Au violat, au ucis, au tâlhărit, au făcut trafic de stupefiante sau au îmbrăcat haina proxenetului veros care decide asupra vieților unor biete femei. Ba au şi atacat, chiar cu violență, polițiști aflați în misiune, după care, o dată demascați, au fugit în lume. De frica pușcăriei, bandiții cu ceva bani puși deoparte, dar și cu unele conexiuni în lumea interlopă care se le asigure spatele și-au găsit ascunzători în țări “tradiționale”, precum Italia, Anglia, Franța, Germania. Printre infractorii-fugari aciuați în mai toată Europa sunt și mii de bandiți români.
“Cei mai mulți dispar din România înainte ca autoritățile să-i dea în urmărire internațională. De regulă o fac la bordul autoturismelor. Cei cu bani recurg la filiere care le procură acte false, cu ajutorul cărora trec granița fără probleme”, ne-au dezvăluit surse judiciare.
Peste 1.600 de infractori români se ascund încă prin Europa
Polițiștii Serviciului Urmăriri din cadrul Direcției de Investigații Criminale (DIC) sunt pe “coada” a 1.617 români fugari, care se ascund undeva în lumea largă. Unii au deja identități false, alții însă merg pe mâna norocului, sperând ca polițiștii să nu le iasă în cale și să-i demaște. E vorba de indivizi care au fost condamnați la închisoare de instanțe penale sau de infractori pe numele cărora au fost emise mandate de arestare internaționale.
“Statisticile reprezintă numărul infractorilor români căutați în toată lumea, pe numele cărora au fost întocmite demersurile legale de depistare a lor în perioada 2016-mai 2017”, ne-au explicat reprezentanți ai Poliției Române.
Mii de bandiți români au fost capturați pe Bătrânul Continent. Unii fac închisoare prin Europa, alții au fost expulzați în România
Colaborarea polițiștilor români de la IGP cu omologii lor europeni a dus la capturarea a 1.272 de infractori autohtoni care-și căutaseră libertatea temporară la mii de kilometri de casă. Toți au fost făcuți “pachet” și trimiși în România, unde au fost fie arestați, fie închiși în pușcării. Alți 1.592 de români înfundă pușcăriile prin Europa, după ce au fost prinși pe teritoriile țărilor respective, iar 133 de bandiți români au fost localizați și urmează să fie prinși.
Printre cei mai căutați români, la secțiunea “most wanted” a Poliției Române, sunt nume grele care încă se bucură de libertate.
- Codruț Marta (fostul șef de cabinet al lui Sorin Blejnar), implicat într-o rețea de evazioniști este căutat, fără succes, din anul 2011
- Marko Attila Gabor (fost deputat, fost secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului) este căutat din aprilie 2015 după ce o instanță a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă de 30 de zile în lipsă într-un dosar economic
Peste 1.500 de infractori aciuați în România au fost prinși într-un an și jumătate
Polițiștii români de la “Urmăriri” au reușit, în aproximativ un an și jumătate, să localizeze și să prindă 1.572 de infractori veniți din toată lumea care se ascundeau de ceva vreme în România. Pe numele tuturor acestor indivizi fugari existau mandate internaționale de arestare emise de autoritățile din țările europene în care au comis infracțiuni.