ComenteazăAvere de 560 de milioane de euro
Teszári a făcut sport de performanţă. După ce a terminat liceul, cel căruia, în 2014, Capital i-a evaluat averea la 560 de milioane de euro, a venit prima oară la Bucureşti pe când avea doar 18 ani. A făcut armata la Clubul Sportiv Dinamo, unde şi-a continuat cariera în judo. A terminat stagiul militar, apoi a rămas voluntar la club, timp de un an, sperând să fie angajat.
Refuzat de “Interne”, şi-a început aventura pe cont propriu, cu dozatoare de îngheţată în Oradea, apoi cu săli de jocuri în Braşov. Despre Zoltán Teszári se ştie că a făcut o avere din nimic şi se bate monedă pe absenţa lui din spaţiul public, fiind recunoscut drept “milionarul fără chip”. Fără chip, dar cu un trecut. Pe care îl dezvăluie fostul său coleg de cameră de la Dinamo Dragoş Bolbose, cel care rupe tăcerea, într- un interviu în care oferă detalii picante.
Libertatea: Când şi cum l-aţi cunoscut pe Zoltan Teszári?
Dragoş Bolbose: Teszári a venit la Dinamo în 1989. I-am fost coleg de cameră în cantonamente. A fost militar, iar judo făcea la categoria 60 de kilograme. Era un copil subţirel, speriat, îmi aduc aminte perfect momentul în care l-am cunoscut. Ţin minte şi acum ziua când a venit la Dinamo. El şi cu Cristian Ţifra au venit la Dinamo, erau doi copii slăbuţi, amărâţi… Sunt cu patru ani mai mare decât el, eu eram deja în lotul de seniori.
Cum se face că a venit tocmai din Oradea pentru a face armata în Bucureşti?
Dinamo şi Steaua îi luau pe cei mai buni sportivi din ţară. El făcea judo şi era un junior de perspectivă. Eu îl remarcasem prin concursuri. Aşa erau vremurile, se racolau sportivii, ştiţi bine. Ţin minte că de la Oradea au venit atunci doi juniori. Au făcut armata doar cu numele. Erau, de fapt, sportivi. Zoli era junior II, avea 18-19 ani. S-a încorporat în februarie.
Ce fel de sportiv era?
Talentat. N-am nici un motiv să-l laud aiurea. Nu degeaba în 1990 a ieşit vicecampion european la un concurs ţinut în Ankara. Eu ieşisem campion european de juniori în 1987, în Polonia, apoi am trecut la seniori. Eram amândoi la categoria 60 de kilograme, îl băteam eu, mă mai bătea şi el… Dacă nu venea revoluţia, ar fi fost angajat şi acum la CS Dinamo.
Ca tânăr, ce comportament avea?
Avea de mic simţul orientării în afaceri. Noi stăteam în cantonament nouă luni din 12. Şi eram la Braşov mai tot timpul. Acolo veneau polonezii, în parcarea de la Şura Dacilor, ca să îşi vândă marfa. Orice doreai aveau: pulovere, costume de baie… Cu banii luaţi de la noi, polonezii se duceau la Marea Neagră. Ţin minte că şi eu i-am cumpărat soţiei, de la Zoli, un costum de baie.
Dumneavoastră aţi cumpărat costumul de la Teszári, în loc să mergeţi în parcare şi să-l luaţi direct de la polonezi?
Ei, vezi, ce ţi-am zis? El se orienta mai bine, era cu un pas înaintea altora. Dacă îţi spun una, cazi pe spate: soţia are şi acum costumul ăla!
Era la fel de retras şi atunci, ca şi acum?
Era cuminte. Făcea miştouri de ăştia mai prostuţi, dar le făcea subtil, apoi venea în cameră şi comentam cu el râzând. Era modest, se îmbrăca precum un om normal. Niciodată nu a ieşit în evidenţă. Nu era ca alţii, care ameninţau cu bătaia, se dădeau mari că ei sunt sportivi mari şi tari.
Totuşi, ca să înceapă afacerea cu dozatoare de îngheţată îi trebuiau ceva bani. De unde i-a avut?
Făcea şi el ceea ce făceau toţi sportivii români înainte de revoluţie: bişniţă! Ieşeam des afară, la turnee. De acolo luam bunuri pe care le vindeam în ţară. Spre exemplu, după un concurs la Trieste, în Italia, sârbii ne-au oprit la vamă şi ne-au confiscat toată cafeaua. Aveam peste 600 de kilograme de cafea. Doar trei inşi nu aveau cafea asupra lor, eu, Mihu Nicolae şi antrenorul Constantin Niculae (n.r. – tatăl fostului fotbalist Marius Niculae). Noi aveam blugi, nu cafea! În delegaţia aia a fost şi Zoli. A fost anul în care Dinamo a terminat pe locul 3 în Cupa Campionilor Europeni.
Circulă legenda că asupra lui Teszári s-au găsit peste 200 de kilograme de cafea. Aşa a fost?
Nu ştiu cât, cert este că era şi el în delegaţia aia!
Era dinamovist?
Nu cred că era el trup şi suflet pentru Dinamo, dar îşi făcea treaba cu conştiinciozitate.
Părinţii?
Tatăl lui deţinea un atelier auto. Ai lui îi trimiteau cârnaţi uscaţi şi slănină de la Oradea. Era spectacol culinar în camera noastră! Cu Zoli vorbeam în română. Dar eu cred că el este mai mult ungur decât român! Eu ascultam muzică populară românească, el – muzică ungurească! Oricum, îi plăcea şi lui muzica noastră. La Dinamo, erau treipatru unguri. Noi, românii, le-am interzis să vorbească în altă limbă decât româneşte, când suntem cu toţii. În particular, puteau vorbi în orice limbă doreau!
Ce pasiuni avea Teszári?
Maşinile. Avea reviste auto, apoi a adus la Dinamo primul Audi 80 din România. Era o maşină roşie, din Austria. A venit să impresioneze, să se dea mare! Şi a reuşit! Ne-a lăsat mască. În rest, nu mergea în discotecă, la cârciumi.
De ce a renunţat la sport?
În 1991 s-a lăsat de judo şi a început afacerea cu îngheţată. Avea tonete la Oradea, aducea marfă de la unguri. Apoi, s-a mutat în Braşov, cu jocuri mecanice, cu aparate. De la Dinamo a plecat fiindcă i s-a promis o angajare, ar fi fost sergent major, în primă fază, dar a venit nebunia cu Revoluţia, cu schimbarea denumirii clubului. Nu s-au făcut angajări, iar el a plecat cu traista-n băţ! Legenda spune că a luat-o de jos. A săpat şanţuri, ca să bage cablurile! A prins vrăbiuţa! Băga un leu, scotea 5!
Câţi bani se scoteau din bişniţă?
Cumpărai marfă cu 500 de lei, o vindeai în România cu 1.000 de lei, ăsta era raportul. Era bătaie pe marfă, o dădeai de la aeroport! Cumpăram marfa cu dolari de la studenţii greci din Regie.
Aveaţi liber la vamă pentru că eraţi de la Dinamo?
De unde! Ascundeam valuta în chimonouri, la căptuşeală. Puteai să treci cu droguri prin vamă, dar nu cu dolari! Aveam securistul după noi. Era unul, căpitanul Soare. Ne lua tare: “Dă, bă, dolarii ăia, să văd dacă sunt falşi, să nu te faci de râs pe afară cu ei!”. Aşa te încerca. Era convingător, încât aproape că te făcea să-i dai şi, astfel, riscai să te prindă ca pe un guşter!
Cu influentul Marius Vizer, şeful Federaţiei Internaţionale de Judo şi orădean de-al lui, în ce raporturi se află?
Nu prea se suportă! Probabil, Vizer a încercat să-l facă omul lui, dar Zoli a căutat tot timpul să se rupă, să fie independent. Fiecare, pe drumul lui.
I-aţi fost coleg de cameră, ţineţi legătura cu el?
De patru-cinci ani nu m-am văzut cu Zoli. Ne‑am revăzut întâmplător, la Cluj, la un concurs. Mi-a lăsat numărul lui de telefon, dar n-am apelat, să nu se spună că… Numărul lui mi l-a cerut apoi Adrian Croitoru (n.r. – fost judoka). I l-am dat, dar înţeleg că şi l-a schimbat iarăşi, după o perioadă. Aşa i-a plăcut lui, să fie discret.
A avut primul Audi 80 din România
Teszári s-a ridicat cu banii făcuţi din comerţul cu cafea, ţigări şi whisky. Drept răsplată, şi-a tras imediat maşină de fiţe. În 1990, primul automobil adus la Dinamo a fost un Audi 80! Cu el i-a lăsat mască pe toţi! Avea culoarea roşie, iar asta a făcut senzaţie în curtea “Internelor”. Plecat din Bucureşti la bordul limuzinei, orădeanul s-a oprit în poarta casei părinteşti, unde tatăl său avea un service auto. Prima afacere a fost un aparat de îngheţată, după care a sărit la alt nivel, în Braşov: bar dotat cu biliard şi jocuri mecanice.
«Tatăl lui n-a lucrat niciodată la stat»
În curtea MI-ului, Teszári a fost antrenat de Constantin Niculae (foto), fost campion european şi fost vicecampion mondial. “A venit la Dinamo în 1989 şi a rămas până în 1991. A fost un sportiv bun. În 1990, a ieşit vicecampion european de tineret şi era în lotul cu care Dinamo se clasa pe 3, pe 20 mai, la Cupa Campionilor Europeni, la München. I-am bătut pe nemţi la ei acasă! I-am cunoscut părinţii. Tatăl lui n-a lucrat la stat. Era privat şi în comunism, avea un service auto în Oradea. Îl are şi acum. Zoltan e deosebit de discret. Nu răspunde la telefon, te sună el înapoi dacă îţi ştie numărul!”, declară “Sensei”. Acum, Teszári s-a mutat în Ungaria, dar are un birou şi la Băile Felix. În staţiune, aleargă prin pădure, urmând traseele marcate pentru sportivi. Dar la discreţie n-a renunţat. Inutil de specificat că a fost imposibil de contactat.