Şef peste sindicatele de la metrou de 19 ani, Ion Rădoi, 48 de ani, se poate lăuda cu o avere frumuşică. Un apartament în centrul Capitalei, două case de vacanţă, una în localitatea Cândeşti, Dâmboviţa, şi alta în Sinaia, Prahova.

Şi asta nu e tot. În 2008, de pildă, conform ultimei declaraţii de avere pe care a dat-o, Ion Rădoi a câştigat 83.216 euro.

Sindicatul pe care-l conduce taie şi spânzură în tot ceea ce înseamnă spaţii comerciale şi publicitare în metrou. Ce înseamnă asta? 2.136.000 de euro/an, bani proveniţi din închirierea acestor spaţii.

Şi, pentru că liderul unui sindicat cu atâţia bani trebuie să se şi respecte, Rădoi nu poate umbla decât cu o maşină scumpă. Un Audi Q5, echipat cu tot cu şofer, îl ia în fiecare zi de acasă.

fotografii: Gabriel Pătruţ, Robert Hanciarec, Vlad Chirea

Iată ce averi au alţi şefi de sindicat

Potrivit hot news.ro, liderii de sindicat din România sunt obligaţi, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, să-şi declare averile şi veniturile. Iată ce averi au patru dintre cei mai importanţi şefi de sindicat.

Dumitru Costin, şase surse de venit

Dumitru Costin (foto), preşedintele Blocului Naţional Sindical, a declarat şase surse de venit avute anul trecut: 17.975 de lei plus 139.283 de lei de la BNS, 14.323 de lei de la Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori, 10.395 de lei – membru CA al CNAS, 35.427 de lei – CA al Realitatea Media şi 21.420 de lei – membru în Comitetul Executiv al FRF. În total, anul trecut a câştigat aproape 239.000 de lei. El are două apartamente şi un teren şi mai deţine 10,2% din compania Interactive Commtech Development SRL.

Vasile Marica, salariu de 7.400 de lei

Vasile Marica (foto), preşedintele Sindicatului Naţional Vamal Unirea, are un salariu de 7.400 de lei, ca lider sindical. Anul acesta şi-a cumpărat un Volkswagen Golf 2010. Are un teren de 500 mp în Otopeni, o casă cumpărată tot aici în anul 2008 şi un apartament de 98 mp în Bucureşti. Din activitatea sindicală pe 2009 a câştigat 88.950 de lei: 44.436 de la Sindicatul Vamal Unirea şi 44.514 de lei de la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Finanţe.

Baciu Iacob are 10 terenuri

Baciu Iacob (foto) este preşedintele Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România. El a obţinut anul trecut, numai din activitatea sindicală, 58.704 lei. La veniturile salariale sindicale de anul trecut se adaugă 14.383 de lei, ca membru CA al SinD România SRL, 11.183 de lei, ca membru CES, şi 46.069 de lei, ca vicepreşedinte CNAS. În total, un venit anual de peste 130.000 de lei. Nici la capitolul avere, Baciu Iacob nu stă rău: are 10 terenuri, 800 de metri pătraţi de luciu de apă şi o casă.

Liviu Luca are un domeniu imens în Prahova

Liviu Luca, 57 de ani, este preşedintele Sindicatelor Libere Petrom, având, totodată, funcţie de conducere în CNSLR Frăţia. E bun prieten cu Sorin Ovidiu Vântu, numele lor fiind mereu menţionate în scandaluri legate de contractele Petrom Service sau FNI.

Recent, casa din Păuleşti, Prahova, a sindicalistului Luca a fost luată la puricat de procurori în cazul “Nicolae Popa”. Libertatea v-a prezentat în exclusivitate proprietatea deloc modestă a sindicalistului, întinsă pe multe mii de metri pătraţi, plină de vile impunătoare şi de piscine terasate. (Claudiu Pacearcă)

 
 

Urmărește-ne pe Google News