Marian Vanghelie și-a anunțat astăzi candidatura la Primăria Sectorului 5. După 15 ani de mandat, fostul edil este urmărit penal într-un megadosar de corupție. El s-a aflat în arest preventiv după ce procurorii au adunat dovezi cum că ar fi luat mită și ar fi spălat bani, fapte săvărșite prin favorizarea firmelor unui om de afaceri, în atribuirea unor contracte de lucrări publice ale Primăriei Sectorului 5.

Un alt candidat cu probleme penale, Cristian Popescu Piedone, urmărit penal pentru abuz în serviciu, care și-a depus demisia după tragedia din Colectiv, s-a înscris din nou în cursă, deși în prima fază candidatura i-a fost contestată. Semnăturile strânse s-au dovedit a fi false. Piedone nu s-a lăsat și a mai încercat a doua oară, de asta implicându-se direct în strângerea semnăturilor.

Popularitatea este un atu al celor doi candidați, amândoi primari de cursă lungă, doar că problemele penale ar putea să-i treacă din nou pe tușă dacă vor obține majoritatea voturilor la alegerile din iunie.

”Dacă vor ajunge din nou primari, mandatele celor doi vor fi suspendate de către Prefectul Capitalei, așa cum prevede legea, iar cele două sectoare vor fi conduse din nou de viceprimari, din cauza dosarelor penale pe care le au pe rol. Probabil ei speră ca ulterior, în instanță, dosarele să se soluționeze mai repede și să-și intre în atribuții”, ne-a declarat o sursă din cadrul Primăriei.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Știrileprotv.ro
Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Halucinant! Cristela, soția lui Călin Georgescu, a declarat că femeile care își critică soții vor suferi de cancer: „Cele mai multe femei au cancer și tumori. Pentru că au exclus, au anihilat, au castrat bărbatul”
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Ce este bine să dai de pomană de Sfântul Nicolae ca să ai parte de un an de bucurii. Alimentele care nu ar trebui să lipsească din pachete
FANATIK.RO
Ce este bine să dai de pomană de Sfântul Nicolae ca să ai parte de un an de bucurii. Alimentele care nu ar trebui să lipsească din pachete
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Observatornews.ro
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase
HOROSCOP
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI