Gigi Becali este un personaj adulat de toată suflarea din Penitenciarul Poarta Albă şi poate de aceea pretenţia sa de a avea parte de un soi de vorbitor “privat” nu a fost privită cu ochi răi de nici un coleg de suferinţă.
Aşa se face că toţi deţinuţii încarceraţi în regim semideschis, care au dreptul la vorbitor la “masă” – unde puşcăriaşii îi pot atinge pe cei dragi -, îşi programează întâlnirile cu familia în funcţie de orarul de vizită al lui Gigi. Cel puţin asta ne-au dezvăluit surse din sistemul penitenciar, informaţie confirmată şi de rudele latifundiarului din Pipera.

Vizitele sunt totuşi înregistrate video

“Becali este un om care se înţelege bine cu toţi cei alături de care îşi ispăşeşte pedeapsa. Şi acolo îi ajută pe toţi cum poate. Dar nu îi place ca atunci când el vorbeşte cu familia sa cineva să fie aproape şi să audă discuţia. În plus, nu-i place să-l vadă deţinuţii când îşi sărută nevasta şi mama care vin să-l vadă. De aceea, i-a rugat pe gardieni ca atunci când el este programat la vorbitorul deschis să nu mai fie nici un deţinut în încăpere. Oricum, nu e singur, pentru că toată vizita e înregistrată video şi audio şi e urmărită de gardienii de serviciu, iar în cameră mai e un gardian”, ne-au spus, în exclusivitate, angajaţi din sistemul penitenciar.
Zilele trecute, Gigi Becali a mai primit un bonus de la mai-marii închisorii. A fost lăsat să vadă meciul de fotbal dintre Steaua şi bulgarii de la Ludogoreţ până în miez de noapte, cu toate că, oficial, stingerea se dă la ora 21.00. Om cu mână largă, Gigi – foarte mulţumit de jocul băieţilor lui -, le-a oferit câte o ţigară şi o ceaşcă de cafea tuturor celor care au văzut partida alături de el.

 
 

Urmărește-ne pe Google News