1 comentariu„Încă nu avem o legătură apropiată cu președintele Zelenski”, recunoaște Svetlana Tihanovskaia. „El încă se teme să-l enerveze pe Lukașenko, pentru ca nu cumva să fie deschis al doilea front din nord”.
Despre președintele Belarusului spune că „depinde de Putin”, dar „îi este frică să trimită trupe în Ucraina, pentru că înțelege că cetățenii sunt împotriva războiului”.
Inclusiv soldații belaruși ar putea trece de partea Ucrainei, dacă vor fi trimiși pe front, susține cea care l-a înfruntat pe Lukașenko la prezidențialele din 2020.
Plecată în Lituania după ce a contestat rezultatul alegerilor, Svetlana Tihanovskaia continuă astăzi lupta politică din exil.
Interviul pentru Libertatea a fost programat seara târziu. Vorbim prin intermediul unei platforme online, Svetlana Tihanovskaia se afla în Islanda, unde avea programate mai multe întâlniri oficiale.
Discuția începe cu camera aprinsă, ea este. Are aerul obosit, părul strâns în coadă și poartă o vestă sport. Apoi ne cere voie să închidă camera și răspunde cu răbdare la toate întrebările adresate de reporterul Libertatea.
- Născută în 1982, Svetlana Tihanovskaia spune că a candidat la prezidențialele din 2020 din dragoste, pentru a-și elibera soțul – activistul Serghei Tihanovski, condamnat la 18 ani de închisoare pentru organizarea unor manifestații. Oficial, a obținut doar 9,9% din voturi, dar nu a recunoscut înfrângerea. La scurt timp, a părăsit Belarusul de teama repercusiunilor, stabilindu-se în Lituania.
„Peste 1.000 de voluntari din Belarus luptă în rândurile legiunii străine din Ucraina”
Libertatea: Cum a afectat războiul din Ucraina atmosfera politică din Belarus?
Svetlana Tihanovskaia: Nicicum. E regim dictatorial. Din 2020, oamenii trăiesc într-o spaimă constantă, fiind terorizați de acest regim, cu noi arestări de la o zi la alta. De când a început războiul, în rândul inamicilor au fost trecuți inclusiv și toți cei care au condamnat invazia Rusiei, așa că acum și ei riscă să fie aruncați în pușcărie. Cetățenii belaruși se confruntă cu o presiune enormă la acest moment.
La forțele de reprimare existente, adică cele de securitate internă, controlate de Lukașenko, acum s-au adăugat mii de soldați ruși, care n-au venit să ne ajute, ci să ne fure independența. Însă, în pofida terorii fără precedent, oamenii continuă să protesteze și să-și manifeste dezaprobarea, dar evident, o fac într-un mod mai discret, indirect, pentru a nu se expune. Războiul, la fel ca și alegerile din 2020, a dus la unirea poporului belarus în sprijinul Ucrainei.
Oamenii au ieșit în stradă încă din prima zi a războiului. Tot atunci, peste o mie de persoane au fost arestate de structurile de forță. Voluntarii noștri participă activ în mișcările de ajutor umanitar pentru refugiații ucraineni, ei donează bani către armata ucraineană.
Peste 1.000 de voluntari din Belarus luptă în rândurile legiunii străine din Ucraina, iar cel puțin 15 dintre ei și-au pierdut deja viața… Există grupe de sabotaj care activează în interiorul țării, încercând să distrugă căile de aprovizionare cu armament pe care le folosesc rușii.
Mai există o inițiativă virtuală, care se ocupă de colectarea informațiilor despre tehnica rusească și locurile din care sunt lansate rachetele în direcția Ucrainei. Lukașenko, dimpotrivă, încearcă să convingă oamenii că Ucraina este inamicul nostru, o tentativă absolut zadarnică.
– Vă considerați drept un lider recunoscut al opoziției din țara dumneavoastră?
– Știți, în 2020, pentru prima dată în istoria alegerilor din Belarus n-au existat dubii cu privire la învingător. Atunci am desfășurat în paralel alegeri alternative care au arătat că oamenii m-au votat, iar de atunci nimeni nu a mai disputat cine este liderul mișcării democratice din Belarus. Acești oameni chiar m-au ales.
Ei știu că eu nu am luptat pentru viitorul meu politic sau ca să-mi împlinesc interesele personale. Alți lideri ai opoziției, precum Serghei Tihanovski sau Victor Babariko – ambii în pușcărie – niciunul dintre ei n-a pus la îndoială victoria mea în alegerile din 2020. Nu e loc acum pentru competiție.
„Zelenski se teme să-l enerveze pe Lukașenko”
– Aveți un dialog cu autoritățile ucrainene?
– Înainte de război, ucrainenii ne-au ținut la distanță, din precauție. Având în vedere situația specifică în politica ucraineană, ei nu și-au dorit să-l irite o dată în plus pe Lukașenko. Ei au continuat să negocieze cu Lukașenko. Războiul a arătat adevărata față a lui Lukașenko, așa că noi sperăm că în scurt timp ucrainenii vor deveni mai interesați într-o eventuală colaborare cu noi.
M-am întâlnit în trecut cu ministrul ucrainean al afacerilor externe, Dmitro Kuleba, speakerul parlamentului, Ruslan Stefanciuc, vicepremierul pentru integrare europeană, Olga Stefanishina, consilierul Alexei Arestovich și alte figuri politice din țara vecină.
Cu toate astea, încă nu avem o legătură apropiată cu președintele Zelenski. El încă se teme să-l enerveze pe Lukașenko, pentru ca nu cumva să fie deschis al doilea front din nord.
Avem un oficiu în Kiev și mai multe colaborări în plan democratic. Noi nu insistăm pe o întâlnire cu Zelenski, pentru că înțelegem situația. Dar insistăm pe o coordonare comună a eforturilor împotriva inamicului, care e unul singur, Putin. El nu recunoaște nici Ucraina și nici Belarus ca state independente. El încearcă să ne distrugă.
O eventuală alianță între noi ar însemna o lovitură puternică la adresa lui Putin și un semnal către toată lumea că suntem capabili de cooperare. Avem o graniță comună de 1.000 km lungime și o istorie comună. Eu vreau însă să cred că putem avea și un viitor comun, iar pentru asta ei ar trebui să se debaraseze de iluziile legate de Lukașenko și să nu mai negocieze cu el, cum au făcut-o în trecut.
„Opoziția rusă nu are o față reprezentativă, acționează fragmentat”
– Care ar fi similitudinile și diferențele dintre opoziția din Belarus și cea din Rusia?
– Există forțe democrate din Rusia, care, la fel, acum trăiesc în exil în Polonia, Lituania sau alte țări, însă contextele noastre diferă. Democrația din Belarus are o față care o reprezintă pe arena națională. Acea față sunt eu. Rusia nu are o reprezentare exactă. Opoziția rusă acționează fragmentat.
Consider că noi am putea învăța unii de la alții. Ei sunt foarte inventivi în ceea ce ține de lupta împotriva propagandei și apărarea prizonierilor politici. O altă diferență majoră este felul în care tratăm războiul: în Belarus nu veți găsi nicăieri litera „Z” și nici oameni care să susțină războiul, pentru că noi nu avem ambiții imperialiste. În Rusia, dimpotrivă, există o susținere imensă în favoarea invaziei.
„Zi de zi, noi trupe rusești ajung în Belarus”
– La începutul lui octombrie, Lukașenko și Putin au anunțat crearea unui grup militar comun. Ce înseamnă asta și cum influențează cooperarea militară care deja există între cele două țări?
– Să plecăm de la faptul că Lukașenko deja a atras Belarus în război. El a mizat totul pe victoria Rusiei, fiind sigur că aceasta va avea loc. Odată ce Blitzkriegul a eșuat, el a realizat că și pe el îl așteaptă aceeași soartă. El depinde de Putin.
Zi de zi, noi trupe rusești ajung în Belarus. Lukașenko nu pierde nicio ocazie de a-și demonstra loialitatea față de Putin. Lukașenko nu controlează prezența armatei străine pe teritoriul Belarusului. El încearcă cu orice preț să se mențină la putere, iar Putin este singurul aliat.
– Există zvonuri că Putin îl presează pe Lukașenko să intre în război. Aveți vreo confirmare despre asta?
– Nu știu dacă e corect să spunem că Lukașenko rezistă presiunilor lui Putin. Până la urmă, el tot va avea de îndeplinit toate ordinele Kremlinului. Lui îi este frică să trimită trupe în Ucraina, pentru că el înțelege că cetățenii din Belarus sunt împotriva războiului.
Eu nu exclud că dacă asta se întâmplă, soldații belaruși vor trece de partea Ucrainei. Lukașenko este conștient de acest lucru. Imaginați-vă reacția lui Putin dacă acest lucru se întâmplă. Nici oamenii din jurul lui Lukașenko nu-și doresc desființarea Belarusului. Ei țin la independența țării. Oarecum Lukașenko este izolat acum. Trimițând trupe, el riscă să zguduie și mai tare situația internă.
– Așadar, e adevărat?
– Nu suntem siguri dacă într-adevăr există presiuni asupra lui Lukașenko. Armata noastră nu este mare și nici nu este echipată și antrenată corespunzător. Nici soldații nu sunt motivați să lupte în acest război. Noi chiar nu avem informații veridice la acest capitol. Lukașenko afirmă că acest lucru nu se va întâmpla. Dar nu putem avea încredere în cuvintele lui, evident, pentru că dacă Putin va insista, el va trimite soldați.
– Câți soldați numără armata Belarusului?
– Potrivit cifrelor oficiale, este vorba de vreo 50.000, dar noi nu-i putem numi soldați profesioniști. Majoritatea dintre ei au ținut o armă în mână doar o dată sau de două ori în viață.
– În ce fel Belarus ajută Rusia să ocolească sancțiunile?
– Rusia se folosește de Belarus pentru a ocoli sancțiunile, la fel cum și Belarus face același lucru cu Rusia, Kazahstan sau alte țări… Important este de înțeles că sancțiunile nu au efectul scontat, nu din motiv că acestea nu sunt eficiente, ci pentru că încă există destul de multe așa-numite căi de scăpare, care nu le permit să lovească în deplină forță. Sancțiunile trebuie extinse, atâta tot.
„În momentele de cădere psihologică, trebuie să ne aducem aminte de cei care stau în pușcării”
– Cum vă descurcați în exil?
– Uneori mai bine, alteori mai rău. Este foarte important să avem măcar victorii mici, care să ne inspire. De exemplu, tocmai am revenit din Strasbourg, unde am convenit asupra unui grup de contact permanent între Consiliul Europei și Forțele Democrate din Belarus. Asta este o victorie.
O altă veste bună vine de la Organizația Internațională a Muncii, care a decis să instituie sancțiuni aspre împotriva regimului lui Lukașenko, atât de aspre, încât vor arunca economia țării într-o prăpastie fără scăpare. Asta se va întâmpla în cazul în care Lukașenko nu va regla în viitorul apropiat situația cu privire la violarea drepturilor omului în Belarus.
În 110 ani de existență a organizației, este pentru a doua oară când ar putea fi implementate aceste măsuri. Prima dată a fost împotriva Myanmar, în 2011. Noi înțelegem că asta va afecta dur populația din Belarus, care va avea în primul rând de suferit, dar adevărul este că doar prin sancțiuni vom reuși să lipsim regimul de surse financiare.
E greu, dar noi nu avem dreptul să ne dăm bătuți. Lupta ne consumă, ne întristează, dar de fiecare dată în momentele de cădere psihologică, trebuie să ne aducem aminte de cei care stau acum în pușcării. Dificultățile noastre nu înseamnă nimic în comparație cu ceea ce trec ei.
„Apartamentul nostru din Minsk a fost confiscat. Amintirile provoacă durere”
– Ce știți despre soțul dumneavoastră?
– Ultimele două luni a fost ținut într-o celulă de pedeapsă, în condiții cumplite. Este un loc unde nu te poți așeza pe parcursul zilei și dormi pe un pat de lemn, iar temperatura din celulă este similară cu cea de afară. Din fericire, în urmă cu două săptămâni a fost mutat într-o celulă ordinară și, acum cel puțin, poate primi scrisori de la copiii mei și de la mama lui, și ne scrie nouă.
Uneori, realizez cu stupoare că aș putea să fiu bucuroasă pentru că soțul meu a fost mutat dintr-o celulă în alta. E atât de straniu… De curând am primit o scrisoare de la el, iar copiii s-au bucurat enorm, printre lacrimi.
Am mai aflat că apartamentul nostru din Minsk a fost confiscat și, deși înțeleg că e ceva material, fără însemnătate, amintirile despre cum l-am cumpărat, cum l-am mobilat provoacă durere.
Și din nou îți amintești că nu ești unicul care pătimește. Sunt mii astfel de apartamente, mașini, diferite averi confiscate. Asta ne motivează să luptăm și mai mult, ca să aducem mai multă implicare internațională în cauza Belarusului.
Svetlana Tihanovskaia vine în România
Lidera opoziției din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, se va afla săptămâna viiitoare în România, la București. Tihanovskaia se va întâlni cu publicul interesat în cadrul unei dezbateri organizate luni, de Universitatea București.