3 comentarii„Sunteți Charles Bonaparte?”. Nu, nu e! În fața unei cafenele, dintr-o piațetă decorată cu un drapel ucrainean, locul nostru de întâlnire din sătucul cu aer medieval, am confundat omul nostru.
Ar fi trebuit să ne vedem în Ajaccio, primăvara trecută, în locul pe care îl iubește și unde s-a născut Napoléon Bonaparte. Pandemia ne-a oprit, dar, de data asta am stabilit totul și nimeni nu ne va opri să ne vedem cu stră-strănepotul generalului.
Charles, nu Charlie
Se poate ca în localitate să fie mai cunoscut Charlie Watts, regretatul baterist de la Rolling Stones, care își cumpărase o căsuță aici.
Drumul de la Grenoble a fost destul de aglomerat și a durat peste trei ore. Am tot „forțat” ora întâlnirii. Dar am ajuns. Acum avem un pic de timp și așteptăm la „La Floriane”, cu o cafea și un cidru d-ale locului în față.
Sauve, 25 de kilometri de Nîmes, s-a ridicat pe valea râului Vidourle. Are o istorie de mai bine de 1.000 de ani și există dovezi ale ocupării regiunii de gali și romani, acum 2.500 de ani.
Poarta medievală către prințul Bonaparte
Grand Rue, care străbate aproape întreaga lungime a așezării, trece prin piețele principale și este paralel cu râul. Intrarea în zona veche se face prin poarta antică de la capătul podului vechi.
Podul de piatră de peste râu datează din perioada medievală.
Cu cât urci în inima satului ridicat semeț, pe deal, pe străduțe înguste și abrupte, prin pasaje boltite, priveliștile de peste sat sunt și mai frumoase.
„Am ajuns!”, suntem opriți din reverie. E momentul în care plonjăm abrupt într-un univers rarisim, cu prinți, prințese și împărați războinici.
Cred că moștenirea lui Napoleon este culturală și istorică. Și-a marcat timpul, prin apărarea mai multor libertăți pe care am reușit să le păstrăm până astăzi: cea a cultelor, cele consacrate în Codul Civil, dreptul de proprietate…
Charles Bonaparte:
Stâna din Sauve
– Libertatea: Cum ar trebui să vă spunem, monseniore?
– Charles Bonaparte! Sunt descendent al fratelui mai mic al lui Napoléon, Jérôme, dar, din moment ce suntem ultima ramură a familiei, oamenii spun, pentru comoditate, că suntem descendenți ai lui Napoléon.
-Cum se face că v-aţi stabilit aici, la Sauve?
-Cunosc regiunea de foarte mult timp. Împreună cu sora mea geamănă, avem în Cevennes, aproape, o casă și o stână mare, unde veneam deseori cu copiii mei. De când m-am pensionat, stau la Sauve, ca să fiu mai lângă ea.
Plus că este un sat foarte frumos, care oferă o ambianţă medievală, cu o viaţă foarte plăcută. Un sat care are o viaţă culturală bogată, fiind frecventat de artişti, de pictori.
E stabilit aici şi un desenator american renumit, Robert Crumb, caricaturist și muzician. Poate aţi auzit de el. Face mai ales benzi desenate. Este în Sauve de vreo 20 de ani. Deci, cum spuneam, avem multe activităţi culturale, se organizează multe evenimente, sărbători, ea o atmosferă foarte plăcută.
„Nu sunt paznic de muzeu, să colecționez efigii napoleoniene”
-Am citit undeva că nu colecţionaţi efigii, simboluri dinastice şi alte lucruri de genul acesta. De ce?
-Pentru că eu nu sunt custodele vreunui muzeu! Nu, nu sunt paznic de muzeu. Dar patrimoniul lui Napoléon este un patrimoniu foarte contemporan, care îi priveşte pe cetăţeni, pe membrii Academiei Franceze, pe cetăţenii Europei, așa că, de fapt, dimensiunea aceasta mă interesează, mai degrabă decât relicvele trecutului.
Aceste obiecte imperiale au fost destul de apăsătoare de-a lungul vieţii mele şi am pus capăt eventualei pasiuni de a transfera mai departe patrimoniul fizic al lui Napoléon. Aveam totuşi nevoie să trăiesc propria mea viaţă şi să văd cu propriii mei ochi conţinutul moştenirii imperiale
Charles Bonaparte:
-În cartea dvs. „Napoléon, strămoşul meu – acest necunoscut”, încercaţi să identificaţi omul, să faceţi lumină în legătură cu Napoléon, privindu-l din alt punct de vedere. De ce aţi vrut să scrieţi această carte?
-De fapt, eu am scris mai multe cărţi în legătură cu moştenirea de familie, cu diferitele aspecte şi moduri de abordare. Cartea la care vă referiţi este destinată marelui public. Este o carte care se vinde în chioşcurile din gări, dar şi în marile librării. E o carte care s-a vândut bine. Editorul s-a ocupat de acest aspect, fiind unul destul de popular în Franţa, un editor care publică în tiraje mari.
Practic, folosind un limbaj pe înţelesul tuturor, a vrut să a arăt ce înseamnă pentru mine această moştenire, ce rămâne pentru oamenii de astăzi din patrimoniul lui Napoléon.
„Nu coroana te face mare. Mare este cel care oferă garanţia că marilor provocări li se va da un răspuns”
-Ce înseamnă, de fapt, Napoléon?
-Întrebarea care se pune este ce a adus Napoléon pentru construcţia republicii moderne, ştiut fiind de toată lumea că este o construcţie fragilă, pusă permanent sub semnul întrebării, într-un moment în care ne-am propus o Europă comună.
Ce aduce, la fel, în problema gravelor provocări cu care se confruntă lumea contemporană: războiul din Ucraina, pericolul unui nou război mondial, încălzirea globală, dispariţia speciilor.
Eu consider că există o legătură între marile personalităţi ale istoriei, precum Napoléon, şi marile provocări cărora trebuie să le facem faţă astăzi. Şi tocmai aceste legături încerc eu să le stabilesc. În fond, ce se înţelege printr-o mare personalitate a istoriei?
Un personaj important nu este cel care poartă pe cap o coroană regală importantă sau care se bucură de o mare autonomie. Nu, nu este vorba de aşa ceva. Mare este cel care oferă garanţia că marilor provocări li se va da un răspuns.
Desigur, provocările cărora era obligat să le răspundă Napoléon după Revoluţia Franceză nu erau deloc aceleaşi cu ale noastre, acum. Dar sunt unele similitudini. Şi anume, doar cei care au acceptat să-şi asume anumite riscuri, care au acceptat să meargă contra curentului în lumea lor, aceia au fost oamenii cei mai moderni ai epocii lor.
Sunt cei care au realizat cuceriri ştiinţifice, care au extins cunoaşterea umană pentru a răspunde la anumite întrebări, care au creat instituţii ca răspuns la provocările timpului lor.
Iată, aşadar, ce vrea eu să găsesc în această moştenire napoleoniană. Desigur, nu caut răspunsuri explicite, la primul nivel de înţelegere, ci la nivel intuitiv, indirect.
În această moştenire, eu caut profunzimea gândirii care susţine o formă de guvernare.
Cineva care n-a vrut să devină victima propriei moșteniri
-Purtaţi un nume de familie prestigios. V-a ajutat, v-a făcut rău?
-Sincer? Am un doctorat în economie, am trecut prin mai multe campanii electorale, am fost ales în Ajaccio. În niciun caz nu sunt Napoléon al VII-lea, nu mă interesează acest gen de moștenire, așa cum v-am explicat.
Dar toate acestea m-au făcut să mă gândesc, la fel ca oricine altcineva, la natura unei moşteniri. În fond, fiecare dintre noi moştenește ceva. Poate fi vorba de o moştenire prestigioasă, după cum poate fi şi o moştenire bună sau doar modestă.
Dar fiecare îşi pune întrebarea: ce pot face eu cu ceea ce mi-au lăsat părinţii? Şi atunci fiecare trebuie să găsească modalitatea de a nu ajunge victima moştenirii sale, de a nu se vedea constrâns de aceasta, ci de a-şi păstra libertatea.
Trebuie să-şi facă un bilanţ, care e un fel de inventar: sunt lucruri diferite care pot să fie pozitive, dar pot să fie şi negative. Trebuie să te hotărăşti, să te defineşti: cine eşti tu faţă de moştenire, ca nu cumva să ajungi obiectul ei.
-Pentru cineva care se numeşte Charles Bonaparte e mai uşor sau mai puţin uşor să evoce această mare personalitate?
-În ceea ce mă priveşte, bineînţeles că am învăţat istorie, istoria Revoluţiei, istoria economiei – un subiect care m-a preocupat mult, care mă interesează de când mă ştiu. Sunt în măsură să aduc o perspectivă care să nu fie strict istorică sau politică.
Aflându-mă în această situaţie, eu pot oferi o perspectivă personală, o mărturie personală care dă mai multă greutate cuvintelor.
O persoană aduce mai mult decât este scris într-o carte. Iar dacă eu pot aduce acest element, o fac din toată inima, dar rămânând modest, la locul meu, nu considerându-mă Napoléon al VII-lea.
-Ce ne-a rămas de pe urma împăratului Napoléon?
-Cred că moștenirea lui este culturală și istorică. Și-a marcat timpul, prin apărarea mai multor libertăți pe care am reușit să le păstrăm până astăzi: cea a cultelor cu Concordatul, cele consacrate în Codul Civil, dreptul de proprietate… Napoléon a pus bazele societății republicane, formată din libertate și egalitate între oameni.
Când ne apropiem și când ne distanțăm de general
-Aţi scris, de asemenea, „Les Bonaparte, esprits rebelles” (Cei din familia Bonaparte, spirite rebele, n.red.). Consideraţi că faceţi parte dintre aceste spirite rebele?
-Probabil că da, dar, prin definiție, rupturile istorice, marile rupturi istorice pe care Napoléon Bonaparte le-a provocat atât în Franța, cât și în toată Europa, reprezintă o formă de rebeliune împotriva vechii ordini politice. Și este incontestabil că pentru a face față marilor provocări ale timpului nostru este uneori necesar să ne rupem de trecut.
În primul rând, el instaurează o ordine nouă, provoacă o revoluţie. Este în acelaşi timp o ruptură adusă de Revoluţie, ruptura faţă de vechea ordine, aceea a monarhiei, dar ruptură şi faţă de ordinea instaurată de Revoluţia din 1789, care nu s-a dovedit capabilă să creeze o societate a păcii, a toleranţei religioase, o societate organizată de un aparat administrativ, pe baza unui cod civil.
Astfel, ceea ce a adus Primul Consul după lovitura de stat de la Brumaire, din 1799, care a creat Consulatul care se află încă în Republica I Franceză , tocmai înființarea a ceea ce am numit „masele de granit”, adică instituţiile care urmau să permită funcţionarea Republicii, a fost o o formă de rebeliune.
Cercetând istoria familiei Bonaparte în Corsica, am ajuns să scriu una dintre primele mele cărţi, în care am prezentat raporturile dintre Pasquale Paoli şi Napoléon. Ei bine, în prima parte a activităţii sale politice, Napoleon nici nu se gândea că serveşte Franţa, ci că serveşte, în primul rând, Corsica independentă a lui Paoli. Aşa că Napoléon a fost un om care s-a schimbat mult.
De cele mai multe ori, oamenii reţin despre el doar nişte clişee, fără a urmări parcursul extraordinar al vieţii acestui tânăr născut la Ajaccio – oraşul avea pe atunci circa 4.000 de locuitori – care avea să devină omul cel mai puternic al timpului său, unul dintre cei mai mari generali ai tuturor timpurilor şi unul dintre cei mai buni organizatori ai statului modern.
Putem recunoaște cu adevărat tot ceea ce îi datorăm lui Napoléon I, în timp ce luăm o distanță clară în anumite puncte. Sunt un apărător al egalității stricte între femei și bărbați și un adversar feroce, evident, al oricărei forme de sclavie
Charles Bonaparte:
-În România, a fost cineva interesat să traducă vreuna dintre aceste cărţi?
-Nu, din păcate nu există nicio traducere în limba română. Dar lucrările mele se găsesc, fără probleme, în limba franceză.
„Eu cred mult în importanţa culturii comune pentru construirea Europei”
-Aţi vizitat vreodată România?
-Am câţiva prieteni români la Paris, câteva cunoştinţe care au părăsit România şi au rămas în Franţa. Din păcate, n-am vizitat niciodată România şi spun din păcate pentru că eu am creat o federaţie a oraşelor europene care au cumva o legătură cu istoria lui Napoléon.
Împreună cu Cu Federația Europeană a Orașelor Napoleoniene, pe care o prezidez, ne angajăm la abordare culturală comună a orașelor legate de Împărat. Fiecare țară are propria sa viziune despre el, dar sunt mândru să spun că toți îl văd ca pe un fel de fondator. Consiliul Europei, garant al valorilor UE, ne-a acordat eticheta de Itinerar Cultural European.
Eu cred mult în importanţa culturii comune pentru construirea Europei
Charles Bonaparte:
-Ce sfătuiți un turist care ajunge la Ajaccio să viziteze?
-Din punct de vedere pur istoric şi cultural, la Ajaccio trebuie să vizitaţi, bineînţeles, casa natală a lui Napoléon, care este situată într-un loc foarte interesant, în inima orașului. Puteţi să mergeţi, de asemenea, la domeniul Minelli, care este reşedinţa de vară a familiei Bonaparte. Cuprinde o vilă, o căsuţă unde, în timpul verii, când era cald, familia Bonaparte se retrăgea în mijlocul livezii de măslini. Familia părăsea oraşul şi căuta răcoarea în exterior.
Acestea ar fi obiectivele indispensabile, dar mai aveţi muzeul Fesch, care, la parter, oferă o colecţie de obiecte care au aparţinut lui Napoléon. Alături de muzeu se află capela unde este înmormântat tatăl meu şi alţi membri ai familiei. Puteţi solicita cheile pentru a avea acces în capela imperială.
În calitate de viceprimar de Ajaccio, am lucrat mult pentru raioanele periferice, unde sunt probleme sociale majore.
Iubirea de Corsica și de natură
-Iubiţi Corsica?
-Iubesc Corsica, o iubesc mult, merg frecvent acolo. Este o insulă care se confruntă cu dificultăţi importante, cu probleme care nu se pot rezolva uşor, dar, cu atât mai mult, o iubesc. Plus că natura este minunată, mare și munte, îngemănate.
Îmi place natura, obişnuiesc să merg mult pe jos şi de multe ori mă duc acolo să fac mişcare în natură.
Alergătorul de fond cu alură de baschetbalist
-Ce sport vă place?
-Îmi place să alerg. Sunt „alergător de fond”.
Nu joc fotbal sau baschet, pentru că nu am timp să practic sporturi de echipă sau, în orice caz, nu aveam până să mă pensionez, în schimb, am încercat mereu să-mi rezerv timp pentru alergat, atât la Paris, cât şi în celelalte locuri pe unde am stat. Aici, la Sauve, fac „marșuri” de câte două ore.
-Tatăl dumneavoastră, prințul Louis (1917-1997), o figură în elita aristocratică europeană postbelică, era pasionat de sporturile montane și de cursele de mașini.
-Da, într-adevăr, tatălui meu îi plăceau maşinile şi muntele. De altfel, mă lua şi pe mine cu el în drumeții şi m-a învăţat să schiez. Într-o perioadă, schiam săptămânal. Mi-a plăcut şi-mi place în continuare să merg la munte.
Pentru mine, sportul este ceva ce se face cu plăcere, nu ceva care să ajungă la constrângere, mai ales la vârsta mea. Sportul nu trebuie să devină în vreun fel sursă de neplăceri sau chiar de suferinţă.
Dimineața începe cu meditație și yoga
-Cum decurge o zi din viaţa lui Charles Bonaparte?
-Mă scol dimineaţa, foarte devreme. Încep cu o oră de meditaţie şi yoga. Am o casă care-mi dă posibilitatea să văd natura, e excepțională perspectiva. Apoi încep activitatea. Am întotdeauna de lucru, am această federaţie care are colaboratori din toată Europa.
Sunt foarte angajat în problemele imigranţilor, am creat o asociaţie care se ocupă de aceştia. Sunt, mai ales, oameni care vin din Africa, dar avem şi ucraineni, avem două familii de ucraineni refugiați care s-au instalat aici în sat.
Şi, bineînţeles, am familia mea, am copiii, am nepoţii, care vin în vizită aici sau pe care mă duc eu să-i văd, la Paris. La Sauve stau cam jumătate din timp, iar jumătate, la Paris. Aşa că sunt foarte des pe drum, dar aici mă găsiţi întotdeauna primăvara și vara.
Eu nu frecventez casele regale, ci mă străduiesc mai mult să pun în valoare patrimoniul cultural al familiei
-Există vreo legătură între familia Bonaparte şi Casa Regală a României? Am citit undeva că mama regelui Carol I al României avea legături de rudenie cu Claude de Beauharnais, fratele vitreg al primei soţii a lui Napoléon.
–Oh, da… Să ştiţi că eu nu prea cultiv legăturile de familie, fiind vorba de un univers care îmi este relativ străin. Eu trăiesc mai mult în universul prezent. Am mult respect pentru ceilalţi oameni, inclusiv pentru cei care gândesc altfel decât mine – nu e nicio problemă –, dar acesta nu e cadrul vieţii mele.
Am avut, cândva, un schimb foarte interesant de scrisori pe această temă cu regele Mihai, înainte să-l pierdem. Oricum, orice colaborare e deschisă.
Pe de altă parte, eu nu frecventez casele regale, ci mă străduiesc mai mult să pun în valoare patrimoniul familiei cât mai bine posibil, în măsura în care totul se petrece într-o lume contemporană. Sunt preocupat cum să pun în valoare casa familiei Bonaparte în lumea contemporană.
De ce a fost eliminat „rebelul” Charles de la șefia Casei Bonaparte: „Recăsătorie fără permisiunea tatălui”
Pe numele complet Charles Marie Jérôme Victor Bonaparte, politicianul francez este recunoscut de unii bonapartiști ca șef al Casei Imperiale și moștenitor de drept a împăratului Napoléon I (n. 1769 – d. 1821), sub numele de Napoléon al VII-lea. Alți bonapartiști îl consideră pe fiul său, Jean-Christophe, a fi actualul șef al casei și moștenitor.
Charles este fiul lui Louis Napoléon (1926- 1997). Bunicul său a fost Victor Napoléon (1862-1926). Străbunicul a fost Joseph Charles Bonaparte (1822-1891). Stră-străbunic îi este Jérôme Bonaparte (1784-1860), fratele mai mic al lui Napoléon. Este deci stră-strănepot pe linie masculină a lui Jérôme Bonaparte.
- Cum liniile masculine ale urmașilor legitimi atât ai lui Napoléon I, cât și ai lui Napoléon al III-lea s-au stins, descendenții lui Jérôme reprezintă Casa Imperială Bonaparte.
Charles s-a născut la Boulogne-Billancourt și are o soră geamănă, prințesa Cathérine. A fost botezat de arhiepiscopul Angelo Roncalli (Papa Ioan al XXIII-lea). Mai o soră, prințesa Laure, și un frate, prințul Jérôme, mai mici.
La 19 decembrie 1978, Charles s-a căsătorit cu verișoara sa îndepărtată, prințesa Béatrice de Castro a celor Două Sicilii.
Deși ambele familii sunt romano-catolice, cuplul a refuzat o ceremonie religioasă și s-au căsătorit numai civil la Paris.
Charles și Béatrice au doi copii: prințesa Caroline Marie-Constance Jérôme (42 de ani), care are trei copii, și Jean-Christophe, 36 de ani, care s-a căsătorit cu o contesă. Cei doi au un fiu, născut anul trecut.
Charles și Béatrice au divorțat în 1989. În 1996, Charles s-a recăsătorit cu Jeanne-Françoise Valliccioni. Au o fiică, Sophie Cathérine Napoléon Bonaparte, 42 de ani. În 1998, cuplul a adoptat o fetiță de origine vietnameză, Anh Napoléon Bonaparte (25 de ani).
Deși oficial a fost recunoscut drept moștenitor al pretențiilor bonapartiștilor în timpul vieții tatălui său, când testamentul părintelui a fost făcut public, la 2 decembrie 1997, la șapte luni după deces, prințul Charles Bonaparte era eliminat din linia dinastică în favoarea singurului său fiu, prințul Jean-Christophe Napoléon, pe atunci în vârstă de 11 ani.
Într-un interviu publicat de Le Figaro, pe 2 decembrie 1997, Jean-Marc Varaut, avocatul care a redactat testamentul regretatului prinț Louis Napoleon și care a reprezentat ulterior interesele dinastice ale prințului Jean-Christophe împotriva tatălui său, a spus că „prințul Charles s-a separat de moștenirea lui Bonaparte prin adoptarea publică a viziunilor republicane și democratice. A pierdut toate drepturile la moștenirea dinastică recăsătorindu-se fără permisiunea tatălui său, ceea ce contravine regulilor familiei imperiale”.
Charles și fiul său nu s-au implicat în cearta publică pentru care unii dintre membrii Bonaparte și moștenitorii lor din trecut au desfășurat lupte notorii și a declarat despre fiul său că „nu va exista niciodată conflict între noi pe această temă”.
A fost viceprimar în Ajaccio
În 2001, în alegerile municipale din Ajaccio, Charles s-a alăturat unei coaliții de stânga care a obținut victoria și a ocupat funcția de viceprimar, fiind responsabil pentru industria turistică a orașului.
Și-a luat doctoratul în Economie la Sorbona. A scris referate și cărți, inclusiv Histoire des Transports Urbains, Bonaparte et Paoli, Les Bonaparte – des esprits rebelles și Pour une nouvelle République.
Contrar voinței familiei, a intrat în „câmpul muncii”. Pe lângă activitățile sale politice și cărțile sale, el a fost consilier al mai multor guverne din Africa, responsabil cu planificarea regională cu guvernul francez, director al unei bănci de investiții și al unei mari firme imobiliare.
Barba care nu minte!
În 2011, s-a constatat că un studiu al ADN-ului extras din barba lui Napoléon I și comparat cu cel al lui Charles Bonaparte „se potrivește substanțial”, ceea ce a stabilit că el era membru al liniei masculine a Casei Imperiale Bonaparte.
Tribunalul Administrativ din Paris a decis în iunie 2009 că nicio autoritate a republicii nu are puterea de a atribui, recunoaște, confirma sau verifica titlul de prinț atribuit membrilor familiilor care au domnit în Franța. În urma acestei hotărâri, a abandonat titlul de prinț și a preluat numele Bonaparte, este cel al familiei sale.
Charles nu a fost afectat de legea exilului, legea franceză care interzicea moștenitorilor fostelor dinastii domnitoare franceze să trăiască în Franța, abrogată cu 1 an înainte de nașterea sa. Prin urmare, a trăit tot timpul în Franța.