Anchetă pentru tentativă de omor?

“Nu-mi iese din cap prin ce am trecut… A fost cumplit, nici măcar nu am ştiut ce m-a lovit… Am auzit un zgomot, apoi am simţit o durere groaznică şi sângele cald cum îmi curge pe spate… Am colaborat cu poliţiştii şi cu procurorii imediat după ce am fost împuşcat. M-au dus chiar în poligon, dar prea multe nu am avut ce să le spun. Nu eu am tras… Nici ei nu mi-au spus prea multe… În acest moment nu vreau nimic. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că trăiesc, că sunt în viaţă! Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu am murit sau că nu am rămas schilodit pe viaţă. Acum vreau doar să mă odihnesc, să mă refac…”, le-a spus Laurenţiu prietenilor care îi sunt alături în aceste momente grele.
Armele folosite la exerciţiul din Poligonul Căţelu, dar şi glonţul rătăcit al Armatei, au fost ridicate de anchetatorii militari pentru a fi expertizate balistic. Rezultatele vor arăta, fără dubii, din ce armă a plecat plumbul şi astfel se va ajunge la identitatea trăgătorului care ar putea fi pus sub acuzare chiar şi pentru vătămare corporală gravă sau chiar pentru tentativă de omor.

Exerciţiile militare în Poligonul Căţelu, oprite

La patru zile de la incidentul în urma căruia Laurenţiu P. a fost la un pas să fie ucis şi la o zi de la publicarea materialului în ziarul Libertatea, Direcţia de Informare şi Relaţii Publice a MApN face următoarele precizări: “MApN deţine un poligon de tragere situat la aproximativ doi kilometri de locul incidentului. În data de 10 iunie s-au executat trageri în intervalul orar 10.00-13.00, cu armament individual de infanterie, respectiv pistol-mitralieră calibrul 7.62 mm. Distanţa până la care muniţia folosită în poligon are efect letal este de maximum 1.000 m. Şedinţele de tragere au fost suspendate în poligon până la finalizarea cercetărilor efectuate de organele abilitate”.
Un glonţ buclucaş i-a găurit spatele de la 2 kilometri

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News