Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a discutat, joi, cu șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Deși întâlnirea a fost prezentată ca un succes al oficialului român, în comunicatul de presă fiind precizate doar mesajele sale, favorabile României, partenerii europeni au o altă variantă.
”Mecanismul de Cooperare și Verificare s-a bazat pe 4 recomandări la început, care nu s-au schimbat de atunci și nici nu s-au îndeplinit. În ianuarie 2018, Comisia Europeană a dat 12 recomandări practice tocmai pentru a ajuta România să-și îndeplinească obiectivele pentru a închide MCV. Din păcate, progresele înregistrate în urma acestor recomandări nu au fost suficiente până în prezent, iar problemele închise anterior sunt redeschise”, a transmis Frans Timmermans, la solicitarea Libertatea.
Comisia Europeană face referire la modificările legislației penale, subiect discutat cu Călin Popescu Tăriceanu, modificări care ar slăbi independența justiției.
”Este crucial pentru România să-și intesifice eforturile și să evite pașii înapoi”, a adăugat Comisia Europeană.
Atât partenerii europeni, cât și ceilalți internaționali, și-au exprimat îngrijorarea privind tentativele de modificare a legilor justiției în România. ”Comisia Europenă recomandă României să se abțină de la acțiunile care ar putea însemna regresul reușitelor anterioare”, a avertizat Timmermans.
Comisia Europeană va analiza dacă modificările la Codul penal și la legile justiției sunt compatibile cu reglementările Uniunii Europene în domeniul juridic.
Discuțiile, în varianta lui Tăriceanu
După întâlnirea cu Frans Timmermans, președintele Senatului a transmis că i-a spus oficialului european despre îngrijorarea faţă de amânarea de către preşedintele Klaus Iohannis „şi refuzul său de a aplica decizia CCR. În plus, Tăriceanu şi-a exprimat încrederea că va exista, din partea Comisiei Europene, un mesaj public de condamnare a protocoalelor secrete.
“România s-a înscris într-un maraton şi de fiecare dată când s-a apropiat de linia de final s-au schimbat regulile şi a trebuit să o luăm de la capăt. Am început cu patru recomandări şi acum avem 12. Prin urmare, am alergat de trei ori maratonul şi ni se cere să mai alergăm o distanţă suplimentară. Pe de o parte, cred că Mecanismul riscă să devină ineficient, iar, pe de altă parte, cred că a sosit timpul să recunoaştem că MCV-ul şi-a îndeplinit scopul şi să fie ridicat”, a transmis şeful Senatului.
Călin Popescu Tăriceanu i-a tranmis prim-vicepreședintelui Comisiei Europene că modificările legislative din domeniul justiției vor fi puse în acord cu deciziile CCR, cu directivele europene dau și cu deciziile CEDO.
Cei doi oficiali au discutat și despre revocarea Laurei Codruța Kovesi de la șefia DNA.