Exclusiv | Elena Ceauşescu a cheltuit o avere să-l vindece pe Nichita!

Ploieşteanul Mircea Gociman, amicul de-o viaţă al poetului şi preşedinte al Fundaţiei Nichita Stănescu, descrie pe site-ul său, www.gociman.com, un episod incredibil petrecut între doi oameni total diferiţi, despărţiţi de cultură, caracter şi destin. “Nu a făcut analfabeta (n.r. – Elena Ceauşescu) numai lucruri reprobabile şi unul din exemple este întâlnirea soţilor Ceauşescu cu conducerea Uniunii Scriitorilor din România, când tovarăşa l-a întrebat pe Nichita cum se mai simte cu sănătatea. În perioada respectivă, Nichita chiar se simţea rău, fiindcă îşi maltratase ficatul nu numai cu vodcă, dar şi cu multe altele, mai ales prin extenuare fizică, însă i-a răspuns tovarăşei că se simte bine şi i-a mulţumit pentru grija care i-o arată, la care ea a replicat că ştie că nu se simte bine deloc şi o să dea dispoziţii să fie tratat. Nichita a luat-o ca pe un gest de politeţe şi se mira că a avut timp să pună pe cineva să se intereseze de starea sănătăţii lui”, notează Mircea Gociman.

Recomandări

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

sursă foto: www.gociman.com

A fost tratat de ministrul sănătăţii

Lucrurile nu s-au oprit aici, peste puţin timp poetul primind acasă vizita ministrului sănătăţii din acea vreme, profesorul Eugeniu Proca. “Nichita l-a invitat pe ministru în casă, manifestându- şi bucuria pentru vizita înaltului oaspete. După o discuţie destul de lungă despre una, despre alta, ministrul a spus că a venit să-i facă un tratament pentru ficat, fiind trimis personal de tovarăşa, care nu poate fi refuzată”, scrie Gociman, care relatează şi replica ministrului la încăpăţânarea poetului de a nu lua drumul spitalelor: “Stimate domn, pleci la tratament chiar în clipa aceasta cu mine, de bună voie sau legat de echipa pe care am adus-o cu mine, putem pleca la tratament buni prieteni sau supăraţi unul pe altul!”.

I-au dat vitamine sofisticate

Până la urmă, Nichita a acceptat demersul surprinzător al Elenei Ceauşescu. “Tratamentul s-a desfăşurat la Mangalia Nord, tocmai pentru a-l rupe pe Nichita de anturajul lui, şi în această perioadă vizitele i-au fost supravegheate cu mare stricteţe, pentru a nu fi deranjat. Tratamentul a costat pe vremea aceea (1979-1980) vreo două milioane de lei, fiindu-i administrate cele mai noi medicamente existente pe plan mondial şi cele mai sofisticate vitamine pentru refacerea ficatului, combinate cu o psihoterapie făcută aproape pe nesimţite, prin care a fost convins să bea alcool mai rar şi mai puţin. Este limpede că, de atunci, Nichita a pus o barieră drastică în privinţa băuturilor tari şi a cantităţii de alcool consumat, iar părerea mea, bazată numai pe intuiţie, este că urmarea tratamentului a fost prelungirea vieţii lui cu câţiva ani” povestea Gociman.

Recomandări

Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei

«Hemoragiile îl aduceau mereu în pragul morţii»

În însemnările sale, publicate în serial în săptămânalul Academia Caţavencu, prozatorul Ştefan Agopian, un alt apropiat al lui Nichita Stănescu, rememorează calvarul ultimelor luni din viaţa poetului.

“Avea ficatul făcut praf şi, din cauza varicelor esofagiene, făcea din ce în ce mai des hemoragii puternice, care îl aduceau în pragul morţii. În mod miraculos, îşi revenea de fiecare dată şi o lua de la capăt cu băutul, într- un joc care pe care, joc din care, Nichita ştia asta, învingătoare avea să fie moartea. Era numai o chestiune de timp… Cu toate că fusese internat de două ori la Spitalul Fundeni, în octombrie-noiembrie, şi apoi în decembrie 1982, doctorii nu făcuseră nimic altceva decât să se mire că poetul mai trăieşte”. Cu câteva zile înainte să moară, Nichita, alături de Dora, soţia sa, a plecat la o nuntă, unde a fost naş. “Lui Nichita, aşa mi s-a povestit, i-a fost rău tot timpul”, scrie Agopian. “Luni seară s-au întors acasă. Îi era în continuare rău, aşa că au chemat salvarea. A murit la Spitalul de Urgenţă, la ora 2 şi 10 minute. Era marţi, 13 decembrie 1983”.

Ce însemnau atunci două milioane de lei

Recomandări

Filmul intervenției medicale în cazul lui Silviu Prigoană, prezentat pas cu pas de DSU: „Au efectuat fără oprire manevrele de resuscitare”

Estimativ, pentru a putea înţelege ce reprezentau două milioane de lei pe vremea comunismului, de menţionat ar fi că, în 1975, o pâine costa 2,25 lei, un apartament cu 3 camere – 70.000 de lei, o Dacie 1310 – 68.000 de lei, iar un salariu mediu era de 2.200 de lei.

Urmărește-ne pe Google News