„Nu ne-am gândit că guvernul va accepta această situație cu atâta ușurință”
„Toată lumea s-a panicat. Toată lumea este înspăimântată, inclusiv eu”, spune Esin*, o tânără de 20 de ani care locuiește în Kabul, Afganistan. Nu va uita prea curând ziua de 15 august 2021. Cucerirea capitalei afgane de către talibani a însemnat pentru ea renunțarea la toate planurile de viață pe care și le făcuse până acum. În a doua zi de când gruparea militantă a ajuns la putere în Afganistan, Esin nu are nicio certitudine privind viitorul ei.
„Unii oameni încearcă să-și continue viața în mod normal, dar nimic nu mai este la fel”, povestește tânăra pentru Libertatea. Fata spune că locuitorii Kabulului au fost luați prin surprindere de intrarea talibanilor în oraș, după o săptămână fără incidente aparte, ca oricare alta.
Ultimele două zile, ieri și azi, au fost foarte haotice. Lucrurile s-au petrecut foarte rapid și nu ne-am gândit că guvernul va accepta această situație cu atâta ușurință.
Esin, tânără din Kabul:
Mulți au ieșit din case „ca să vadă cum arată talibanii”, pentru că nu-i văzuseră niciodată
Unele voci s-au întrebat de ce afganii n-au luptat pentru țara lor. Esin explică: „Oamenii au fost atât de uimiți și de speriați, încât n-au știut ce să facă. Cu toții au ieșit în stradă, urmărindu-i pe talibani.”
Tânăra spune că cei care nu au cunoscut regimul taliban din perioada 1996-2001 au ieșit din case mânați, pur și simplu, de curiozitate, „ca să vadă cum arată talibanii”.
Momentul a fost șocant și pentru ea. „Situația a fost atât de dramatică, încât nici n-am putut să mă gândesc la ce se întâmplă. Iar acum vedem schimbări pe care nici măcar nu ni le-am imaginat.”
„Visam să devin femeie de afaceri. Nu mai este posibil”
Esin e studentă în anul al doilea la Universitatea Americană din Afganistan (UAA), unde studiază Administrarea Afacerilor. Viitorul ei academic este însă incert, iar ea este rezervată când vorbește despre visurile pentru care a muncit până acum.
„Visam să devin femeie de afaceri, dar acum îmi dau seama că nu mai este posibil”, spune Esin și își explică dezamăgirea. Universitatea Americană din Afganistan, prima instituție privată de învățământ superior din țară, înființată în 2004, a fost interzisă de talibani. Întregul staff al universității a fost deja evacuat din țară, iar studenții urmează să afle cum își vor continua cursurile. Momentan, atât site-ul universității, cât și pagina de Facebook nu mai pot fi accesate.
„Ca multe femei din Afganistan, și eu îmi doresc să plec din țară”
„Încă nu știm dacă vom începe să facem cursuri online sau nu. Aștept și un e-mail de la Universitate, ca să aflu dacă vor să studiem în străinătate, la alte filiale ale UAA. Ca multe femei din Afganistan, și eu îmi doresc să plec din țară. Dacă rămân, nu cred că fetelor li se va permite să meargă la universitate”, spune Esin.
Tânăra spune că profesorii le-au dat încredere studenților, înainte de a părăsi țara. Totuși, nu toți cei înscriși la facultățile UAA vor avea șansa să-și continue studiile: „Profesorii ne-au sfătuit să nu ne îngrijorăm. Majoritatea studenților care au avut burse de la Ambasada americană vor fi mutați la alte centre UAA, dar pentru cei care n-au burse viitorul este incert”, explică Esin.
„Doar fetele până în 15 ani au voie la școală, îmbrăcate tradițional”
Tânăra declară răspicat că ea nu este optimistă. Și nici nu are motive să fie. Talibanii au schimbat deja normele sociale și au impus interdicții, în special în domeniul educației și cu privire la femei.
„Le-au permis fetelor să meargă la școală cu hijab și cu veșminte care le acoperă tot corpul, vestimentație conservatoare. Dar această regulă se aplică fetelor cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani. Fetele mai mari de 15 ani nu au voie să meargă la școală, momentan. Ele nu-și părăsesc locuințele”, spune Esin.
Încă din luna mai, de când a început retragerea trupelor americane, presa internațională relata că cea mai mare temere a fetelor este interdicția de a merge la școală. Și atunci existau cazuri în care familiile se mutau din zonele controlate de talibani, după ce fuseseră emise ordine de închidere a școlilor de fete,după cum scria „The New York Times”.
După ce campania ofensivă a talibanilor a înaintat în țară, au apărut tot mai multe mărturii despre închiderea școlilor pentru fete, în diverse zone ale țării. Doar câteva instituții de învățământ au rămas deschise și doar în unele provincii, povestește Esin.
„În Kabul, ministrul educației a anunțat că școlile au fost închise și că vor exista noi informații după ce vor afla cu exactitate care va fi regimul politic în Afganistan”, explică fata.
„E foarte descurajator, mai ales pentru acele fete care erau și activiste sociale”
„Nimeni nu sprijină acest regim, nimeni nu și-l dorește, pentru că este ceva cu care n-ai cum să te obișnuiești. Cred că ne va lua ani mulți pentru a putea accepta astfel de schimbări. Viitorul depinde doar de talibani și de ce-și doresc ei”, declară Esin.
Sentimentul deznădejdii îi sufocă pe toți, iar pentru femei este o lovitură și mai puternică. „Mulți dintre colegii mei de clasă n-au mai putut să doarmă noaptea, nu s-au mai putut opri din plâns. Și eu mă tem pentru viitorul meu. Am muncit foarte mult să ajung aici. E foarte descurajator, mai ales pentru acele fete care erau și activiste sociale. Și eu sunt și viața mea este într-un pericol continuu”, spune Esin într-un oftat prelung.
Esin este membră a Clubului Girl Up, din cadrul Universității Americane din Afganistan. În ciuda faptului că Universitatea nu va mai avea o prezență fizică în țară, tânăra spune că Girl Up își va continua activitatea pe platformele sociale.
Prin intermediul clubului, studentele organizează tabere și dezbateri despre drepturile femeilor, dar și despre alte subiecte sociale și literare.
„Frații mei au lucrat cu străinii și din cauza asta acum stau închiși în casă tot timpul”
După venirea talibanilor la putere, primele schimbări vizibile au fost cele legate de vestimentație. Femeile au fost obligate să poarte hijab, dar și bărbații au început să se îmbrace conservator, renunțând la costumele cu cămașă și pantaloni, spune Esin.
„E foarte greu să îmbrăcăm acele haine, pe care nici măcar nu le găsesc atractive de purtat. Dar am fost obligate, și asta m-a afectat”, spune fata.
Însă cea mai mare problemă rămâne teama permanentă, care îi ține pe oameni prizonieri în propriile case. În ultimele zile, femeile au încetat să meargă la serviciu și majoritatea stau în case. Însă Esin spune că acesta e și cazul fraților ei.
„Toți membrii familiei mele sunt educați. Dar din cauza situației, frații mei au rămas acum fără joburi. Ei au lucrat cu străinii și din cauza asta stau închiși în casă tot timpul acum, se tem să iasă afară, pentru că nu știm ce ar putea să le facă talibanii.”
„Nimeni nu poate publica pe social media vreun mesaj critic la adresa talibanilor”
Tânăra susține că societatea e lovită de un val de cenzură. În urmă cu câteva zile, presa a început să relateze că, în orașele cucerite, oamenii au început să ascundă cărțile care ar putea intra în conflict cu valorile talibanilor.
Esin spune, însă, că și televiziunea, dar și social media au fost afectate de schimbarea de regim. „Oamenii nu au alternativă decât să accepte dominația talibană. Libertatea de exprimare a fost complet distrusă, nimeni nu poate publica pe social media vreun mesaj critic la adresa talibanilor. Cele mai multe emisiuni de televiziune nu se mai difuzează, au fost înlocuite cu show-uri conservatoare, acceptate de regimul islamic. Toate reclamele de pe străzi în care apăreau femei au fost acoperite cu vopsea albă.”
„Islamul a evoluat”
Esin mai spune și că poporul afgan este credincios, însă talibanii au denaturat islamul pentru propriile lor nevoi, pentru a-și justifica discursul și acțiunile.
„Suntem musulmani, ne rugăm și încercăm să fim oameni buni, dar talibanii nu se mulțumesc cu asta. Ei vor să ne ducă înapoi în secolul XIV. Dar noi suntem în secolul XXI, islamul a evoluat. Oamenii se roagă în continuare, dar în același timp se comportă așa cum se întâmplă în țările libere. Talibanii folosesc însă Șaria pentru propriile lor scopuri”, declară Esin.
*Esin este un pseudonim folosit pentru a proteja identitatea tinerei.
Foto ilustrativă: EPA