• Al doilea om din Uniunea Sindicatelor Libere de la Metrou (USLM) este consilier general la Primăria Capitalei.
  • Marian Artimon ocupă funcția de secretar general al organizației și face parte din biroul permanent al USLM.
  • Sindicalistul este numărul doi în organizație și a candidat la Primăria Municipiului București (PMB) pe listele PSD.
  • Marian Artimon este și reprezentantul Adunării Generale a Acționarilor la STB (fosta RATB) și în alte cinci companii municipale controlate de PMB.
  • Totodată, consilierul PSD administrează și afacerile sindicatului.

 

Nucleul dur al Uniunii Sindicatelor Libere de la Metrou este reprezentat de Biroul Permanent.

Marian Artimon, ca secretar general, este unul dintre cei cinci membri ai acestui for.

Numele său apare pe toate documentele oficiale ale sindicatului, imediat după numele liderului Ion Rădoi.

Este un membru cu greutate, mai ales că se numără și printre cei trei administratori care au grijă de finanțele firmei deținute de sindicat – Sindomet Servcom SRL.

Libertatea a dezvăluit săptămâna trecută că Metrorex face plăți regulate în conturile acestei societăți ca urmare a unor „prestări servicii”.

Marian Artimon este la bază „instructor instalații” în cadrul Metrorex și, potrivit declarației sale de interese, depusă în iulie 2018, este reprezentantul PMB în cadrul Adunării Generale a Acționarilor la cinci din cele 22 de companii municipale înființate de primarul general Gabriela Firea.

Este vorba despre Companiile pentru Agrement, Protecție Civilă, Tehnologia Informației și despre Compania pentru Managementul Transportului București.

Sindicalistul din subteran mai reprezintă interesele Primăriei Generale și în adunarea acționarilor de la Societatea de Transport București (STB).

Tot din documente publice reiese că în 2017 liderul USLM a avut venituri din activitatea de la metrou, cea de la primărie și din cea de administrator al firmei sindicatului în cuantum de aproximativ 122.400 de lei. Asta înseamnă peste 10.000 de lei pe lună.

În schimb, Marian Artimon nu deține nici un fel de bun mobil sau imobil, fie că e vorba de mașină, locuință sau teren.

Potrivit legii, organizațiile sindicale trebuie să fie independente de autoritățile publice, de partidele politice și de organizațiile patronale.

Ziarul a încercat să ia legătura cu Marian Artimon atât prin societatea pe care o administrează, cât și prin secretariatul USLM.

Până la ora publicării acestui material, sindicalistul nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.

Reamintim, sindicatul Metrorex a anunțat declașarea grevei generale începând de miercuri, 21 noiembrie, pe perioadă nederminată.


Citește și: 

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News