Potrivit unor surse judiciare, pacienţii a căror viaţă se derulează mai mult pe holurile spitalelor nu au mai suportat batjocura la care erau supuşi de medicii ce le prescriau numai medicamente scumpe şi au mers cu jalba-n proţap la anchetatori.
Azi, unul, mâine, altul şi tot aşa până când procurorii au strâns zeci de plângeri ale bolnavilor disperaţi. Investigaţiile desfăşurate ulterior au dus la deconspirarea reţelei cancerului, în care erau băgaţi deopotrivă doctori oncologi, farmacişti şi reprezentanţi ai unor firme de distribuţie de medicamente.
Pentru a putea “rupe” sume uriaşe din bugetul destinat acestor pacienţi, mulţi aflaţi în ultima etapă a vieţii, medicii şi firmele producătoare de medicamente pentru cancer au făcut un pact în aşa fel încât fiecare dintre ei să aibă de câştigat.
Urmează ample verificări
Ancheta procurorilor anticorupţie este abia la început, după cum ne-au declarat surse din interiorul DNA. Acum se verifică filă cu filă fiecare dosar al celor peste 100.000 de oameni care beneficiază de tratament decontat de CNAS, fiecare reţetă prescrisă pentru a se completa puzzleul fraudei din sistemul de sănătate.
Pe lângă medicii din Cluj, Mureş şi Sălaj ce au dat deja declaraţii anchetatorilor, în birourile procurorilor ar urma să ajungă şi alte personaje care s-au bucurat de vacanţe exotice în timp ce muribunzii nu-şi puteau lua medicamente.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro