Faptul că fumătorilor nu li se oferă nicio şansă să îşi poată satisface viciul în nici un spaţiu public şi nici măcar în parcuri – acolo unde sunt amplasate locuri de joacă pentru copii – i-a iritat la culme pe aleşii neamului, în Parlament fiind destul de mulţi vicioşi.
Astfel, o parte dintre aceştia au decis să conteste actul normativ la Curtea Constituţională. Iniţiatorii, senatorii Alfred-Laurentiu-Antonio Mihai,Cristiana Anghel şi deputatul Daniel Fenechiu scriu judecătorilor Curţii că Legea este profund discriminatorie şi că se interzice un drept elementar al omului, acela de liberă alegere.
Mai mult, faptul că în lege nu este stipulat că se pot amenaja locuri speciale pentru fumat este în opinia aleşilor contestari un act de nedreptate.
”Nu există o astfel de lege nicăieri în lumea asta. Peste tot sunt amenajate spaţii speciale pentru fumători.Mai mult, în unele state,angajatorii îi lasă pe subalterni să fumeze chiar la birou aşa cum fac nemţii. Patronii spun că cel puţin 2 ore pe zi se pierd cu plimbarea la fumat şi randamentul este foarte scăzut. Această lege este discriminatorie întrucât fumătorii nu mai au nici un drept. Este normal să aibă locuri speciale de fumat”, ne-a spus senatorul Alfred-Laurentiu-Antonio Mihai.
 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News