În prezent, conturile de Facebook ale minorilor din România aproape că ating cota de 900.000, adică aproape 10% din totalul conturilor făcute de români. Psihologii atrag atenția părinților că acest fenomen duce copiii pe o cale de neîntors.
„Cele care postează cele mai provocatoare fotografii pe internet sunt fetele. Acestea tind să posteze imagini care le prezintă în situaţii cu tentă erotică, în costume de baie sau în alt tip de vestimentaţie care pune în evidenţă atractivitatea fizică. Din punct de vedere psihologic, acest comportament are drept cauză procesul psihofiziologic numit Genitalizare”, a declarat pentru Libertatea Cezar Laurenţiu Cioc, psiholog la Institutul de Cercetare și Dezvoltare a Potenţialului Uman din Bucureşti.
Minorele, ținte sigure
Minore de 13-15 ani fac aproape la fiecare oră câteva live-uri pe diferite grupuri din Facebook, în care se expun celor care fac parte din grup. Fie că vor doar să vorbească sau doar să atragă atenția, acestea devin ținte sigure pentru cei care racolează. Grupurile au în componență mii sau zeci de mii de membri, iar minorele și minorii, la rândul lor, cam la fel.
Pe scurt, genitalizarea reprezintă o fază în dezvoltarea adolescenţilor, în care atenţia este focalizată atât fizic, cât şi mental sau social, pe ideea de sex şi pe curiozitatea de a experiementa modul în care corpul lor funcţionează.
„Pe lângă genitalizare, mai există o nevoie specifică adolecenţilor: aceea de a fi apreciaţi de cei din jur. Adolescentele sunt foarte sensibile la modul în care arată şi tot ele vor să fie apreciate pentru atractivitatea lor. Pe internet, cu cât postezi fotografii mai provocatoare, cu atât creşte numărul de apreciari virtuale. Aceste like-uri generează adicţie, adică un soi de dependenţă de a fi plăcut în mod public de către ceilalţi”, spune psihologul.
Potrivit lui, pentru a obţine mai multe astfel de aprecieri, adolescentele în special se fotografiază în ipostaze care, gradual, au o tentă erotică din ce în ce mai mare.
Părinții habar nu au
„De multe ori, părinţii adolescenţilor nu se pricep să folosească tehnologia modernă şi nu cunosc exact ce fac tinerii pe internet. Când văd o poză cu o tânără aproape dezbrăcată, părinţii tind să le interzică accesul la internet, la computer sau la telefon”, ne-a povestit Cezar Cioc.
El este de părere că interzicerea accesului la internet nu este o solutie de lungă durată şi nici una eficientă. Viitorul aparține mediului virtual, iar cunoașterea noţiunilor de internet va reprezenta un avantaj mai târziu în viaţă.
„Părinţii ar trebui să se axeze pe educaţia sexuală a adolescenţilor, să îi ajute pe aceştia să depăşească, fără consecinţe grave, perioada genitalizării, a rebeliunii contra autorităţii sau a nevoii de apreciere”, spune psihologul.
Efectele care se perpetuează
Simpla postare pe net a fotografiilor nu are consecinţe cu mare impact negativ asupra tinerilor, dar implicaţiile acestor postări pot lua diverse forme.
„Fetele pot fi racolate de tot felul de indivizi atraşi de tinereţea, naivitatea şi dorinţa lor de a experimenta lucruri noi. Chiar şi fotografiile cu tentă erotică postate pe internet pot fi folosite mai târziu în viaţă ca modalitate de atac la credibilitatea sau moralitatea unei persoane”, afirmă psihologul.
Ce caută minorii pe internet
În momentul de față, în România sunt 9,6 milioane de conturi de Facebook, iar dintre acestea, la nivelul lunii ianuarie, 9,24% aparțineau minorilor între 13 și 17 ani, potrivit Facebrands.ro. Asta înseamnă că aproape 900.000 de conturi aparțin copiilor noștri, iar multe dintre acestea nu sunt supravegheate de părinți, dintr-un simplu motiv: „părinții nu au cunoștințe despre tehnologie și nici nu știu cu ce se ocupă copiii lor”.
Potrivit unor statistici relevate la începutul verii de către specialiștii de la Kaspersky Lab, în România, copiii sunt atrași cel mai mult de site-urile de comunicare, cu o proporție de 47,66%. Dintre acestea, Facebook ocupă primul loc detașat (90,56%), urmat de Google+ (3,32%) și de Twitter (2,34%). După site-urile de comunicare, sunt cele cu informații despre alcool, tutun și droguri (26,05%), iar pe locul al treilea – jocurile pentru computer (13,13%).
„Observăm o mare schimbare în activitatea online a copiilor: trecerea de la computere la dispozitive mobile. Copiii folosesc acum computerele doar pentru a vizita site-uri care nu au aplicații echivalente pentru mobil sau care sunt mai ușor de văzut pe ecrane mari. Acest lucru ar putea să explice de ce scade proporția deținută de site-urile de comunicare deschise de pe computere, în timp ce proporția paginilor din categoria “Alcool, tutun, droguri” este în creștere”, declara Anna Larkina, Web-content Analysis Expert la Kaspersky Lab.
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!