Conform protocolului, prima doamnă este adusă la serviciu cu autoturismul SPP-ului, care, firesc, o lasă la scara instituţiei de învăţământ.
De cum profesoara de engleză coboară din maşină şi intră în cancelarie pentru a pregăti ora de curs, “umbrele” sale ocupă locuri strategice în liceu şi îşi pun în aplicare planul de apărare a importantului personaj.
“Nu stau lipiţi de uşa clasei unde predă doamna Iohannis, dar sunt pe holuri, în curte, peste tot… Nici nu ştim câţi sunt…”, ne-au dezvăluit surse din cadrul liceului.
Din momentul în care soţia şefului statului se aşază la catedră, este aproape imposibil să mai intre cineva în liceu.
Gradul de siguranţă atinge cote maxime, iar gărzile de corp nu sunt dispuse la concesii. Nici măcar părinţilor micuţilor de clasa I nu li se permite accesul în interiorul celei mai bine păzite instituţii de învăţământ din ţară.
Trece pe jumătate de normă
La finalul acestei minivacanţe de o săptămână, lucrurile se vor schimba puţin. Prima doamnă, profesor titular de engleză, a cerut, spun sursele noastre, să predea – din motive personale -, cu jumătate de normă.
Aşa se face că liceul-fortăreaţă îi va găzdui pe sepepişti tot în regim de colaborare. Între timp, prima doamnă aşteaptă amuzată decizia Consiliului Profesoral în ceea ce priveşte îndrăzneaţa idee de a preda îmbrăcată în pijama în săptămâna “Şcoala altfel”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro