„Singurele noastre greșeli au fost că am dublat secțiile de votare. Greșelile țin de evaluările făcute și de numărul de români care au ieșit la vot. Aici este vorba despre nerespectarea legii de către cetățenii români care trebuiau să se înregistreze pentru a vota. Doar așa putem determina numărul de secții de vot. În Franța s-au înscris 215 romani, în rest mult mai puțini. Noi putem face evaluările ca să putem să determinăm numărul secțiilor de votare doar luând în calcul numărul celor care s-au înscris. Facem tot ce putem, cu mijloacelle pe care le avem”, a declarat, pentru Liberatatea, Teodor Meleșcanu.

Ministrul a continuat explicând  că nu se pot face secții de votare suplimentare, conform legii, iar despre prelungirea programului a menționat că decizia nu-i aparține.

„Eu am mai văzut filmul ăsta, românii din diaspora să aibă răbdare”

„Nu se pot face secții de votare suplimentare în timpul votului. Eu am mai văzut filmul ăsta, românii din diaspora să aibă răbdare. Nu eu am făcut legea, noi facem totul legal. Mulți alegători au ales sa voteze doar la ambasade și consulate, nu și la alte secții. În privința prelungirii programului, doar AEP (n.r. Autoritatea Electorală Permanentă) poate decide asta”, a mai spus acesta.

Societate angajată să organizeze un turneu de baschet finanțat de Primăria Timișoara, anunțată ca parteneră înainte să existe: „Avea denumirea luată, era în curs de înființare”
Recomandări
Societate angajată să organizeze un turneu de baschet finanțat de Primăria Timișoara, anunțată ca parteneră înainte să existe: „Avea denumirea luată, era în curs de înființare”

În mod surprinzător, Teodor Meleșcanu ne-a mai declarat și că, în ceea ce îl privește, va vota atât la europarlamentare, cât și la referendum.

Mii de români care doresc să își exprime dreptul la vot în cadrul alegerilor europarlamentare 2019 au mers încă de la deschidere la secțiile de votare din principalele orașe din Europa, pentru a fi siguri că apucă să voteze. La multe secții de votare, oamenii stau la cozi, în unele orașe acestea întinzându-se pe zeci de metri.


Citește și: 

FOTO, VIDEO | Imagini incredibile la Londra: coadă interminabilă la secția de votare din cartierul botezat „Little Romania”! Mobilizare exemplară a diasporei și în Germania, Italia, Olanda și Belgia

LIVE UPDATE: Referendum 2019 pentru justiție | La ora 16:00, prezența la vot a ajuns la 25,96%. În acest moment, este aproape sigur că se va atinge pragul de prezență de 30%

LIVE UPDATE: Referendum 2019 pentru justiție | La ora 16:00, prezența la vot a ajuns la 25,96%. În acest moment, este aproape sigur că se va atinge pragul de prezență de 30%

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

”Peștele Apocalipsei”, care apare înaintea cutremurelor catastrofale, găsit pe o plajă. Ajunge și la 11 metri lungime
Știrileprotv.ro
”Peștele Apocalipsei”, care apare înaintea cutremurelor catastrofale, găsit pe o plajă. Ajunge și la 11 metri lungime
Adevărul din spatele Internetului! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii abia au recunoscut-o în fotografia de la plajă
Viva.ro
Adevărul din spatele Internetului! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii abia au recunoscut-o în fotografia de la plajă
Frații Delon, uniți de durere la înmormântarea tatălui. Imagini emoționante de la Douchy, de la funeraliile lui Alain Delon. Ce vedete au fost prezente
Libertateapentrufemei.ro
Frații Delon, uniți de durere la înmormântarea tatălui. Imagini emoționante de la Douchy, de la funeraliile lui Alain Delon. Ce vedete au fost prezente
Băutura simplă care este alternativa perfectă pentru cafea. Are un gust excelent, arată ca un veritabil latte și are multiple beneficii pentru sănătate: „O diferență uriașă”
FANATIK.RO
Băutura simplă care este alternativa perfectă pentru cafea. Are un gust excelent, arată ca un veritabil latte și are multiple beneficii pentru sănătate: „O diferență uriașă”
„Ilie Dumitrescu m-a prins în baie la Liverpool: «Ce faci acolo?»” » Două episoade în premieră: „În mintea mea se derulau multe chestii”
GSP.RO
„Ilie Dumitrescu m-a prins în baie la Liverpool: «Ce faci acolo?»” » Două episoade în premieră: „În mintea mea se derulau multe chestii”
Se construiește autostrada de care au nevoie sute de mii de români. Va avea un drum de legătură spre un aeroport important
FANATIK.RO
Se construiește autostrada de care au nevoie sute de mii de români. Va avea un drum de legătură spre un aeroport important
Cum ascunzi firele de păr albe fără să te vopsești. Șase trucuri geniale
Unica.ro
Cum ascunzi firele de păr albe fără să te vopsești. Șase trucuri geniale
"Oamenii nu ştiu ce vorbesc". Brazilianul ajuns în Superliga a spus ce gândeşte despre România: "Sunt în măsură să vorbesc. Ne-au spus că e periculos"
Orangesport.ro
"Oamenii nu ştiu ce vorbesc". Brazilianul ajuns în Superliga a spus ce gândeşte despre România: "Sunt în măsură să vorbesc. Ne-au spus că e periculos"
Casa-container din Vama Veche unde Dana Marijuana vindea droguri nestingherită. Cum funcţiona "afacerea": cine voia pastile "Super Mario" trebuia să ştie parola
Observatornews.ro
Casa-container din Vama Veche unde Dana Marijuana vindea droguri nestingherită. Cum funcţiona "afacerea": cine voia pastile "Super Mario" trebuia să ştie parola
Horoscop 25 august 2024. Vărsătorilor li se oferă ocazia de a reveni la o stare sufletească mai calmă, mai senină și chiar mai generoasă
HOROSCOP
Horoscop 25 august 2024. Vărsătorilor li se oferă ocazia de a reveni la o stare sufletească mai calmă, mai senină și chiar mai generoasă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI