Corespondență de la Mircea Barbu (estul Ucrainei)

-Asta nu e țara ta! Eu mă urc primu ca să mă duc să lupt la Kiev! Tu du-te la tine în țară înapoi!
-M-aș duce, dar nu am cu ce!

Fata în haină roșie, lungă, îl lasă pe bărbat să urce, apoi se strecoară și ea. O urmează o studentă din Nigeria. ”Pe doi prieteni ai mei nu i-au lăsat să intre în gară”, îmi spune tânăra.  Discuția are loc în trenul care tremură sub asaltul mulțimii în gara din Zaporojie, oraș din estul Ucrainei. 

Important centru urban de 720.000 de locuitori, Zaporojie e vestit pentru universitatea sa, ceea ce explică media de vârstă a mulțimii de pe peronul ticsit de strigăte. Fâșia umană e frământată de frică. Se tem de război, dar, concret și imediat, mai ales de posibilitatea de a rămâne în urmă, de a nu prinde un loc în trenul spre Kiev. 

Drumul cu oameni și pisici

Am ajuns aici după aproape o săptămână în Mariupol, în Donbas, oraș care la plecarea noastră, sâmbătă dimineață, nu căzuse. Noaptea de vineri spre sâmbătă am petrecut-o în tren, în gara din Mariupol, portul estic de la marea Azov vital pentru armata rusă.  

Trenurile până aici, la Zaporojie, nu circulau. Ne-au dat cinci autobuze pentru cei aproape 250 de oameni câți refugiați am numărat. 

La ieșirea din Mariupol, aflat sub bombardamente, ne-am intersectat cu coloane rusești de blindate, care se adăugau ofensivei împotriva orașului. Soldații nu au avut nimic cu refugiații. Am traversat spre nord-vest 300 de kilometri cu autobuzele aproape pline. Un drum lung, cu copii, unii în cărucioare, femei, bărbați și animale de companie, fără pericole vizibile. 

Doi copii, cu jucăriile în brațe, în drum spre gară

Oblastul unde rușii au cucerit singurul oraș important

La Zaporojie am fost îndrumați spre gară, nodul feroviar al sudului Ucrainei. Suntem în oblastul în care rușii susțin că au cucerit primul oraș important de la începutul asaltului: Melitopol. Agenția TASS a susținut că oameni în vârstă au ieșit cu steagurile roșii să întâmpine armata eliberatoare din Melitopol. 

Dar aici, la Zaporojie, capitala oblastului Ucraina menține controlul. 

Go west!

Gara geme de lume care vrea să meargă în vest, unii să plece din țară. Când garnitura a sosit, mulțimea s-a declanșat, ca un arc. Oamenii au realizat, evaluându-se din ochi, cu sentimentul repede propagat al insuficienței, că sunt prea mulți pentru vagoanele trenului. 

S-au împins, s-a bătut în uși, e o bătaie care îți rămâne multă vreme în memorie, pentru că zgomotul metronomic nu s-a potolit până la plecarea trenului. 

„Bere ruku, bere ruku”,  „Ia mâna, ia mâna!”, se aude un glas strident. 

„Nas vsim”, „Pe noi toți”, cere un om care vrea ca toată lumea să fie înghesuită în garnitură. Dar nu încape toată lumea. O femeie se taie la mână într-o garnitură prost pusă. Conductorii pierd controlul mulțimii.

Din cauza situației de la Kiev, unde rușii dau asalt după asalt, garnitura nu merge în Capitală. Se va opri într-un alt oraș mare, cu aproape 1 milion de locuitori, din partea central-estică a țării: Dnipro. Dnipro a fost redenumit astfel în timpul desovietizării Ucrainei din Dnipropetrovsk, cum fusese denumit în cinstea unui vechi bolșevic, Grigori Petrovski. 

O studentă arabă nu reușește să-și ia locul. ”E pentru ucraineni”, îi răspunde un bărbat. Conductoarea dă din umeri. ”Bărbații din Ucraina”, îngână femeia, ”nu te aștepta la altceva” îi spune fetei, studentă la medicină în Zaporojie și vorbitoare de rusă. 

„On doma ostaietsia”

Tânăra, aflu că o cheamă Desiree, rămâne undeva pe hol, se duce într-un colț, dincolo de trolerul plin de semne ale luptei. Sunt scene de război domestic incluse în războiul tancurilor, ambele conflicte nefardate, în care oamenia se secționează cu egoismul, durere ca atunci când te tai cu o foaie de hârtie. 

Desiree stă singură într-un colț din tren

Încerc să discut cu ea, e liniștită că a prins un loc, fie și în picioare. Colegilor ei nu li s-au dat bilete. ”Se preferă ucrainenii”, spune Desiree. 

Zecile de oameni rămași pe peron, care se vor face în curând sute, pentru că sosesc la autobuze de peste tot din est, vor găsi cu greu cazare. Unii s-au așezat deja între bagaje, pentru o noapte în așteptarea următoarei șanse. 

Când trenul pornește, încet, se aude un sfâșietor „On doma ostaietsia”, „El rămâne acasă”.

***

Libertatea nu relatează pentru state, Guverne sau coaliții militare, ci pentru societate. De aceea, obiectivul nostru e să aducem fapte și perspective din direcții diverse. Ne adresăm oamenilor obișnuiți, care sunt victimele lipsei de informare peste tot în lume, mai ales când apar conflicte sau războaie. Cu o veche expresie a presei: noi scriem nu pentru cei care trimit copiii altor oameni pe front, ci scriem pentru cei ai căror copii sunt trimiși pe front. Puteți citi corespondențele de la Kiev și de la Moscova aici.

Corespondențele din Ucraina:

Corespondențele din Rusia:

Urmărește-ne pe Google News