare pentru detecția deversărilor de substanțe uleioase și reziduuri petroliere în mările Europei.
Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă (EMSA) trimite imediat către Autoritatea Navală Română (ANR) alerta care anunță o posibilă poluare în zona economică exclusivă a României.
„Confirmarea poluării nu a putut să fie efectuată din cauza stării și în absența traficului maritim din zonă. Având în vedere distanța față de țărm, precum și nivelul verde de alertă, s-a luat decizia monitorizării presupusei poluări”, se arată într-un răspuns oficial transmis ziarului Libertatea de reprezentanții ANR.
Dar ce e vizibil din satelit, nu se vede de la Constanța
Practic, autoritățile române nu pot confirma existența unei dâre uleioase de 85 de kilometri lungime.
Nu s-a verificat în teren posibila poluare pentru că nu existau alte nave în vecinătate, iar vremea era năprasnică, așa cum explică ANR. Cer senin, nicio urmă de precipitații.
Într-un cerc cu diametru de 130 de kilometri, sclipeau în acel moment 396 de nave comerciale care aveau pornit AIS-ul.
În schimb, situația bizară din apele românești e mai clară în ochii SkyTruth, o organizație non-profit americană, care identifică, cu ajutorul imaginilor satelitare, posibile cazuri de poluare cu reziduuri petroliere și apă de santină.
Dacă există în apropiere o navă care poate fi asociată dârei, atunci putem spune cu un grad ridicat de încredere că e deversare de apă de santină.
SkyTruth:
Ce e apa de santină, cea care se acumulează în fundul dublu al navei?
Deși poate sună inofensiv, apa de santină nu-i deloc ca apa mării. Este un amestec uleios de apă dulce, apă sărată, nămol, lubrifianți, chimicale, diferite substanțe anorganice, dar și reziduuri metalice de arsenic, cupru, crom, plumb sau mercur, care se acumulează de regulă într-un compartiment din fundul dublu al unei nave. Iar cantitatea produsă de o navă mare este de până la 8 tone la fiecare 24 de ore.
Fiecare navă ar trebui fie să fie echipată cu sisteme complexe de filtrare a apei de santină, fie să-și golească frecvent apa de santină în instalații speciale amenajate în porturi. Dar apa de santină este deversată în mările și oceanele europene de peste 2.900 de ori pe an, potrivit unei estimări conservatoare făcută de SkyTruth.
Asta pentru că deversarea apei de santină înseamnă o economie de bani și timp pentru proprietarii unei nave comerciale.
Investigație publicată simultan de 9 publicații din Europa
În ultima jumătate de an, reporteri europeni ai unor publicații din Italia, Croația, România, Olanda, Germania, Spania și Portugalia, coordonați de Lighthouse Reports, o redacție nonprofit europeană de jurnalism colaborativ, au contribuit la o investigație care arată cum lipsa unor controale eficiente din partea autorităților și sancționarea rară a vinovaților a determinat un număr din ce în ce mai mare de actori să deverseze ape de santină în mările și oceanele din Europa.
Rezultatele investigației sunt publicate simultan în Libertatea, The Guardian, Deutsche Welle, BIRN, IRPI Italia, Expresso Portugalia, El Diario Spania, Trouw Olanda și Jutarnji List Croația.
177 de nave implicate au fost depistate
Pornind de la monitorizarea a 330 posibile deversări de apă de santină, surprinse de algoritmul SkyTruth în perioada iulie 2020 – decembrie 2021, jurnaliștii au reușit să identifice 177 dintre navele implicate. Dar și să suprapună anumite incidente peste alerte CleanSeaNet emise autorităților naționale de EMSA, inclusiv din România.
Pentru zona economică exclusiv românească din Marea Neagră, algoritmul celor de la SkyTruth a surprins, în această perioadă, 3 posibile deversări de apă de santină asociate cu prezența unor nave. Ceea ce indică „cu un grad ridicat de încredere” o deversare. Reporterii Libertatea au aflat că toate cele 3 incidente documentate de SkyTruth s-au suprapus peste alerte CleanSeaNet, ceea ce înseamnă că Autoritatea Navală Maritimă știa de posibila poluare din largul țărmului României.
Însă poluarea a rămas doar o probabilitate. Niciunul dintre aceste 3 incidente nu a fost confirmat de autoritățile române responsabile, întrucât pentru niciunul nu s-a dispus verificarea poluării în teren de către ANR.
Trei exemple de scurgeri din România
În seara de 13 septembrie 2020, o alertă verde se aprinde în sistemul CleanSeaNet, iar notificarea unei posibile poluări la 30 de kilometri în larg de plaja Vadu ajunge și la serviciul MRCC al Autorității Navale Române.
A doua zi, dâra de poluarea este încă vizibilă pe imaginile satelitare analizate de algoritmul SkyTruth. La capăt era o navă vrachier din anii ‘80, Orhan-Y. Aceasta îi aparține unei societăți grecești de transport maritim și a plecat pe 13 septembrie din portul Istanbul. Când și-a deversat reziduurile uleioase în mare, nava era în tranzit prin zona economică exclusivă a României, în drumul spre Mikolaiv, Ucraina.
Pe 15 august 2021, algoritmul organizației americane surprinde o dâră uleioasă lăsată de cargobotul Valmiera pe granița dintre zona economică exclusivă a Bulgariei și cea a României. Nava merge de la Istanbul la Herson. Autoritățile române primesc o alertă CleanSeaNet. Cea mai apropiată navă vecină e la 7 kilometri de dâra negricioasă lăsată pe luciul apei de Valmiera, deținută de un offshore din insulele Marshall.
În aceste două cazuri, autoritățile nu au detectat nicio urmă de poluare. Dar asta și pentru că nu s-au făcut verificări „în teren” ale poluări, care a rămas doar posibilă. „Nu au fost folosite mijloace de intervenție”, confirmă ANR într-un răspuns pentru Libertatea.
La sub 7% din alerte autoritățile „se deranjează” să controleze la fața locului
De altfel, verificările „în teren” ale suspiciunilor de poluare sunt evenimente rare în zona economică exclusivă românească din Marea Neagră. Potrivit rapoartelor anuale ANR, doar în 7% dintre cele 776 de alerte emise de CleanSeaNet în anii 2013-2020 a existat o verificare „in situ” dispusă de serviciul MRCC al Autorității Navale Române.
Din toate alertele CleanSeaNet, 24% erau roșii, adică existau „semne de poluare” în cuvintele autorităților românești, care au verificat oricum „in situ” doar o treime dintre alertele roșii în perioada 2013-2020.
În 10 ani am confirmat două cazuri
A trecut peste un deceniu de când spațiul economic exclusiv al României este monitorizat prin sistemul CleanSeaNet al EMSA, dar, în această perioadă, autoritățile române au confirmat două cazuri de poluare în zona de responsabilitate din Marea Neagră.
„E prea scump să trimitem o patrulă pentru a verifica fiecare alertă primită prin CleanSeaNet. Într-o săptămână sunt, în medie, cam trei alerte pentru zona economică exclusivă a României”, a explicat o voce din ANR.
Din acest motiv, mare parte din cele 7% verificări „in situ”, făcute de autoritățile române, s-au bazat pe informații transmise de nave comerciale din vecinătatea poluării. Așa s-a confirmat, în 2020, și unul din cele două cazuri de poluare identificate în ultimul deceniu de Autoritatea Navală Română în urma unor alerte CleanSeaNet.
România, sub media de verificări „in situ” a altor țări din Europa
În 2020, autoritățile române au efectuat verificări „in situ” pentru 24% din alertele primite de la CleanSeaNet, arată un raport recent al EMSA. E un procent mult mai mare prin comparație cu media de 7% din perioada 2013-2020, ceea ce arată o evoluție pozitivă. Totuși, România continuă să se situeze sub media de verificări efectuate în țările europene care folosesc sistemul CleanSeaNet, adică 35%.
În spatele acestor verificări, Marea Neagră devine tot mai murdară. În episodul de mâine, din Libertatea, mărturiile culese din interiorul echipajelor arată cum se face deversările, iar oamenii de știință arată care sunt consecințele.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro