De la înălţimea averii şi a notorietăţii sale, Mihai Stoica, pentru apropiaţi MM, nu şi-a imaginat că ar fi putut ajunge, după gratii, ţinta unor glume nesărate venite din partea unor deţinuţi cu chef de “joacă”.
În ultima perioadă, însă, omul rupt din coasta Stelei li s-a plâns apropiaţilor că primeşte mesaje dubioase – fie bileţele plasate pe sub uşa camerei, fie direct prin viu grai -, prin care i se sugerează participarea la o “hârjoană” de sezon între băieţi. “Mimişor, hai să fii Crăciuniţa noastră!” sau “Hai la mine acasă, să te fac mireasă!” sunt genul de mesaje cu care stelistul – considerat a fi responsabil pentru multe din umilinţele îndurate de suporterii dinamovişti – ar fi fost abordat de puşcăriaşi care ar mânca stelişti pe pâine.
Numai că inamicii lui MM au uitat că la Rahova sunt cazaţi şi unii dintre membrii Clanului Sportivilor, care, imediat, au făcut scut în faţa omului de casă al lui Gigi şi i-au potolit. “Au fost nişte glume ale unor puşcăriaşi mai glumeţi, dar atât. Acum, nimeni nu mai glumeşte aşa cu MM, care umblă cu «gorile » după el. «Sportivii » sunt recunoscuţi ca fiind foarte duri şi nimeni nu vrea să aibă de-a face cu ei, aşa că MM e în siguranţă”, ne-au dezvăluit personaje din mediul interlop.
Copos, ţinta glumelor deţinuţilor
Fostul acţionar al Rapidului este un personaj pe seama căruia puşcăriaşii de la Rahova se distrează non-stop. Gluma preferată a deţinuţilor care îl au în vizor pe George Copos este să-l cheme la gratii şi să-i strige, imitând prin uşa celulei vocile gardienilor, că are vizită. “Deţinut Copos, ieşi la vizită!”.
Şi Copos iese, numai că pe hol îşi dă seama că trăieşte un nou episod al miştoului fără de sfârşit. “Norocul lui e că stă în cameră cu Gică Popescu. Omul, care e respectat la puşcărie, a pus o vorbă bună pentru Copos. Altfel, cine ştie ce glume făceau băieţii”, ne-au povestit apropiaţi ai omului de afaceri.