Este vorba despre patru fotolii aparent banale, puse undeva pe la nivelul 1M al Casei Poporului, obiecte care îi deservesc acum pe aleșii sau angajații care atunci când ies de la ședințe doresc să stea comod la o țigară.
Fotoliile poartă amprenta vremii, ele fiind acum decolorate din cauza uzurii. Nici sculptura de pe ele nu se mai vede, ea fiind deteriorată de trecerea anilor.
”Astea au fost la început în Cabinetul 1 și în Cabinetul 2 al lui Ceaușescu și al nevestei sale. Acum 20 de ani, conducerea de atunci a Parlamentului a hotărât să le pună pe hol, argumentând că nu se potrivesc cu noul mobilier ce va fi adus în cele două birouri. De atunci,zac aici, ele fiind folosite de cei care vin la o țigară. Erau frumoase, roșii, aurii, parcă ar fi fost cusute cu fir de aur. Acum nu se mai vede mai nimic pe ele. Oricum Ceaușeștii nu le-au folosit că nu mai apucat, dar, din ce știu, le-au dorit mult. Voiau să le folosească atunci când își beau cafeaua”, ne spune unul dintre angajații Palatului Parlamentului, care are ștate vechi în clădire.
Aleșii care stau pe ele habar nu au că sunt fotoliile care ar fi fost destinate cuplului Ceușescu. ”Sunt comode, dar nu sunt cine știe ce obiecte. Ceaușeștii nu aveau gusturi, erau cam snobi. E bine că sunt aici că, uite, mai stăm și noi de vorbă la o țigară, nu stăm în picioare”, spune senatorul UNPR Constatin Popa.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News