Libertatea a văzut fotografia cu Mădălina Manole moartă din dosarul anchetatorilor şi a reconstituit scena pe care aceştia au surprins-o, pe 14 iulie, atunci cand au intrat in casa artistei. Unul dintre ei a acceptat să povestească pentru Libertatea, sub protecţia anonimatului, ce s-a întâmplat în dimineaţa acelei zile.

Libertatea: Când aţi ajuns la vila Mădălinei Manole?
Anchetator: Ambulanţa a fost anunţată pe 14 iulie, la ora 5.37, pentru o femeie pe numele Mădălina Mircea, de către soţul acesteia, Petru Mircea, care a spus că artistei i s-a făcut rău. Cea mai apropiată ambulanţă a ajuns la ora 6.01 şi a găsit-o pe Mădălina în stop cardiorespirator, fiindu-i făcută o manevră de resuscitare, însă cântăreaţa nu a mai putut fi întoarsă din moarte. După aceasta am ajuns şi noi, anchetatorii.

Care au fost primele imagini pe care le-aţi văzut?
Chiar dacă uşa de la intrare era larg deschisă, în hol, acolo unde a fost găsită artista decedată, se simţea un miros înţepător. Otravă amestecată cu sânge… Practic, din curte se intra direct în acel hol. Medicul constatase moartea, aşa că noi ne-am pus imediat pe treabă. Amprente, măsurători, primele declaraţii, adică cercetarea la faţa locului. Am stat acolo până după-amiază. A fost mult de muncă.

Cum arăta încăperea în care aţi găsit-o?
Holul în care se afla era luminat doar de un bec de la baie. Cadavrul era întins în faţa uşii care duce spre toaletă, iar în apropiere erau sticla şi paharul cu pesticid, ambele în picioare.

Cum era aşezat cadavrul Mădălinei Manole?
Era întinsă pe spate în hol, cu picioarele spre uşa de la intrarea în casă şi cu capul aproape de tocul uşii de la baie. Părul şi capul erau într-o baltă de sânge, iar la gură avea urme roz de otravă. Era îmbrăcată într-o pijama, cu pantaloni bleumarin, iar maioul era pătat de sânge şi de pesticid. Familia ne-a spus că nu au găsit-o pe artistă în poziţia aceasta, ci au mişcat-o încercând s-o resusciteze.

De ce nu se vărsase paharul de otravă?
Paharul, care avea 500 de mililitri, adică era foarte mare, prezenta resturi de pesticid pe pereţi, semn că fusese umplut până sus. Se pare că a apucat să bea conţinutul, a umplut din nou paharul, apoi i s-a făcut rău. Probabil că atunci a pus jos paharul şi recipientul cu Furadan, iar ea a căzut. Cel puţin, aceasta a fost una din primele variante pe care au mers anchetatorii. Noi am luat amprente de pe toate lucrurile din baie, din hol, de pe sticlă şi de pe pahar, dar şi din restul casei.

Credeţi că ar mai fi avut putere să facă ceva după ce s-a otrăvit?
În zeci de ani de activitate în domeniu m-am întâlnit cu tot felul de cazuri. Chiar şi cu încercări de sinucidere cu Furadan. Unii au murit imediat, alţii, după câteva minute şi, minune, au fost şi cazuri când au existat supravieţuitori. Nu este o reţetă. Depinde de cât este de rezistent organismul fiecărei persoane. Substanţele chimice reacţionează în mod diferit de la individ la individ. Deci, există posibilitatea ca Mădălina Manole să mai fi trăit câteva minute după ce a înghiţit Furadanul, timp în care să îşi poată umple din nou paharul şi să îl aşeze pe podea pentru ca acesta să nu se verse.

Libertatea a reuşit să desluşească misterul paharului cu Furadan

Paharul cu Furadan arătat ieri, în premieră, de cotidianul Libertatea a dus la apariţia mai multor semne de întrebare. Declaraţiile oferite presei de anchetatori şi de avocaţi se bat cap în cap, de trei luni încoace, şi alimentează starea de nervozitate a familiei artistei. Jurnaliştii Libertăţii au reuşit, în sfârşit, să elucideze misterul otrăvii roz care a ucis-o pe “Fata cu părul de foc”.

Conform informaţiilor oferite, într-o primă fază, de anchetatori, artista ar fi băut un pahar de Furadan diluat cu apă, după care şi-ar fi turnat a doua cantitate pe care, însă, nu a mai apucat să o înghită. Iniţial, am mers pe mâna celor implicaţi în caz.

Totuşi, părea greu de crezut că un trup plăpând ca al Mădălinei nu ar fi fost răpus de la primele înghiţituri de substanţă ucigaşă şi ar fi găsit resursele necesare să:

  • deschidă din nou sticla cu Furadan
  • pună substanţa în pahar pentru a doua oară
  • o dilueze iar cu apă
  • înşurubeze capacul sticlei
  • aşeze paharul plin cu a doua cantitate ucigaşă pe pardoseală.

Operaţiune aproape imposibil de realizat, câtă vreme cei mai mulţi specialişti care cunoşteau compoziţia chimică a Furadanului au afirmat clar că o cantitate mult mai mică decât cea găsită de legişti în stomacul artistei ar fi ucis-o aproape instantaneu, la câteva secunde după ingurgitare.

Ei, bine, cu ajutorul unor persoane implicate în anchetă, Libertatea a desluşit ieri misterul paharului: nu a existat un al doilea pahar de Furadan. Mădălina şi-a preparat doar o singură doză de otravă, cea din fotografia prezentată în exclusivitate de Libertatea. După ce a înghiţit substanţa letală, artistei i s-a făcut brusc rău, şi-a pierdut cunoştinţa, a căzut pe spate, lovindu-se cu capul de tocul uşii, moment în care s-a rănit la cap, ceea ce a dus la apariţia bălţii de sânge în care a fost găsită moartă.

Substanţa vâscoasă, lipită pe margini

Unii anchetatori au lansat în mod eronat ipoteza existenţei celui de-al doilea pahar de Furadan, pe care şi l-ar fi preparat singură Mădălina. De ce au făcut acest gest, doar ei ştiu. Cert este că aceste variante au fost susţinute, de-a lungul timpului, şi de mai mulţi avocaţi care şi-au exprimat părerea în legătură cu acest caz. Ei au fost induşi în eroare, probabil, de paharul murdar de Furadan pe care l-au crezut plin, studiind fotografia din dosar pe care a prezentat-o Libertatea.

Am desluşit şi acest mister: Furadanul este o substanţă cu o compoziţie vâscoasă şi densă, asemănătoare unei smântâni. Se prepară prin diluare cu apă, însă nu îşi pierde prea mult din densitate. Aşa se explică faptul că paharul din dosar avea o culoare roz puternică. Furadanul rămăsese pe pereţii paharului într-o peliculă groasă, deşi conţinutul recipientului fusese aproape golit de Mădălina în momentul în care a decis să îşi încheie socotelile cu viaţa.

Provoacă greaţă şi tremurături

În indicaţiile de utilizare a Furadanului, producătorii avertizează asupra efectelor dure ale supradozajului cu astfel de otravă: “Efectele supradozajului rezultă din înghiţire, inhalare sau contactul cu pielea şi cu ochii. Simptomele supradozajului includ dureri de cap, ameţeli, slăbiciune, crampe abdominale, greaţă, salivare excesivă, transpiraţie, vedere înceţoşată, lăcrimare, pupile contractate, culoare albăstruie a pielii, tremurături şi comă”.

A avut o moarte violentă

Potrivit rezultatelor finale ale necropsiei, prezentate ieri, moartea Mădălinei Manole a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardiorespiratorii acute consecutive intoxicaţiei acute cu carbofuran (n.r. – Furadan). Calea de pătrundere a toxicului a fost digestivă (orală). La autopsie s-a constatat şi o lovitură la cap care s-ar fi putut produce, cel mai probabil, după ce artista a leşinat şi s-a lovit în cădere. La analize, medicii nu au găsit alcool sau droguri în sânge, în schimb au observat că artista urma un tratament medicamentos.

Mădălina ar fi vrut să divorţeze?

Ion Manole, tatăl Mădălinei, a declarat, ieri, pentru “Acces direct”, că fiica sa i-ar fi spus la un moment dat că plănuieşte să divorţeze. Mai mult, acesta susţine că vinovată ar fi doar soacra Mădălinei. În plus, tatăl artistei a spus că, în urmă cu doar câteva zile, i-a cerut ginerelui său să îl lase să îşi vadă nepotul. “E copilul meu, nu vi-l dau”, ar fi ripostat Petru Mircea.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News