Accidentul mortal în care a fost implicat secretarul general al ALDE, Daniel Chițoiu, poate atrage și alte nume în dosarul deja deschis de procurorii argeșeni.

Din data de 17 februarie, aceștia au extins cercetarea, deocamdată in rem, pentru favorizarea infractorului, după ce Chițoiu n-a fost audiat la finele lui 2019, fiind internat la Terapie Intensivă, deși imaginile apărute după accident l-au arătat pe secretarul general al ALDE mergând fără probleme alături de polițiști.

Daniel Chițoiu, imediat după accident | Sursă foto: Facebook

Pe 26 decembrie 2019, fostul ministru al finanțelor a intrat pe contrasens cu mașina în zona localității Zamfirești, județul Argeș, pe DN7, și a izbit un alt automobil. Șoferul acestuia, în vârstă de 82 ani, a murit pe loc, iar soția lui s-a stins la spital. Alte două persoane au fost rănite.

Deși, în imagini postate pe Facebook, se observa cum Chițoiu a ieșit pe picioarele sale din mașină și nu părea să fie rănit, acesta a fost transportat la spitalul Floreasca. Mai mult, pe 31 decembrie, când televiziuni precum B1TV au anunțat că acesta va fi externat, Daniel Chițoiu a fost mutat la Terapie Intensivă.

Daniel Chițoiu, transportat la spital după accident | Foto: Captură sursata.ro

A fost externat abia pe 2 ianuarie 2020, iar publicația ziare.com a transmis că audierea sa a fost amânată tocmai din acest motiv.

Pe 9 ianuarie 2020, în dosarul penal deschis mai întâi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, preluat apoi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, Chițoiu a fost pus, oficial, sub acuzare pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Au extins cercetarea

Procurorii au decis să extindă cercetarea pe 17 februarie 2020 pentru o altă infracțiune: favorizarea făptuitorului.

În ianuarie, imediat după deschiderea dosarului, un denunțător a punctat că internarea la ATI a politicianului a îngreunat cercetările oamenilor legii și a tergiversat dosarul. Acesta a dat exemplul lui Șerban Brădișteanu, medic al aceluiași spital, condamnat pentru că l-a internat pe Adrian Năstase pe secția sa, chirurgie cardiovasculară, chiar în ziua în care fostul premier fusese condamnat prima dată de ÎCCJ.

Procurorii punctau, atunci, citați de
Mediafax,
că “inculpatul
Brădișteanu Șerban Alexandru, prin atitudinea sa, a încercat zădărnicirea
punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei privindu-l pe Năstase
Adrian”. 

Brădișteanu a fost condamnat, definitiv, în
2015, la un an de închisoare cu suspendare de către completul de 5 judecători
de la ÎCCJ.  

Ce spune denunțătorul în cazul lui Daniel Chițoiu?

Apreciez că în această cauză nu poate fi ignorată practica judiciară anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, nu mai demult de anul 2015, a condamnat un medic de la Spitalul Floreasca din București tocmai pentru infracțiunea de favorizare a infractorului săvârșită prin acordarea de îngrijiri medicale (nefiind necesare) fostului premier Adian Năstase, tergiversând astfel executarea pedepsei cu închisoarea la care acesta din urmă a fost condamnat.

Extras din denunțul realizat în ianuarie 2020:

Publicația G4media a punctat, pe surse, că procurorii au cerut detalii despre starea lui Chițoiu încă din 2019, când politicianul se afla în spitalul Floreasca.

Iată, mai jos, răspunsul oferit unui denunțător de Parchetul de pe lângă Tribunal Argeș, prin semnătura prim-procurorului adjunct Simona Țucă:

 
 

Urmărește-ne pe Google News