Jandarmerița a fost internată la spital, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce a fost bătută de un grup de huligani. Potrivit medicilor, tânăra a suferit mai multe traumatisme la nivelul capului și corpului, leziuni care nu îi pun viața în pericol.
De unde a apărut controversa legată de cazul jandarmeriței
”Avem o colegă care a fost bătută cu bestialitate. La acest moment, are o suspiciune serioasă de ruptură de coloană cervicală, cu riscul de a rămâne paralizată. Aproape că sunt bulversat de ce am văzut. Mi-a fost greu să privesc imaginile acelea. Nu încerc să emoționez pe nimeni, dar vă transmit un sentiment absolut uman și firesc”, a spus Marius Militaru, la B1 TV.
Surse din spitalul de Urgență Floreasca au declarat pentru Libertatea că: ‘Medicii de la Urgență au știut în 30-50 de minute că fata de la jandarmi nu are nimic la coloană. Restul a fost dramatizarea Jandarmeriei!.
Ștefania și un coleg de-al său au fost bătuți vineri seara, în jurul orei 23:00, chiar în momentul în care un contingent de jandarmi a încercat evacuarea pieței.
Cei doi jandarmi au fost izolați de grup de o parte din manifestanți iar asupra lor s-au năpustit protestatarii cu o ploaie de lovituri.
Imaginile surprinse de la fața locului arată că cei doi jandarmi au au fost loviți din toate direcțiile de un grup de huligani. Au existat însă și oameni de bună credință care au sărit să-i apere, făcând un scut uman în jurul lor.
Citește și:
Piața ridică 5 întrebări. Același loc, același scop, două proteste încheiate total diferit