Au fost mulţi români care au ieşit cu maşinile din ţară, iar în luna iulie s-a înregistrat cel mai mare număr de plecări la punctele de frontieră.
Dar luna iulie a fost şi cea în care au murit cele mai multe persoane în accidente rutiere, după cum arată datele transmise de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Drumul Naţional 7 (Bucureşti- Piteşti-Rm.Vâlcea- Sibiu-Deva-Arad) a fost cel pe care şi-au pierdut viaţa cele mai multe persoane: în primele 7 luni ale acestui an s-au înregistrat 44 de morţi. În schimb, dacă ar fi să facem un top al drumurilor naţionale pe care s-au înregistrat cele mai multe accidente de la începutul anului până în luna iulie, pe primul loc ar fi DN 1 -Bucureşti- Ploieşti- Braşov-Sibiu-Alba Iulia- Cluj-Napoca-Oradea (137 de accidente- 34 de morţi), urmat de DN 2 -Bucureşti-Buzău- Focşani- Bacău-Roman- Suceava (95 de accidente- 31 de morţi) şi abia apoi urmează DN 7 (94 de accidente, 44 de morţi).
Şoferii au fost mai grăbiţi şi mai neatenţi în luna iulie faţă de toate celelalte luni din an. 179 de persoane au decedat pe şoselele ţării, cu 50 mai multe ca-n luna iunie, iar accidente au fost 924, cu 131 mai multe ca-n luna precedentă.
«Păcăliţi» de o bandă şi jumătate pe sens
Nu de mult două accidente grave au avut loc pe raza judeţului Bacău, mai exact pe DN 2 sau European 85. În cel mai recent, care s-a produs în localitatea Fărăoani, o femeie a murit, iar alte 5 persoane, între care şi doi copii, au fost grav rănite.
Din judeţele traversate de acest drum, în Buzău s-au petrecut cele mai multe accidente, urmat de Vrancea şi Bacău. Această şosea, care leagă Bucureştiul de Suceava, a fost dintotdeauna un coşmar pentru şoferi. Drumul, construit cu o bandă şi jumătate pe sens, îi păcăleşte pe mulţi conducători auto care se înscriu în depăşiri ce de multe ori se sfârşesc tragic.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro