Gruparea “Pantelimon”, aşa cum e cunoscută banda de hoţi ce a terorizat localităţile din jurul Bucureştiului, era organizată ca la carte. Bandiţii filau zile întregi casa în care urmau să intre, iar în ziua jafului se plimbau cu maşina câteva ore, pentru a fi siguri că nu sunt urmăriţi. După ce furau, de obicei, bani, bijuterii şi ceasuri de lux, bandiţii dispăreau pe un traseu dinainte stabilit. Printrei cei care au rămas fără averea din casă s-au numărat europarlamentarul Theodor Stolojan şi un judecător de la Curtea Supremă. Prinşi la începutul acestui an, după ce în decembrie 2014 un om de afaceri a fost lovit cu bâtele în cap pentru a fi jefuit, bandiţii au ajuns în birourile ofiţerilor de la Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei. Poliţiştii au reuşit să adune probe pentru zeci de fapte ale bandiţilor.
Unul dintre ei, Alexandru Constantin Roşu, zis Pătrat, participase, spun anchetatorii, la 38 de jafuri. În timpul audierilor, infractorul s-a speriat teribil când a auzit cât timp ar putea fi închis. “Cum, să stau o viaţă la pârnaie?”, şi-ar fi întrebat cu ochii bulbucaţi avocatul. Apărătorul a dat afirmativ din cap, iar peste infractor parcă a căzut cerul.
Potrivit Codului Penal, judecătorii iau în calcul pedeapsa cea mai mare dintre toate infracţiunile comise. Cum la Pătrat toate erau hoţii, pedeapsa e undeva la trei ani. Din celelalte 37 de spargeri, pentru fiecare dintre acestea primeşte o treime. Astfel, la un calcul simplu, hoţul ar putea înfunda puşcăria pentru 40 de ani, pedeapsă pe care o primeşte şi un criminal feroce. Singura lui mulţumire ar putea fi că, peste 30 de ani, ar putea ieşi la lumină, dat fiind faptul că în România nu există condamnări mai mari de 30 de ani.
Spărgătorilor nu le mai stă nici o uşă-n cale!
metodă patentată de spărgătorii care îşi fac meseria prin Occident a intrat, de ceva vreme, şi pe piaţa infractorilor din România. Cu o pontoarcă (n.r. – o cheie improvizată) modernă, realizată din tije metalice speciale şi piese prevăzute cu filet – componente achiziţionate de pe internet -, “şpringarii” (n.r. – spărgători de locuinţe) deschid orice uşă, indiferent de elementele de siguranţă pe care le-a prevăzut proiectantul.
Una din cele mai sigure încuietori din lume, care se închide chiar şi în toate cele patru tocuri ale uşii, cedează în doar câteva minute invenţiei mânuite cu dibăcie. “De vreo câteva luni, spărgătorii de la noi folosesc acest dispozitiv pentru a deschide acel tip de uşă. Cel mai lent hoţ poate face o încuietoare aparent indestructibilă să cedeze în cel mult trei, poate patru minute. În Bucureşti, se înregistrează cam două-trei cazuri pe lună”, ne-au dezvăluit surse judiciare.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro