Nici un kilogram în plus. Acesta este obiectivul Elenei Udrea de când a fost eliberată din arest. Şi cum silueta subţire cu cheltuială şi mult ajutor se ţine, blonda de la Cotroceni a apelat la serviciile unui nutriţionist cu renume.
Specialistul i-a impus ore de sport şi i-a compus o dietă bazată pe analize amănunţite. Şi – surpriză! – “Beau două beri pe zi!”, ne-a declarat ea.
Nu o face de capul ei, căci licoarea din malţ este contraindicată în majoritatea dietelor, ci cu dezlegare de la nutriţionist, care a asigurat-o că, graţie grupei ei de sânge, 0, silueta ei nu va avea de suferit câtuşi de puţin.

Dieta este sfântă, ciorba interzisă

Cu aşa o trufanda în meniul zilnic, parcă restricţiile impuse sunt ceva mai uşor de suportat. “Luni, miercuri şi vineri ţin post, iar în restul zilelor evit cât pot carnea şi încerc să o înlocuiesc cu peşte, cu toate că sunt gurmandă şi îmi place să mănânc. Nu beau vin şi nu pun gura pe dulciuri”, ne-a explicat Udrea.
Adevărata încercare însă este convieţuirea cu mama ei, care a însoţit-o în vacanţa prelungită pe care blonda o petrece pe litoral. “Când găteşte mama ciorbe pentru finuţele mele, înnebunesc, dar nu mă ating”, susţine ea, fără a-şi putea ascunde pofta. Şi ca eforturile ei să dea cu adevărat roade, Udrea combină dieta cu sportul: “Cât stau la mare, alerg în fiecare dimineaţă pe plajă 5-6 km, iar după-amiază merg o oră la sală”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Știrileprotv.ro
Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Halucinant! Cristela, soția lui Călin Georgescu, a declarat că femeile care își critică soții vor suferi de cancer: „Cele mai multe femei au cancer și tumori. Pentru că au exclus, au anihilat, au castrat bărbatul”
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă
FANATIK.RO
Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Observatornews.ro
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase
HOROSCOP
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI