Două camere sunt vizate

Zeci de minute, forţele de ordine au întors cu susu- n jos cele două celule vizate în care sunt încarceraţi şi cei trei “suspecţi” care, spun sursele noastre, ar putea fi mutaţi în alt penitenciar. Cât timp mascaţii au scotocit prin lucrurile deţinuţilor, în fiecare colţişor al camerelor, dar şi în tijele metalice ale paturilor pentru a dibui ascunzători, câini poliţişti agresivi, special antrenaţi să atace în orice moment, au mârâit nervos şi i-au ţinut astfel la respect pe toţi puşcăriaşii.
“Controale se fac… Dar, de regulă, nu vin cu câini decât dacă au pont că sunt droguri în camere. Acum căutau cartele şi telefoane… Le şi strigau: «Unde sunt, mă, telefoanele şi pozele?» Ce le trebuiau câini? I-au adus la impresie şi i-au asmuţit asupra deţinuţilor pentru a-i teroriza. Le-au aruncat hainele pe jos, aproape să le rupă… Aşa îi pedepsesc pentru că au dat fotografii presei şi au arătat la ce abuzuri sunt supuşi. Oricum, nu au găsit decât vreo trei telefoane”, ne-a dezvăluit soţia unui deţinut încarcerat la Târgu Jiu.
Dovadă că aceste controale sunt făcute doar la intimidare o reprezintă şi faptul că alte celule ale închisorii nu au fost vizate de raziile mascaţilor şi ale câinilor lor, de parcă acolo nu ar fi existat telefoane, ci maimarii închisorii s-au limitat la a scotoci doar în camerele 1 şi 6, unde stau “suspecţii”.

Şefii puşcăriei aşteaptă mai multe anchete

Atât de tare sunt supăraţi şefii Penitenciarului Târgu Jiu că nu găsesc vinovaţii care le-au stricat liniştea şi care i-au băgat în anchetele Senatului, Avocatului Poporului şi ale ANP, încât la regimul semideschis uşile sunt încuiate, iar deţinuţii au voie să iasă doar cu încuviinţarea gardienilor, deşi în mod normal uşile sunt deschise.
“Îşi bat joc de ei de când a fost treaba cu pozele. Îi terorizează cu orice. Cu rapoarte, cu razii cu câini, îi mută în altă închisoare. Nu se respectă regulamentele”, a adăugat ruda deţinutului încarcerat la Târgu Jiu.
Pe aceeași temă:
EXCLUSIV | Dezmăţ în puşcărie! Penitenciarul din Târgu Jiu, scena unui nou scandal: sex după gratii, fotografii cu telefonul şi poveşti necenzurate de «amor»
EXCLUSIV | Reţea de prostituţie masculină în sistemul penitenciar românesc
Anchetă la Penitenciarul Târgu Jiu, după ce ziarul LIBERTATEA a publicat fotografii cu orgiile din puşcărieVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

 
 

Urmărește-ne pe Google News