Câmpul de la Băneşti a mai revendicat viaţa unei legende a aviaţiei autohtone. După ce în urmă cu 99 de ani, Aurel Vlaicu se prăbuşea inexplicabil la Băneşti, duminică, temerarul pilot de încercare, Comandor Lazăr Petru, 57 de ani, se izbea de pământ după ce a agăţat cu trenul de ateriyare al avionului Festival un cablu de înaltă tensiune, în timpul procedurii de aterizare. Lazăr participa la un miting aviatic. “Am întors capetele când a ajuns la noi sunetul căzăturii la sol. M-am uitat şi vedeam coada aparatului, nu carlinga. Speram să văd mişcare, un om, un combinezon, dar au izbucnit flăcările”, îşi aminteşte Traian S, aflat în public. Aproape 300 de metri şi un gard de sârmă îl despărţeau de locul tragediei. Bărbatul nu putea să intervină în nici un fel, ci doar să fie un martor neputincios la spectacolul nedrept al sorţii.
Va fi îngropat astăzi, la Bacău

Traian a pus aparatul de fotografiat la ochi şi a început să imortalizeze desfăşurarea evenimentelor. În urmă cu două zile legiştii din Prahova anunţau că pilotul nu a decedat din cauza impactului cu solul, incendiul fiind cauza morţii. În fotografiile surprinse de Traian se poate observa ironia sorţii. În timp ce legenda aviaţiei Petru Lazăr îşi găsea sfârşitul, la mică distanţă, câţiva tineri se bucurau de umbră la o terasă discutând degajaţi. Din cauza unui banner, aceştia habar nu aveau ce nenorocire se petrecuse la câteva sute de metri mai încolo. În altă imagine, un părinte îi indică unei fetiţe locul tragediei. Pentru Comandorul Lazăr, pilot de încercare şi instructor care a învăţat generaţii întregi tainele zborului, era prea târziu.

Sicriul cu trupul comandorului a ajuns ieri, acasă, la Bacău, iar azi va fi condus pe ultimul drum. El va fi înmormântat alături de soţia, care a părăsit această lume în urmă cu doi ani.
foto: Traian Șendroiu
Ei s-au pozat în timp ce Turnurile Gemene erau în flăcări
O situaţie asemănătoare a avut loc la atentatele care au lovit Turnurile Gemene din New York, pe 11 septembrie 2001, atunci când mai mulţi tineri s-au fotografiat având ca fundal fumul gros ce ieşea din clădirile lovite de avioanele deturnate de Al Qaeda.
Tinerii nu par a sesiza tragedia care avea loc în spatele lor şi care avea să marcheze istoria modernă a lumii, dând startul războiului împotriva terorismului.

 

Citeşte şi Fiica «Îmblânzitorului de avioane» a aflat de pe Facebook că i-a murit tatăl

 
 

Urmărește-ne pe Google News