La trei zile de la incidentele produse în clubul Database și, mai apoi, în fața localului din Timișoara, bărbatul care a tras mai multe focuri în aer, la intimidare, cu o armă letală, a fost capturat. Este vorba de Deian Militiev, născut în România dintr-o familie de sârbi, personaj care a avut domiciliul în statul american California. Bărbatul se plimba liniștit pe o stradă din orașul de pe Bega când a fost reperat și mai apoi capturat de polițiștii timișoreni care nu au întâmpinat nici un fel de opoziție din partea individului căutat.

Scos cu forța din club de bodyguarzi, s-a întors înarmat

La scurt timp de la momentul prinderii sale, Deian  – care între timp a scăpat de arma cu glonte folosită pentru a-i intimida pe bodyguarzii care l-au scos cu forța din club -, a fost dus în fața procurorilor pentru audieri.

”Din cercetări a reieșit că agenții de pază l-au scos cu forța din club și chiar l-au cam bătut. După vreo zece minute, bărbatul nervos s-a întors la club înarmat și a tras șase focuri de armă, toate în aer. Nimeni nu a fost rănit. Tuburuile au fost găsite la locul faptei. Apoi s-a urcat într-o mașină condusă de fratele său și  a dispărut. Astăzi, fratele lui – care nu este acuzat de nimic -, a venit sigur la poliție, iar pe cel care a tras l-am prins pe o stradă din Timișoara cu puțin timp în urmă”, ne-au dezvăluit surse judiciare.

A locuit în California, dar a fost expulzat de autoritățile SUA

Ce s-a întâmplat în bar nu se prea știe pentru că atât sârbul cât și bodyguarzii  – care spun că nici măcar nu s-au atins de el -, se feresc să vorbească. Mai mult, în club, camerele de luat vederi nu funcționau așa că nu se poate ști ce a declanșat scandalul dintre sârb și cei cinci bodyguarzi și un ”civil” care și-au petrecut o noapte în arest sub puterea ordonanțelor de reținere.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

”Nici bărbatul care a tras, nici cei șase inși cu care a intrat în conflict nu spun mare lucru. De aceea nu se prea știe motivul scandalului. Deian Militiev, va răspunde penal pentru că a folosit arma cu glonte. El  a locuit o bucată de vreme în SUA însă, din cauza unor probleme, americanii l-au expulzat în România, țară al cărui cetățean este”, au adăugat sursele cutate.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI