4545-294740-untitled16.jpg

Familia Tătaru, care trăieşte o bătrâne-ţe liniştită la parterul blocului în care a stat Sorin Ovidiu Vîntu înainte de Revoluţie, ştie multe despre viaţa lui SOV şi nu se fereşte s-o declare, deşi soţii nu acceptă să fie fotografiaţi. “Păi, dacă am stat uşă-n uşă cu el atâţia ani, nu-i normal să ne cunoaştem? Nu eram noi prieteni foarte apropiaţi, n-am făcut Revelioane împreună, dar mai ştim una, alta. Vîntu ăsta, vă spun eu, a făcut afaceri cu aur pe vremea lui Ceauşescu!”, afirmă Costache Tătaru, după care doamna Tătaru preia ştafeta, cu voce sigură şi amintiri nealterate de trecerea timpului.

«Fuma foarte mult, ţigară după ţigară»

“Mama lui Vîntu, Eugenia, a fost o femeie frumoasă, se vedea că-i place viaţa. La început, nu prea vorbeam, că era destul de distantă, dar ne mai întâlneam pe scară, în faţa blocului, şi mai discutam şi noi, ca vecinii. Fuma foarte mult, ţigară după ţigară”, completează doamna Tătaru, care continuă apoi, netulburată de agitaţia zgomotoasă a soţului: “Eugenia mi-a confirmat ceea ce se aflase oricum, tot de la familia lor, că a făcut puşcărie după ce i-a murit o gravidă pe masă, în timpul unui avort ilegal. Ea era asistentă medicală şi pe vremea aia – prin anii 60 – se mai făceau astfel de lucruri. Din păcate, ea a avut ghinion şi a trebuit să plătească pentru asta”. Conform destăinuirilor familiei Tătaru, Vîntu – care la început deţinea numai apartamentul de la parter – a cumpărat apoi şi o locuinţă la etajul 2, unde s-a mutat singur, în timp ce Eugenia Vîntu a rămas în reşedinţa iniţială.

Donald Trump a vorbit cu Vladimir Putin şi i-a spus liderului de la Kremlin să nu provoace o escaladare în Ucraina
Recomandări
Donald Trump a vorbit cu Vladimir Putin şi i-a spus liderului de la Kremlin să nu provoace o escaladare în Ucraina

Şi-a făcut scurtătură la cimitir!

În rarele ocazii când ajunge la Roman, Sorin Ovidiu Vîntu trece de fiecare dată pe la mormântul mamei sale, Eugenia. Pentru că se deplasează cu greutate, rămânând cu sechele ale poliomielitei, omul de afaceri a făcut o poartă în gardul cimitirului, prin care ajunge direct la locul de veci al familiei.
4545-294745-untitled18.jpg
Prin întortocheatele alei ale Cimitirului Eternitatea din Roman, mormântul Eugeniei Vîntu este imposibil de găsit. De la un gropar ce lustruia de zor o cruce de marmură, am aflat şi de ce. “Căutaţi degeba după numele Vîntu, vedeţi că pe cruce scrie altceva. Groapa e încolo, spre margine; în dreptul ei e o poartă. A făcut-o fi-su, să ajungă din drum mai uşor, dar să ştiţi că nu l-am mai văzut de câţiva ani pe aici”, ne spune bărbatul. Undeva pe o latură a cimitirului, lângă gard, foarte aproape de şosea, găsim o cruce pe care scrie “Aici odihnesc robii lui Dumnezeu” şi numele Ursaru Eugenia, născută 2.II.1935 – decedată 13.VII.1989.

A luat numele soţului

O poză ştearsă a femeii, în alb-negru, îşi aşteaptă perechea, pentru că pe cruce este scobit un lăcaş, destinat fotografiei lui Constantin Ursaru, soţul Eugeniei Vîntu, care a stat alături de ea în ultimii ani de viaţă. “Omul trăieşte aici, în Roman, l-am văzut pe la mormânt. E bătrân, se mişcă cu greu. Pe el, când i-o veni vremea, tot aici o să-l îngropăm”, ne spune groparul, pentru care moartea e rutina vieţii de zi cu zi.

Hoție la Castelul Peleș. „POS-ul nu mai funcționează, se poate plăti doar cash”. Ce ar trebui să verifice Corpul de Control al Ministerului Culturii
Recomandări
Hoție la Castelul Peleș. „POS-ul nu mai funcționează, se poate plăti doar cash”. Ce ar trebui să verifice Corpul de Control al Ministerului Culturii

Arestat şi înainte, şi după 1989

4545-294743-vantu.jpgControversatul om de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost arestat de două ori, şi înainte, dar şi după 1989. Prima dată, Vîntu a făcut puşcărie trei ani, între 1982 şi 1985, pentru delapidare. Apoi, pe 9 septembrie 2010, omul de afaceri a fost reţinut în arest pentru favorizarea lui Nicolae Popa, fost director Gelsor. A fost eliberat după o săptămână.

N-a mai avut parc cu numele ei

Acum patru ani, Sorin Ovidiu Vîntu încheia un parteneriat cu Consiliul Local Roman, prin care omul de afaceri se angaja să modernizeze parcul Municipal, printr-o investiţie de 5 milioane de euro, cu pretenţia ca parcul să se numească “Eugenia Vîntu”. Edilii oraşului au fost de acord, însă nu au putut satisface o altă condiţie a lui SOV, aceea de a nu comercializa băuturi alcoolice pe teritoriul parcului, aşa că proiectul a picat.

A pierdut jumătate din avere

Conform topului “Forbes” pe 2010, lansat recent, averea lui Sorin Ovidiu Vîntu (locul 21) s-a înjumătăţit în ultimul an. Astfel, dacă în 2009, SOV era clasat pe locul 8 cu 400-450 de milioane de euro, anul acesta totalul a scăzut la 200-220 de milioane de euro.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Știrileprotv.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Viva.ro
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Fabrica mare din România care se închide. Sute de oameni dați afară înainte de Crăciun
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care se închide. Sute de oameni dați afară înainte de Crăciun
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Unica.ro
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Cod galben de ninsori şi viscol în zone din 13 judeţe. Unde se va depune strat consistent de zăpadă, în următoarele ore
Observatornews.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în zone din 13 judeţe. Unde se va depune strat consistent de zăpadă, în următoarele ore
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii
HOROSCOP
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI