Imediat ce cadavrele au fost descoperite în mansarda vilei din strada Alistar s-a acreditat ipoteza unei crime urmate de sinucidere, infirmată în scurt timp. Criminaliștii au luat la ”periat” fiecare centimetru al casei pentru a putea înțelege ce s-a întâmplat în vila soților Maleon. În bucătărie au găsit două pahare folosite, așezate pe masă în dreptul a două scaune, dar și ceva alcool, semn că acolo cineva a băut. Au fost prelevate amprente de peste tot, inclusiv de pe cele două recipiente din care se băuse vin pentru a se stabili cine a participat la mica discuție purtată la un ”pahar de vorbă”.

Soții Maleon au băut vin  împreună, în bucătărie, înainte de a se spânzura în mansarda vilei

La autopsia care a fost efectuată de medicii legiști ieșeni, au fost prelevate probe – conform procedurilor judiciare -, și pentru stabilirea alcoolemiei. Rezultatele au arătat că atât Bogdan Petru Maleon, directorul Bibliotecii Centrale Universitare din Iași, cât și soția sa, Anda Elena erau beți atunci când au luat decizia să se spânzure în mansarda locuinței în care locuiau singuri. Înainte de asta, conform scenariilor imaginate de anchetatori, cei doi  – care nu aveau copii -, au purtat o discuție, în bucătărie, la un pahar după care, din motive doar de ei știute, s-au spânzurat unul după altul, la interval câteva ore.

„Regizorul morţii”: Povestea lui Sergiu Bahaian, afaceristul care a comandat uciderea a trei oameni. Doi dintre ei au fost îngropaţi de vii
Recomandări
„Regizorul morţii”: Povestea lui Sergiu Bahaian, afaceristul care a comandat uciderea a trei oameni. Doi dintre ei au fost îngropaţi de vii

Directorul avea o îmbibație de alcool în sânge de 1,70 la mie, iar soția sa de 2,40 la mie

”Rezultate au arătat că femeia ava o îmbibație de alcool în sânge de 2,40 la mie, iar bărbatul de 1,70 la mie. Specialiștii au identificat că alcoolul băut a fost vin. Au fost găsite în bucătărie două pahare, ambele cu urmele papilare ale victimelor pe ele, fapt care demonstrează că au băut împreună. Chiar dacă alcoolemiile sunt diferite, este posibil ca amândoi să fi băut aceeași cantitate de vin. Explicația științifică este aceea că organismul femeilor metabolizează alcoolul altfel decât cel al bărbaților motiv pentru care acestea ajung la o îmbibație de alcool în sânge mai  mare decât bărbații, la aceeași cantitate băută”, ne-au dezvăluit surse judiciare.  

Anchetatorii nu au găsit încă o explicație pentru dubla sinucidere a soților Maleon

Cazul soților Maleon este tratat de investigatorii ieșeni  – procurori și polițiști -, ca o dublă sinucidere. În susținerea acestei ipoteze au venit și legiștii care, la autopsie, au descoperit doar urme specifice spânzurării.

”Amândoi au suferit traumatisme specifice asfixiei prin spânzurare. Nu există leziuni externe – lovituri, zgârieturi, urme de autoapărare -, care să indice existența vreunei încăierări, a vreunei agresiuni ce ar fi putut avea loc înainte de dublul act suicidal”, au adăugat sursele citate.

 Femeia s-a spânzurat  prima, iar directorul s-a sinucis în același mod după ce i-a descoperit cadavrul

Bogdan Petru Maleon, directorul Bibliotecii Centrale Universitare din Iași, și soția sa, Ada Elena, au fost găsiți morți în locuința lor chiar în ziua de Crăciun. Amândoi se spânzuraseră în mansarda vilei lor cu curelele de la pantaloni. Scenariul imaginat de investigatorii ieșeni în baza probelor găsite și a autopsiilor este acela că femeia s-a sinucis prima, iar bărbatul a urmat-o în actul suicidal la un  interval de vreo două, poate trei ore.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Țara din Europa considerată cea mai sigură în cazul în care începe Al Treilea Război Mondial. Puțini români își permit să trăiască aici
FANATIK.RO
Țara din Europa considerată cea mai sigură în cazul în care începe Al Treilea Război Mondial. Puțini români își permit să trăiască aici
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut nicio șansă. Șapte copii au rămas fără tată
Observatornews.ro
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut nicio șansă. Șapte copii au rămas fără tată
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI