«Rudele, ia banii»

Gălăţeanul nu a negat discuţiile despre bani cu “tătucul FNI”, însă spune că, de fapt, el a încercat să facă o afacere cu Vîntu.
“Aveam nevoie de cash şi urma să-i vând, pentru 1.000.000 de euro, drepturile litigioase ale unor evrei bogaţi. N-am primit de la el nici un euro, deşi Vîntu încerca cu obstinaţie să-mi dea banii, ceea ce mi s-a părut suspect. Ulterior am aflat că eu eram urmărit, aveam telefoanele ascultate şi microfoane inclusiv în casa mea! Probabil că DNA a vrut să mă prindă cu ceva, după ce, în cazul Galei Bute, nu a găsit nimic acuzator”, a mai afirmat fostul şef al federaţiei de box.
În opinia acestuia, Vîntu s-a temut la un moment dat că nu-şi va putea respecta înţelegerea cu anchetatorii, aşa că ar fi trecut la ameninţări, inclusiv cu moartea. “Mai că-mi punea milionul de euro în braţe. La un moment dat, SOV mi-a zis: «Ia banii, Rudele. Dacă nu, moldovenii mei s-ar putea să-ţi ia gâtul»”.

«Tătucul FNI» a purtat microfoanele DNA-ului

Motivarea deciziei de arestare a lui Rudel Obreja confirmă înţelegerea dintre anchetatori şi controversatul om de afaceri.
Conform judecătorilor, întreaga locuinţă a lui Sorin Ovidiu Vîntu (foto) era împânzită cu sisteme de monitorizare şi interceptare şi că, pentru a-l înregistra pe fostul şef al boxului, inclusiv Vîntu ar fi purtat microfoane.

 
 

Urmărește-ne pe Google News